Usborne, cărți magice pentru cei mici

1

Acum ceva timp Alina, o prietenă, mi-a arătat niște cărți foarte frumoase pentru copii și am simțit nevoia de a le împărtăși cu voi, pentru ca mi s-au părut foarte educative, este vorba de cărțile de la editura Usborne.

Usborne este una dintre cele mai bune edituri din Marea Britanie, cu peste 2500 titluri. Ele sunt structurate pe mai multe categorii: activități, arta și îndemânare, bebeluși și copii mici, cărți de colorat, atlase și enciclopedii, învățarea limbii engleze și a altor limbi străine, cărți cu puzzle și jocuri, cărți cu stickere, povesti clasice și basme, ficțiune pentru adolescenți.

Alina este Independent Usborne Organiser și am rugat-o să ne spună ce anume a atras-o la cărțile Usborne, în interviul de mai jos;

Ce este Independent Usborne Organiser?
Independent Usborne Organiser înseamnă iubitor de cărți pentru copii, cel puțin eu așa văd lucrurile și asta m-a determinat să devin reprezentant.

Când și de ce ai decis să devii Independent Usborne Organiser?
Am cumpărat pentru fetița mea cărți începând cu primele luni de viață, iar cărțile editurii Usborne le-am descoperit când ea avea aproape 1 an jumate. La prima carte cumpărată am avut emoții când am deschis-o întrucât o cumpărasem doar în baza unei recomandări, fără să o simt, să o răsfoiesc înainte și se pare că recomandarea a fost una foarte bună pentru că am continuat să fac și alte comenzi. Apoi, într-un moment în care nu mă puteam hotărî ce cărți să-i mai comand fetiței m-am hotărât să mă înscriu ca Independent Usborne Organiser să îi pot cumpăra cât mai multe asemenea cărți educative, drăguțe și calitative. Imediat am înțeles că pot să fac mai mult de atât și că pot să ajut mai mulți copii să descopere aceste minunate cărți și să îi ajut pe părinți în egală măsură, să conștientizeze importanța cărților în secolul vitezei și al tehnologiei și sa simtă ca fac o investiție în educația copiilor pe termen lung

De ce ne recomanzi cărțile de la editura Usborne?
Cărțile editurii sunt pentru copii cu vârste intre 0-18 ani dar și eu ca și adult cu o cultură generală bogata(vreau sa cred), am învățat foarte multe lucruri noi, nu exista copil sau adult în egala măsură să nu fie atras de aceste cărți. Sunt deosebite fata de ce s-a găsit la noi pe piață pana acum prin abordarea diferita care o întâlnim la ele, sunt cărți care aduc aproape părinții de copii și în care găsesc și descoperă activități și informații interesante.

Dacă cineva vrea să cumpere de la tine o carte sau mai multe cum ar trebui să procedeze?
Oricine dorește sa comande poate intra pe pagina mea de Facebook Cărți pentru Pitici Mari și Mici  și să alegem împreună cele mai educative cărți pentru pitici.

Se vede că iubești copiii foarte mult. În ce alte activități te mai implici?
Organizez regulat ateliere pentru copii cu ajutorul cărților de activități care sunt foarte iubite de pitici încă de la prima vedere și ma bucur enorm când văd și părinții cum se implică alături de noi în aceste activități și ne distram împreună.

În încheiere aș dori să ne spui câteva cuvinte despre tine.
Sunt o fire energică și pozitivă,tot timpul în căutare de noi activități și prin munca mea am reușit în scurt timp să ajung team leader și în prezent am o echipă frumoasă de peste 30 de mămici cu care mă mândresc. Oricine este interesat de o activitate suplimentara mă poate contacta pentru detalii sau dacă vrea să intre în echipa se poate înregistra direct aici.

Pe Alina o găsiți pe pagina ei de Facebook Cărți pentru Pitici Mari și Mici, mai jos găsiți doar o mică parte din cărțile pe Alina vi le pune la dispoziție.

Lasă un răspuns