Interviu de 10 cu bloggerița Mirela Cretan

2

Cine ar fi crezut că astăzi mi se va întâmpla să scriu 2 interviuri într-o singură zi. Ei bine, mi s-a întâmplat. După interviul lui Cluc Lucrian, a venit rândul unei bloggerițe dragi mie, pe care eu o apreciez foarte mult.

Oare cine să fie?! Este vorba despre bloggerița Mirela Cretan, autoarea blogului Gălăgie’n Cap, un blog în care veți găsi multe lucruri interesante. Pe Mirela am cunoscut-o în acest an la Spring SuperBlog, care a reușit să ne dea tuturor lecții despre cum e să ai ambiții într-o competiție de blogging și nu numai. Invitata mea se prezintă ca fiind „o femeie normală, cu preocupări normale, cu drame și bucurii…” Mai multe nu vă spun, vă invit să o descoperiți în acest interviu de 10.

  1. Spune-ne ceva despre tine:

Hmm… Sunt o femeie normală, cu preocupări normale, cu drame și bucurii, cu figuri de diva și cu genunchi rupți de șmotru, cu visuri mărețe și cu bucurii mici.

2. Când ai început să scrii pe blog

În 2019. Cred că în iunie. 

3. Cum a venit idea?

Îmi vorbea capul prea mult. De scris, nu scrisesem niciodată. N-am avut Înclinații d-astea spre poezie, proză, jurnale etc. Dar m-am gândit ca dacă pun toate gândurile alea care se războiau încontinuu în minte, poate le mai așez și mai depresurizez din presiunea loc. De fapt, m-am gândit că ar fi o forma bună de terapie. 

4. Care este cea mai buna postare și de ce?

Habar n-am. Nu știu dacă îmi place vreuna în mod special. De fapt, mie nu-mi place așa, să mor de dragul meu, cum scriu. Cam toate articolele mi s-au părut „meeeh”. Doar câteva mi s-au părut mai răsărite, în timp. Pentru ca atunci când vreau să fie cu umor, mi se pare că ori nu-s prea amuzantă, ori că e umor de fața blocului. Când scriu mai serios, mi se pare că scriu vorbe goale-așa, fără prea mare substanță. Sau prea dramatice. Din extremă în extremă. Așa sunt cu autoevaluarea și când cânt sau joc. Nu prea-mi place niciodată ce iese. 


5. Ce te motivează să continui cu blogul?

Până să particip la Spring SuperBlog 2021, mă motiva nevoia de a scoate „răul” din mine hahahha. Acum mai am o motivație în plus: feed-back-ul pozitiv. Încurajările oamenilor implicați în competiția asta atât de mișto. 

6. Cine te inspira?

Tot. Tot ce aud, văd, simt. Oamenii, poveștile lor, experientele, umorul lor, felul de-a fi, copilul meu, soțul. Tot. 

7. Crezi că se poate trăi dintr-un blog?

Habar n-am. Nu câștig nimic din el (până să iau premiile de la Superblog). Nu știu cum e și nici dacă se poate. Dar bănuiesc că sunt care câștigă bine precupându-se mult. Blogul pentru ei, bănuiesc, că e ca un job. 

8. Cum reușești să îmbini munca de blogger cu viața personală?

Scriu numai când am chef, când sunt inspirată, când am timp. Și totul merge șnur. 

9. Care este cea mai mare satisfacție pe care ți-a adus-o blogul?

Întrarea în comunitatea Superblog. Așa oameni frumoși, așa competiție care m-a pus la muncă frumos, elegant, care m-a făcut să umblu în cele mai ascunse cotloane alea creativității de care sunt capabilă. 

10. Ce sfaturi i-ai da unui blogger începător?

Să scrie cu inima. Să fie autentic. Oamenii (cei care citesc) vor adevăr și simplitate. Vor să TE citească și sa se regăsească în poveștile tale, ca să știe că nu sunt singuri. Fă-o cu placere. 

Mulțumesc Mirela pentru această oportunitate

Pe Mirela o puteți găsi pe: Facebook pe: Galagie’n cap și pe Mirela Cretan

2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Magia Cuvintelor Anulează răspunsul