Curajul de a-mi găsi vocea – de la SuperBlog la Rise & Speak

Tocmai vorbisem cu cineva despre începuturile mele în blogging și cât de greu mi-a fost să-mi găsesc „vocea” printre atâția bloggeri. Îmi doream să capăt experiență, iar un prieten blogger mi-a recomandat să particip la SuperBlog. Când am participat pentru prima dată la competiție, nu știam cât de mult mă va provoca nu doar ca blogger, ci și ca om.

Fiecare articol scris sub presiunea deadline-ului, în fața unor jurați exigenți și a unei comunități creative, mi-a descoperit o emoție profundă: teama de a nu fi la înălțimea celorlalți concurenți. Mai presus de această teamă, am descoperit curajul de a mă exprima.

Au fost momente în care scriam articole întregi, apoi le ștergeam. Simțeam că toți ceilalți păreau mai creativi, mai pregătiți, mai siguri pe ei. Eu aveam doar o pagină goală pe site, căutând forma potrivită pentru a transmite o idee autentică. Alteori, inspirația venea în miez de noapte, iar inima parcă îmi ieșea din piept, bătea mai tare decât tastatura.

Cum am reușit să-mi fac vocea auzită

SuperBlog m-a învățat să-mi găsesc propriul stil, să am încredere în vocea mea și să-mi asum ideile. Chiar dacă nu am reușit să impresionez toți jurații, prima notă de 93 mi-a adus o bucurie sinceră, dar mai ales recunoștință pentru tot procesul.

Nota mi-a adus aminte de mine, adolescenta timidă care a avut curaj. Aveam sentimentul că nu am nimic valoros de spus în fața celorlalți. Eram implicată într-un proiect de prezentare în care trebuia să venim cu idei creative. Învățământul clasic m-a format ca elev silitor, dar nu m-a învățat să creez. Mă simțeam ca o foaie goală, fără idei și fără posibilități – o combinație periculoasă pentru un adolescent.

Totuși, în ziua prezentării m-am hotărât să risc. Mi-am zis că nu pot rămâne invizibilă. Am ales să vorbesc despre ideile care nu vin din abundență, ci din lipsuri. Despre lipsa de curaj al tinerilor de teamă să nu greșească. Am îndrăznit să spun adevărul, că nicio școală nu ne-a învățat cum să ne transformăm pasiunile în proiecte reale.

De la vocea mea la vocea unei generații

În timp ce vorbeam, am simțit emoția și presiunea fiecărui cuvânt. Profesorii se uitau ciudat, iar colegii mă priveau ca pe cineva care a avut curajul să fie sincer. A fost pentru mine o lecție importantă, de la care am învățat cum să-mi gestionez timpul sau cum să reacționez în fața unui eșec.

Educația clasică, bazată pe memorare, oferă rareori ocazii reale de exprimare liberă. Elevii învață mecanic cum să facă formule, analize literare și reguli gramaticale. Puțini elevi au ocazia să învețe cum să vorbească în public, cum să-și prezinte ideile, cum să transforme o idee simplă într-un proiect real.

De aceea cred că avem nevoie de o revoluție educațională – una care combină curajul, comunicarea și gândirea antreprenorială. un loc unde un licean devine puternic, unde învață că lipsa banilor sau a oportunităților și teama de a greși nu sunt obstacole definitive. Greșelile sunt parte din curaj și te provoacă să încerci din nou.

AI – o unealtă, nu o voce

Astăzi, inteligența artificială (AI) are potențialul de a transforma radical multe domenii de activitate. Tentația de a o folosi chiar și în educație este mare, iar creativitatea și diversitatea exprimării pot fi afectate negativ. Poate ajuta să generăm idei, să structurăm informația, însă cu cât lucrăm mai mult cu AI, cu atât mai repede vom realiza că nu poate înlocui vocea, emoția, autenticitatea.

Ca orice om, am experimentat și eu utilizarea acestei inovații tehnologice. Această experiență m-a făcut să văd lucrurile mai clar. Am înțeles că valoarea unui om nu vine din ceea ce poate automatiza, ci din ceea ce poate comunica, conecta și convinge.

AI poate sugera cuvinte, dar nu poate simți emoția din spatele lor, nu poate trăi povestea pe care o spunem atunci când urcăm pe o scenă sau când ne expunem gândurile. Aceste abilități nu se formează doar în sălile de clasă, ci prin interacțiuni reale, mentorat și expunere. Locul unde visurile sunt încurajate și susținute.

De la competiție la comunitate: Rise & Speak

Un exemplu concret este Tribul Antreprenorilor – un „trib” care aduce împreună antreprenori, tineri și mentori. Aici ai ocazia să înveți prin mentorat, workshop-uri și webinarii în direct sau înregistrate. Este un spațiu unde se împărtășesc idei, se împărtășesc idei, se discută greșeli și se caută soluții.

Trăim într-o lume unde totul este digitalizat, valoarea unui om în era AI devine mai importantă ca oricând. Tribul Antreprenorilor oferă tinerilor șansa de a-și descoperi vocea. Ei sunt învățați cum să gestioneze fricile și cum să vorbească fără emoții în fața publicului. Pentru a veni în ajutorul lor, Tribul a inițiat Rise & Speak, un concurs unde adolescenții cu vârste între 15 și 18 ani sunt provocați să-și depășească temerile, urcând pe scenă să-și spună poveștile.

„Rise & Speak” nu este doar o competiție, este mai degrabă o scenă reală, unde tinerii au șansa de a învăța cum să își gestioneze emoțiile, să vorbească clar, să își susțină ideile și să fie ascultați. Aici AI poate fi un aliat în pregătirea discursurilor, în rafinarea ideilor, însă nu poate înlocui vocea, emoția, autenticitatea.

Să fiu sinceră, mi-aș fi dorit ca la vârsta adolescenței să fi avut acces la Tribul Adolescenților, m-ar fi ajutat să am acces la informații și sfaturi utile. Aș fi învățat din greșelile care m-au transformat în victima temerilor mele. Astăzi, tinerii au ocazia să învețe direct de la antreprenori autentici, oameni care știu ce înseamnă responsabilitatea și succesul obținut prin muncă, care au trecut prin provocări reale.

Acum știu că exprimarea, gândirea antreprenorială și folosirea inteligentă a tehnologiei sunt o formă de libertate și nu un rival sau înlocuitor. Trebuie doar să ai curajul să vorbești. Eu am învățat din experiența proprie cât contează să ai un spațiu unde vocea ta să fie auzită.

Dacă atunci, adolescentă fiind am reușit să-mi exprim ideile, nu puteam rata șansa de a excela ca blogger, pasiunea care m-a ajutat să mă redescopăr. SuperBlog a devenit rampa de lansare deoarece m-a provocat să scriu despre teme diverse. Am luat note și mai mari și mai mici, dar important este că mi-am regăsit vocea.

Totuși, nu pot să nu mă gândesc la tinerii din prezent. Un adolescent din 2025 trebuie să gândească, să creeze și să comunice, nu doar să memoreze texte, cum am fost noi îndoctrinați. Acest lucru nu se învață doar din manuale, ci din acțiune, greșeală și mentorat.

Aș îndrăzni să transmit un mesaj tinerilor care își caută vocea: Folosiți tehnologia cu mintea, dar exprimați-vă cu inima. Lumea are nevoie de vocea voastră.

Sursa foto: Tribul Antreprenorilor și Unsplah, Editare Canva

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2025, ediția #31