SF-ul de ieri, realitatea de azi: mașina electrică în România

1

Se pare că viitorul vine, fără îndoială cu mașina electrică, care, puțin câte puțin, ajung în orașele noastre. Având în vedere în special faptul că majoritatea oamenilor utilizează mașina în fiecare zi pentru a merge la și de la serviciu și pentru călătorii mai scurte sau mai lungi. Acest lucru, printre multe altele, face ca mașinile electrice să fie cea mai bună alternativă.

Trăim într-un secol „furios” și toxic din cauza emisiilor de la mașinile „tradiționale”, mi-aș dori să cumpăr o mașină electrică, care sa nu dăuneze mediului și sănătății noastre. Mașina viselor mele este Mercedes-Benz ECQ, evident electrică. Când voi avea destui bani, mă voi consulta cu un specialist în vânzări auto pentru a-mi oferi cele mai bune oferte și avantaje de a cumpăra și în leasing, dacă nu voi avea toți banii. Sigur nu știați că frumusețea asta are două motoare electrice asincrone și oferă tracțiune integrală. Parcă și văd bărbații cârcotași, „mda o femeie să conducă o așa mașină?” De parcă doar voi bărbații aveți acest drept! Și ca să știți, sunt o femeie care știe să „mânuiască” volanul destul de bine.

De ce am nevoie de mașina asta?
O zi obișnuită din viața mea începe să ieșitul din casa la primele ore ale dimineții, să merg în oraș și să fac mai multe vizite fie în interes de serviciu, fie în interes personal fără a părăsi orașul. Și la sfârșit de săptămână o folosesc pentru a călători la țară, dar și pentru a vizita diferite locuri din județ.

Mai mulți prieteni încearcă să mă convingă că nu merită să-mi cumpăr o mașină electrică. Potrivit lor, în primul rând deoarece viteza mașinii electrice este mult mai mică și pierd mult timp în trafic. Le-am spus că nu-mi pasă de asta, deoarece eu locuiesc mai mult în oraș decât în ​​afara orașului. Un alt motiv ar fi că trebuie să găsesc locuri speciale pentru a încărca bateria și că totul este mult mai complicat decât la o mașină care funcționează cu petrol. Le-am explicat că unul dintre avantajele unui motor electric este că sistemul său este mult mai simplu decât cel clasic. Bateria unei mașini electrice, la fel ca un telefon mobil sau o tabletă, este încărcată printr-o priză la un punct de încărcare instalat, de exemplu, în garaj sau la stații speciale. Durata pentru o încărcare completă variază între șase și opt ore. Există stații de încărcare rapide care oferă o putere mai mare și pot ajunge la o încărcare de 80% în doar o jumătate de oră. De asemenea, o pot încărca în marile centre comerciale atunci când fac îmi cumpărăturile.

Cu toate cârcotelile lor, nu își dau seama că nu pot spune cât costă întreținerea zilnică a acestei mașini făcând un calcul între 1 kWh de energie electrică în comparație cu 1 litru de benzină. Nu pot stabili consumul unei mașini pe care încă nu o am, dar pot spune cu mâna pe inimă că electricitatea nu este toxică. Cu asta le-am închis gura.

Unul dintre prietenii mei mi-a spus hotărât că a înțeles alegerea mea și că în viitorul apropiat ar vrea să cumpere o mașină electrică pentru soția lui. Mi-a spus că dorește să fie electrică și să nu mă supăr dacă viitoarea mașină a soției sale va fi tot Mercedes. Răspunsul meu: poți cumpăra și Mercedes-Benz ECQ, nu mă supăr. Nu va fi o mașină exclusiv pentru mine. Prefer această mașină pentru că m-am, îndrăgostit la prima vedere, atunci când va fi lansată vreau să o am. Mi-a spus să căutăm împreună un consultant în vânzări auto. M-a rugat sa nu ii spun nimic lui Cami (soția lui), vrea să-i facă o surpriză. Wow! Trebuie să recunosc că sunt un pic geloasă pe Cami, aș vrea și eu un așa soț. Gândiți-vă și voi, cine nu ar vrea!

Căutând informații despre aceste mașini pe site-urile de specialitate și pe rețelele sociale, mi-am făcut o mulțime de prieteni. Mulți dintre ei au deja mașini electrice și așteaptă opinia mea despre mașina visurilor mele. În vară ne dorim să facem o întâlnire a șoferilor cu mașini electrice.

Așadar, putem trăi sănătos nu numai dacă reciclăm gunoi, folosim mai puțină energie, cumpărăm mai puțin lucruri … ci și dacă cumpărăm, de asemenea, mașini electrice. În câțiva ani putem respira aer mai curat în orașe ca acum câțiva ani.

Acest articol este o ficțiune, scris exclusiv pentru Spring SuperBlog 2019

Lasă un răspuns