Nu cred că mi-am irosit viața, am făcut atât de multe lucruri iar eu sunt mândră de toate, nu aș schimba nimic, deși acestea aș fi putut face mult mai mult, eu sunt acel om care perseverează în a-și atinge scopurile, dar se întâmplă ca în fiecare zi devine o rutină care evită să îndeplinească acele vise și obiective. Ne întâlnim cu eșecul, familiile se descompun și dezamăgirea le preia locul, dar viața trebuie să continue.
Ce am vrut să spun prin asta? Îmi place să citesc literatura din toate perioadele ei. Uneori am găsit un refugiu în aceste cărți Am trăit prin intermediul acestor romane care m-au ajutat să-mi continuu viața.
Am primit o provocare într-o competiție pentru bloggerii căruia am primit o carte cadou, de la Sidonia Drăgușanu, autoare a literaturii interbelice. Trebuie să recunosc spre rușinea mea că nu a auzit de ea, dar cartea „Jurnalul Aurorei Serafim“ al treilea roman al autorului, lansat în 1957, m-a câștigat total și chiar m-am gândit cum ar trăi personajele Sidoniei în prezent.
Prioritatea majorității femeilor, la mijlocul secolului al XX-lea, era să se căsătorească, să aibă copii și să susțină această familie cu orice preț. Unele sfidat societatea și au fost premergătoarei dorinței de a face parte din societate, de a studia, de a schimba soarta femeilor care părea sculptată în piatră. La fel a fost soarta Aurorei, o femeie de 25 de ani prinsă între dragostea a doi bărbați pentru ea.
Aurora personajul din roman, niciodată nu s-a simțit foarte feminin în comparație cu prietena ei Lavinia și a trăit numai pentru casă și pentru copiii de la grădinița unde lucra. Dacă aș transpune viața Aurorei în prezent, aș face-o puțin mai extrovertită, mai aproape de caracterul lui Lavinia. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, nu să trăiască o viață ca cea a Laviniei, dar nu să nu o mai intereseze așa mult ce spun ceilalți despre ea. Viața m-a învățat că o femeie ca personajul Aurorei este considerată ca fiind proastă sau învechită de către bărbați, chiar și de alte femei, deoarece să îți pese prea mult de demnitatea numai e la „modă”.
Aurora era o femeie singură și dezamăgită de dragoste. În acea perioadă singurătatea mereu a fost considerată ca find cea mai tristă realitate, singurătatea fiind percepută din exterior ca o convingere că unele femei vor cădea în dizgrație, fără a contempla ideea că și ele sunt oameni. Dacă erau văzute chiar și pe stradă alături de bărbați sunt privite cu suspiciune. De fapt, pentru majoritatea dintre femei, gândirea despre căsătorie le trezește instinctul de supraviețuire. Aurora, spre exemplu a trebuit să aleagă între dragostea lui Horia Mihail medicul de la grădiniță și a inginerului Liviu Runcan, văduv și tatăl a doi gemeni pe care Aurora îi are în grijă la grădinița unde aceasta lucrează.
Aurora de astăzi nu ar petrece atât de mult timp în singurătate, nu s-ar căsători pentru că așa spun regulile societății. Cu toate că ea îl iubea pe doctor, se simțea că căsătoria ei era una de obligație. Aurora de acum ar trăi mai liberă, considerând că niște „hârtii” nu te forțează la nimic, este mai importantă relația de cuplu, dragoste și compatibilitate. Jurnalul Aurorei Serafim ar fi un pic diferit, în zilele noastre, dar nu foarte mult. Bărbații, bine nu majoritatea, încă mai cred că locul femeii este în bucătărie. Deși în ultimii ani rolul femeilor în societate a crescut și a fost acceptat de comunitatea de sex masculin. Condiția femeilor, mediul lor, decizia lor, nu pot fi niciodată separată de starea lor umană, indiferent de diferențierea lor biologică.
Mi-aș dori ca această carte să fie republicată, dar cu un alt sfârșit, poate ar rămâne cu inginerul, de exemplu. Am avea ocazia sa vedem altă fată a lui Aurorei.
Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2019
