Trăim într-un ritm alert în care uităm să mai fim oameni și am învățat să-i criticăm pe ceilalți, indiferent de pasul pe care ei îl fac. Aceasta deprindere ne face mai mult rău decât bine. Am ajuns să îi judecăm pe ceilalți pentru că ne simțim bine să știm că există oameni „inferiori” nouă. Ii numim grași, slabi sau chiar proști. Nu ne punem în pielea acelor oameni, dacă suferă mai mult decât noi sau dacă în spatele unui zâmbet larg se ascunde poate o traumă.
Mulți dintre voi știți că scrisul pentru mine este durere și plăcere, acel amestec de sentimente pe care multi dintre noi îl simțim zilnic. De ceva timp aud în jurul mereu replici despre oamenii care uită să fie oameni, despre cei care pun etichete după bunul lor plac, te judecă dacă ești gras sau slab, fără să-i pese de ce râzi sau plângi.
Petrec mult timp printre oameni reali, dar mai mult printre cei virtuali și nu pot sa nu observ cum sunt tentați să te judece. Nimănui nu îi pasă dacă suferi, le place să-ți pună etichete, ca și cum ai fi un produs și nu o ființă umană. Uităm sa mai fim oameni, uităm să vedem dincolo de „ambalaj”.
Mulți preferă să fie superficiali, nu înțeleg că dacă ar renunța în a judeca pe cei din jurul lor ar fi mai fericiți. Astfel, ei vor reuși să își trăiască viața lor, nu pe a altora!
