Un loc pe care trebuie să-l vezi cel puțin odată în viață

1

Eu împreună cu un grup de prieteni ne-am dorit să facem o excursie mai specială, mai bine spus un Safari în Africa, în Kenya mai precis. Am văzut această călătorie atât de îndepărtată încât am considerat-o imposibilă. Unul dintre prietenii mei a spus că avem doar o singură viață, așa că de ce să nu planificăm această călătorie acum. Mai târziu, vor apărea alte probleme și va trebui să amânăm călătoria la nesfârșit.

Adevărul este că am vrut întotdeauna să fac circuite Safari, dar problema este că toate călătoriile pe care le-am văzut la Extreme Travel erau atât de atractive încât a durat mult timp pentru a ne decide.

Așa că am cumpărat biletele și în câteva săptămâni am ajuns în Kenya. Dacă nu știați Kenya este, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase țări în care o puteți vizita. Eram cu toții fericiți deoarece ochii noștri se bucurau pe viu de tot ceea ce vedeam până acum doar în documentare. Iubim animalele, suntem pasionați de natură și trebuia sa ne îndeplinim visele.

La început, unii dintre prietenii mei au vrut să facem excursii personalizate în Etiopia. Asa ca am supus la vot. Spre dezamăgirea acelor prieteni a câștigat Kenya în defavoarea Etiopiei. Nu este că nu aș fi vrut să călătoresc în Etiopia, dar întotdeauna am vrut să văd Kenya, așa că a câștigat visul meu.

Cu mari emoții, ne-am urcat în avion și mii de gânduri ne învăluiau. Ce vom găsi când vom cobori din avion?

Le-am spus prietenilor mei că am uitat ceva foarte important cu privire la bani. Trebuie să schimbăm banii pe care îl avem în moneda locală. Moneda oficială a Kenyei este Shilling (Ksh sau KES).

Uitați de ideea că Kenya este o țară fierbinte. Este adevărat că în timpul zilei este foarte cald, dar nu prea mult cald, comparativ cu România în vara caniculară. Dar nopțile sunt foarte reci, este o diferență enormă de temperatură.

circuite Safari

Am ajuns la hotel seara târziu și după ce am luat cina cu specific local, ne-am dus să dormim pentru că ne așteaptă 5 zile de turism de aventură.

Nu mi-am imaginat niciodată că o sa am senzațiile pe care le aveam. Mi se pare incredibil că aceasta țară poate fi atât de diferită și se poate schimba atât de mult de la o zi la alta.

După ce am luat micul dejun, ghidul ne-a dus în desert, cu destinația Rezervația Națională din Samburu. Știți, n-aș fi crezut niciodată că un astfel de spațiu din deșert a adunat atât de multă diversitate. Am văzut multe girafe, zebre, elefanți, bivoli, lei. Dumnezeule! Leii ne-au înconjurat mașina și am crezut că vom muri, dar când s-au plictisit, au plecat pur și simplu. Samburu este paradisul pentru a contempla viața sălbatică, de doar 168 km2.

turism de aventură

Nakuru m-a impresionat pentru frumusețea acestui loc. Ne-am plimbat pe malul lacului, „însoțiți” de o ploaie ușoară și am putut vedea milioane de flamingo, dar și multe alte păsări. Zgomotul și mirosul lacului iți atrage atenția. Tot în Nakuru am văzut pentru prima dată triburi primitive, pe care le poți vedea numai în filme.

Am văzut foarte multe locații impresionante. Am asistat la nașterea unui pui de hipopotam, a fost ceva wow. Alteori am văzut o „ceată” întreagă de elefanți, cu niște colți mari, impresionanți, cum nu credeam ca voi vedea vreodată.

Nu pot să cred cât de repede au avut loc aceste zile. În ultima zi am putut vedea cel mai important și silențios animal african, ghepardul. Am participat la o scenă impresionantă, o zebră timidă și singuratică intră în râu, crocodilii au încercat să o atace și s-au aruncat în apă. Din fericire pentru ea, reușește să scape.

După ultima aventură din expediție Africa, ghidul ne-a dus la aeroport, eram toți cu o falcă-n cer și alta-n pământ. Ce credeți! Prietenii noștri care voiau să mergem în Etiopia, au fost și ei cuceriți de Kenya. Cum am urcat în avion, parca ne-am trezit la realitate dintr-un vis frumos.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018.

Lasă un răspuns