Nu lăsați ura să vă schimbe viața

Capcana urii

1

Ura este un sentiment de profundă antipatie, dezgust, aversiune, dușmănie sau repulsie față de o persoană, lucru sau asupra vieții. De obicei, este asociată emoției de furie, care exprimă furie sau dezgust față de ceea ce este experimentat. Acest dispreț, deși poate fi impulsiv, este adesea legat de frustrare, pentru că nu obțineți ceea ce doriți, ceea ce este plăcut sau valoros pentru dvs.

Cândva am ajuns să-mi urăsc viața, nu găseam un motiv pentru a fi fericită. Mă refugiasem în muzică și așa am învățat că sentimentele negative, agresive, distructive generează stres și anxietate.

Mi-am pierdut pacea și bucuria de a trăi și m-am închis în mine, nu uram pe cineva anume, ajunsesem să mă urăsc pe mine însumi, deoarece timpul se scurge pe lângă mine iar eu eram legată de problemele de sănătate.

Am învățat că nu trebuie să fiu așa, am învățat că trebuie să-i învăț și pe alții să se aprecieze, să se iubească, să se respecte. Vreau ca ei să reușească mult mai mult decât viața mi-a limitat mie.

Să vă iubiți viața este una dintre cele mai importante schimbări pe care le puteți aduce pentru a avea o viată mai sănătoasă și mai fericită. Infinite sunt motivele pentru a iubi viața deoarece viața este cel mai prețios dar pe care Dumnezeu ni l-a dat. Sursă foto

1 COMENTARIU

  1. In opinia mea, atunci cand urasti strici totul in viata. Indiferent de ceea ce ti-a facut o persoana, trebuie sa ai in minte ca tot timpul roata se va intoarce

Lasă un răspuns