Harta Accesibilizării Orașului Focșani – un proiect inedit pentru mine

1

Vă povesteam săptămâna trecută despre participarea la un proiect, sau mai bine zis o hartă a accesibilizării persoanelor cu dizabilități, în orașul de pe Milcov, Focșani. Ei bine, ieri, 15 iulie a fost ziua cea mare, ziua în care persoanele cu dizabilități au avut ceva de spus autorităților locale.

Participarea deplină a persoanelor cu dizabilități la viaţa socială reprezintă un pas important pentru normalitate. Pentru o persoană abilă toate acestea înseamnă o normalitate, pentru o persoană dizabilă toate acestea înseamnă bariere. Deci ceva trebuie făcut.

Joi, 15 iulie am participat la un proiect foarte important, poate cel mai mare proiect din viața mea. Alături de Grupul civic Dizabil.Eu Vrancea, autoritățile locale și alte câteva persoane am participat joi 15 iulie 2021 la o dezbatere pe tema accesibilizării municipiului Focșani. Dezbaterea publică a fost organizată în Piațeta Balada. O mare problemă a municipiului Focșani sunt barierele impuse persoanelor cu dizabilități.

În cadrul dezbaterii am aflat că sunt peste 5000 de persoane cu mobilitate redusă, un număr destul de mare ce nu trebuie deloc ignorat de autorități. Aș dori o implicare mai mare a acestora, trebuie cumva făcut ca persoanele ce au o dizabilitate să fie independente. Dumnealor trebuie să se gândească cum e să depinzi de cineva în permanentă, să nu te poți descurca singur când te deplasezi în oraș. Cum este să nu ai acces în instituțiile publice, în supermarketuri, cabinete medicale, cultură, sport și lista poate continua. Sunt de părere că Administrația Publică a orașului trebuie să se implice mai mult în accesibilizarea municipiului Focșani.

Îmi pare rău că nu am propus autorităților locale să folosească pentru câteva ore un fotoliu rulant pentru a se deplasa prin oraș. Sincer aș fi propus acest lucru, fără niciun menajament. Astăzi mi-a venit această idee și i-aș fi provocat pe reprezentații autorităților să paticipe la acest experiment. Cred cu tărie că doar așa ar fi înțeles cu adevărat cât de gravă este situația. E ușor să vezi din exterior dacă nu trăiești pe propria piele ce înseamnă să fi o persoană cu mobilitate redusă.

Următoarea etapă a proiectului are ca scop strângerea de informații și fotografii pentru întocmirea hărții a accesibilizării instituțiilor și spațiilor publice din Focșani.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns