Bine ați venit în lumea mea … bine ați venit în bucătăria mea

0

Atât bucătăria, cât și celelalte încăperi sunt cele mai importante locuri din casa. În bucătărie se spune că au loc discuții, glume, bârfe și cele mai bune întâlniri se termină acolo. Este un spațiu aproape, aproape sacru în casă, care, pe lângă faptul că este curat impecabil din motive de igienă, ar trebui să fie un loc foarte bine organizat, astfel încât să nu devină un câmp de luptă în locul unui punct de întâlnire.

Dintr-o dată m-am hotărât să mă mut într-o casă nouă, casa visurilor mele și am început să organizez living-ul, dormitoarele și problema cea mare vine acum. „Cum să organizez bucătăria?” Trebuie să găsesc o modalitate să o fac cât mai plăcută și, bineînțeles cât mai folositoare.

Soțul meu a zis să nu îmi bat capul cu amenajarea ei, doar e un loc în care se gătește și se mănâncă, iar dacă avem musafiri îi vom invita in living.

-Eu furioasă: Mai bărbate, tu crezi că sunt singurul om din lume care și-a imaginat bucătăria perfectă? Lăsând deoparte luxuriile și stilurile, una dintre marile probleme cu care mă confrunt este să mă ocup de organizarea mobilei de bucătărie, veselă, tacâmuri. Ca de obicei, tu nu vezi nimic, de fiecare dată o fac singură.

Soțul: Draga mea cu ce vrei să te ajut?
-Eu: Ținând cont ca avem multe lucruri din vechea casă, primul lucru pe care trebuie să-l luam în considerare este ce anume folosim foarte des și ceea ce nu folosim niciodată în bucătărie. Știi tu, mă refer la ustensile, farfurii, cești, căni sau pahare, ocupând un spațiu valoros de care noi am putea profita.

 masă, scaune, veselă, tacâmuri

Eram în dormitor și pregăteam patul pentru a dormi când deodată, zdrang, zdrang se aud zgomote făcute de vase sparte în bucătărie. Eu disperata fug să văd ce s-a întâmplat și ce văd, toată gresia era plină de cioburi și tacâmuri împrăștiate.

– Eu cu o voce sugrumată: Ce s-a întâmplat dragule?
-Soțul: Pai, am zis să te ajut cu bucătăria.
-Eu: Ce să faci? Să mă ajuți? Spărgând totul în cale?
-Soțul: Da dragă! Așa nu mai e nevoie să alegem ce e bun și ce e rău. Cumpăram totul nou, care să ne fie util.

A doua zi am mers împreună să alegem mobilierul. A trebuit să luam în calcul faptul că rezultatul va depinde în principal de două lucruri: planificarea și alegerea mobilierului. Numai integrarea funcționalității și esteticii va face ca o bucătărie să fie un loc perfect funcțional. De asemenea, a trebuit să acordăm o atenție deosebită combinației lor, dimensiunilor bucătăriei și iluminării spațiului. Bineînțeles, a trebuit să cumpăram și electrocasnice noi.

-Soțul: Vezi iubire, azi am mers cu tine la toate magazinele de mobilă și electrocasnice. Ce nu fac eu pentru iubirea mea!
-Eu: Da iubitule, dar noi cu ce mâncăm? Nu uitat ca nu mai avem nimic în casa.
-Soțul: Eh iubire, dar ce nu putem să mâncăm și noi la restaurant, o cina romantică? Ne amintim și noi de începutul relației noastre.

Zis și făcut am avut parte de o cină romantică și apoi mult somn. Amândoi eram frânți de oboseală, nici să facem planuri pentru ziua ce urma nu puteam.

Dimineața ne-am dus să cumpărăm masă, scaune, veselă, tacâmuri și ce ne mai lipsea pentru bucătăria noastră de vis. Soțul meu a fost cu ideea de a cumpăra un organizator și pentru ține capace, oale, tigăi, puse într-o anumită ordine, pentru a câștiga spațiu în mobilier. A avut această idee pentru a lăsa la vedere cât mai puține lucruri, deoarece acestea limitează suprafața de lucru și fac să pară că domnește dezordinea.

După ce am organizat totul ca la carte, ne-am decis să-i sunăm pe părinții noștri, să-i chemam la masă. Am o carte de rețete moștenită de la bunica și mi-am spus: „De ce sa nu gătesc ceva special pentru această zi specială?”. Zis și făcut.

Bucătăria

-Mama mea: Draga mea tu ai reușit să amenajezi totul atât de frumos!
-Eu: Fără ajutorul bărbatului pe care îl am alături de mine nu aș fi reușit.
-Mama soacra: Fiul meu te-a ajutat?!
-Soțul: Da’ ce mama, fiul tău nu poate să facă asta?

Toți am început să râdem și să facem planuri de viitor. Ah, era să uit, le-am dat tuturor vestea cea mare. O să devin mămică. Toți au rămas muți de uimire, soțului nu-i venea să creadă. Îmi doresc ca povestea mea să continue cu noi peripeții. P.S. Soțul se implică foarte mult în treburile gospodăriei. Mai nou mă ajută și la gătit.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018.

Lasă un răspuns