Nu am fost niciodată foarte bună la cusut pe cât am vrut să fiu. În în primul rând din cauza unor probleme de sănătate și al doilea rând, deoarece acest domeniu mi se părea că e ca și cum ai vorbi în chineză. Mă rog, să cos un nasture mă pricepeam eu, sau cum zicea bunica mea să cârpesc un petic, dar nu mă pricepeam să cos ceva mai complicat.
Sunt genul de om căruia îi plac hainele bine croite și cusute. Eu îi apreciez pe croitori pentru efortul mare pe care îl fac pentru a coase bine și cel mai important, după gustul nostru, al clientului. Cu toate că, spre exemplu o rochie e mai scumpă decât în magazine, croitorul face lucruri personalizate și nu în serie așa cum găsești ca în magazine.
De la a nu coase, la a coase
Deoarece sunt minionă, aproape toți pantalonii trebuiau scurtați pentru a mi se potrivi, dar nu am folosit niciodată masina de cusut. Cum nu pot folosi corect ambele mâini, a trebuit să improvizez pentru a reuși să cos. La ceva mai complicat apelez ca toată lumea la croitor. În sufletul meu îmi spun că într-o zi poate voi reuși să cos și la mașina de cusut.
O verișoară m-a întrebat dacă știu să brodez o cămașă. I-am spus în glumă pot broda și un cămășoi. I-am explicat că acesta este un domeniu care pe mine mă depășește. Pentru obiectele vestimentare, în special, tricouri, cămăși care au un scris cusut si brodat apelez la specialiști. Eu fiind pasionată de handmade, am prietene care se ocupă cu așa ceva. Mie una chiar îmi plac obiectele vestimentare personalizate, purtându-le mă fac să mă simt specială.
Așa cum am spus mai sus, eu nu folosesc o mașină de cusut, dar am reușit să mă reinventez. Pentru a realiza acest lucru este necesar sa am accesorii croitorie de calitate. Acul iți poate deveni aliat dacă îți dorești acest lucru.
Chiar ieri un prieten îmi spunea ca el nici măcar un nasture nu știe să coase, că este bărbat. I-am zis că sunt foarte multi designeri bărbați, faptul că el este bărbat nu este o scuză. Acul nu este unealta doar a femeilor. Nu știu cât a înțeles el, dar era vizibil jenat și a schimbat imediat subiectul ca si cum ar fi vrut să uit rapid ceea ce mi-a spus.
Sunt oameni care mă întreabă cum reușesc să cos. Eu le răspund că motto-ul meu este „nu există nu pot, există nu vreau”. Mulți dintre noi am reuși să facem din imposibil, posibil dacă am dori acest lucru cu adevărat. Se spune că de la vis la realizare este un drum de străbătut.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2020
[…] Niciodată nu m-am priceput la cusut, dar îmi place să încerc să cos […]