Restaurantul care ne respectă intimitatea buzunarului

3

Între sarmale și alimente exotice, patronii restaurantelor nu numai că își sporesc sensibilitatea față de calitatea și creativitatea alimentelor, dar și schimbă modul în care își atrag noii clienți. Mai nou clienții pot beneficia de rezervări on-line, livrare la domiciliu și chiar POS restaurant. Pentru a obține un avantaj competitiv, restaurantele se bazează din ce în ce mai mult pe tehnologii pentru a îmbunătăți serviciul, eficientizarea operațiunilor, creșterea vânzărilor și reducerea costurilor.

Prietenele mele m-au invitat să ies cu ele în oraș. Cu toate ce nu aveam de gând să plec de acasă, am acceptat invitația lor. Am colindat toate magazinele cu haine noi și le-am spus prietenelor mele că mă retrag la mine acasă, pentru că mi-e foame.

Una dintre ele ne-a spus că este un restaurant nou, cu prețuri foarte bune iar mâncarea foarte bună. Foamea pe care pusese stăpânire pe mine a fost de acord să merg cu ele. Cu siguranță sunteți curioși dacă a fost bună mâncarea atunci aflați că da, am mâncat-o și cu ochii. Acum a venit problema cea mare, nu aveam bani lichizi, pentru că am cheltuit tot ce aveam. Deci, am chemat chelnerul să ne ajute să ieșim din această problemă

-Eu: Nu știți unde putem găsi un bancomat cât mai aproape de restaurant? Avem o mare problemă, am realizat că nu avem bani lichizi și nu avem cu ce să plătim mâncarea.
– Chelnerul: Ei bine, nu va trebui să căutați un bancomat deoarece avem o soluție informatică POS restaurant care vă va scuti de grija de a plăti cash.
-Eu: Serios! Ce bine că am scăpat de griji.

Sincer, nu am mâncat eu la prea multe restaurante, dar niciunul nu avea POS și asta mă bucură, deoarece nu mai am grijă să am cash la mine. Tot de la chelner am aflat că în restaurant totul este monitorizat cu ajutorul Expressoft Technology, ideal pentru modalitatea de facturare, afișarea electronică a meniului, dar și scanarea valorii pe care clientul trebuie să o plătească, astfel meniul consumat va fi scos automat din programul de gestiune stocuri. Chelnerul mi-a mai sus că pentru nelămuriri voi primi suport tehnic 24/7.

Mă uitam la bărbatul care ne explica, oarecum fascinată, dar să nu credeți ca eram fascinată de el, ci de faptul că și în România există restaurante la standarde înalte, la nivel electronic. Prietenele mele nu înțelegeau ce cu mine. Le-am explicat că este unul dintre puținele restaurante care a adoptat rapid noile tehnologii. Aceste noi tendințe în tehnologie vor putea să răspundă așteptărilor unei experiențe mai personalizate a consumatorilor, precum și o bază solidă pentru creșterea viitoare și competitivitatea afacerilor.

Ce am aflat despre noul restaurant m-a făcut să revin, de data aceasta cu iubitul meu, care evident și lui i-a plăcut mâncarea, dar și tehnologia la nivel înalt care m-a fascinat pe mine. La un momentan mi-a zis că i se pare că ne-am teleportat într-o altă galaxie, undeva unde totul este electronic.

Am aflat că cel pe care îl credeam chelner, era de fapt patronul restaurantului și că îi ținea locul unui angajat. Acum înțeleg eu de ce avea toate informațiile detaliate și mai ales răbdarea pe care a avut-o să ne explice.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018.

3 COMENTARII

Lasă un răspuns