După ce am plecat de la Mănăstirea Putna, următoarea noastră direcție a fost către Mănăstirea Sucevița ctitoria familiilor Movileștilor, mari boieri, cărturari și domnitori ai Moldovei și ai Țării Romanești în sec. XVI-XVII. Aceasta este situată la 19 km sud-vest de Rădăuți, pe DN 17A. Mănăstirea este monument istoric.
La intrare găsim un panou informativ amplasat în partea dreaptă a aleii de acces, apoi am achiziționat și un pliant și am găsit informații ce m-au ajutat în redactarea acestui articol.
Mănăstirea Sucevița a fost construită în stilul arhitecturii moldovenești – îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova, edificiul, de mari proporții, păstrează planul trilobat și stilul epocii lui Ștefan cel Mare, cu pridvorul închis.
Biserica Mănăstirii Sucevița cu hramul “Învierea Domnului” a fost ctitorită înainte de anul 1581 de către frații Movilă (Irimia, Simion și Gheorghe Movilă).
Pereții masivi din jurul bisericii au fost construiți după 1595, în timpul domniei lui Ieremia Movilă. Fiecare perete are aproape 100 de metri lungime, trei metri lățime și mai multe de sase metri Înălțime, creând astfel atmosfera unei fortărețe medievale.
Am intrat în biserica cu hramul ”Învierea Domnului” și am admirat picturile, apoi am intrat în camera mormintelor. Aici am putut observa că pe fiecare mormânt o plăcuță informativă alături de câte un ghiveci cu flori. Așa am aflat că mormintele acoperite cu marmura sculptata cu motive florale sunt ale celor doi ctitori principali ai acestei mănăstiri – Ieremia și Simion Movilă. Are pridvorul închis, pronaos, gropniţă, naos și altar. Biserica Mănăstirii Suceviţa este ultima din şirul celor împodobite cu pictură exterioară. Fresca mănăstirii (exterioare) reprezintă diverse scene biblice, de la Nașterea Domnului, până la Înviere.
Ne-am îndreptat din nou către curtea mănăstirii, ne-am plimbat pe alei și am reușit să filmez câte ceva, apoi am făcut fotografii. În timp ce făceam fotografii am văzut un indicator către muzeul mănăstirii, amenajat pe latura de est a zidului de incintă. Muzeul se află la etaj, am urcat pe o scară realizată în lemn masiv, către Sala Movileștilor, așa cum este denumit muzeul. Aici găsim una dintre cele mai bogate și prețioase colecții de artă medievală din Moldova.
De la Sucevița ne-am îndreptat către următoarea destinație, Moldovița, serpentinele făceau priveliștea și mai frumoasă. Pe canalul de YouTube am urcat cu videoclip cu traseul parțial dintre cele două mănăstiri.
Scurt istoric
Mănăstirea Sucevița este o mănăstire ortodoxă din România, construită între anii 1583-1586 și situată în satul Sucevița, comuna Sucevița, județul Suceava. Se află la o distanță de 18 km de municipiul Rădăuți.
Legenda zonei spune că, mai târziu, pentru răscumpărarea a cine știe căror păcate, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcții. Documentar, mănăstirea este atestată la 1582, în vremea voievodului Petru Șchiopul.
Monumentul istoric este în realitate ctitorie comună a familiilor Movileștilor, sec. XVI-XVII). Construit în stilul arhitecturii moldovenești – îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova. Biserica Învierii de la Mănăstirea Sucevița a fost inclusă în siturile protejate care fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Vrei sa faci o vizita virtuala? Accesează videoclipul de mai jos.
[…] vechi așezări monahale, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. Încă de când am plecat de la Mănăstirea Sucevița ma gândeam la ce voi găsi la ultima noastră destinație, din Bucovina. Dincolo de încărcătura […]