1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului

0

1Iunie, este o zi specială, dedicată copiilor, este o zi în care toți copii trebuie sa fie fericiți. Adulții se simt și ei confortabil în această zi, deoarece și ei devin pentru o zi copii. Aceasta zi a fost aleasă anul 1950 și a fost stabilită de către Federația Internațională Democrată a Femeilor de la Congresul de la Moscova (22 noiembrie 1949).

Mâine este Ziua Copilului, deci mâine îmi permit să fiu și eu din nou copil, știu că mulți dintre voi vă doriți același lucru. Când eram mică așteptam cu nerăbdare ziua copilului, știam ca e ziua când primesc un cadou sau ca ne duceau părintii la cofetărie, mă întâlneam cu alți parteneri de joacă și făceam desene pe asfalt. Cu toate că nu am avut avantajul copiilor de acum, cu parcuri de distracție, locuri de joacă în mall-uri, era o zi magică pentru multi dintre noi.

Îmi amintesc și acum cum eram terorizați de faptul ca noi creștem iar părintii nu ne vor mai face cadouri, deși în mod normal noi ca și copii ne doream să creștem mari, sa luam propriile noastre decizii. Când era 1 Iunie ne doream să fim acei copii cărora părintii să ne ofere cadouri. Chiar și acum părintii îmi spun „La mulți ani copile!„, mă simt de parcă mă întorc în timp.

Aceasta zi este sărbătorita în 54 de țări din lume, multe dintre ele au implementat aceasta zi după 1954. În prezent, cei mici au drepturi cum ar fi accesul la locuințe decente, o educație decentă care să îi pregătească pentru viață, să aibă în fiecare zi hrană pentru a fi sănătoși și să nu le afecteze sănătatea. În trecut copiii erau mai mult decât marginalizați de societate, doar cei din familii înstărite aveau acces la educație. Cu toate că unele instituții de învățământ ofereau aceasta șansă și copiilor săraci, nu multi se bucurau de acest privilegiu, părintii considerau că școala nu îi vor ajuta în viață.

Voi cum sărbătoriți 1 Iunie?

Lasă un răspuns