Este dimineața zilei de Paște, o sărbătoare care reunește familia, care apropie suflete. Părinții, unchii, fratele, cumnata și verișorii mei sunt fericiți – mai fericiți ca niciodată că s-au regăsit. În jurul meu este multă bucurie. Eu, pur și simplu nu-mi găsesc locul; sufletul meu este gol, trist. Nu ești aici. Nu ai mai fost aici de mult timp. Ți-am păstrat locul, știi? Toți au întrebat de tine. Nu am avut niciun răspuns. Am zâmbit doar.
Masa este frumos așezată. Fața de masă, brodată de bunica demult, pare mai albă ca niciodată sub razele blânde ale dimineții. Friptura și drobul așteaptă cuminți, iar cozonacul își împrăștie aroma prin toată casa. Ouăle roșii stau frumos într-un coșuleț, așezat cu grijă de mama. Ea ține același ritual în fiecare an în amintirea bunicilor, care au plecat demult de printre noi.
Ceva lipsește de la masa noastră festivă. M-am ridicat și m-am îndreptat către beciul bunicului, gol de mulți ani. Acolo am o sticlă de Merlot demisec de la Beciul Domnesc — vinul pe care îl păstrasem pentru un „cândva” care nu a mai venit.
Vinul care se bea cu sufletul
L-am adus cu mine. Îi știam bine povestea și gustul: catifelat, cu arome intense de zmeură, coacăze negre și cireșe. Așez cu grijă sticla în mijlocul mesei. După ce servim aperitivul, tata o desface și toarnă licoarea magică în pahare. Cu emoții iau paharul, îl învârt ușor, eliberând aromele vinului. Și mi-am amintit ce mi-ai spus odată: „Un vin bun nu e niciodată doar despre gust. E despre ce simți când ridici paharul spre lumină.”
Îl sorb încet, ca pe un vin de împărtășanie. Simt cum inima începe să bată cu putere. Este ca și cum tu ai fi aici cu mine. Parcă retrăiesc din nou plăceri și tensiuni firești, de la prima atracție interzisă la iubirea aceea pasională, vie, care n-a încetat să mă ardă.
Aroma aceea profundă a vinului te-a adus din nou lângă mine. Iar amintirea ta își face simțită „prezența” pe scaunul gol de lângă mine, ca un oaspete invizibil, dar atât de viu în inima mea.
Un vis cu gust de struguri copți
N-am avut curaj să beau imediat. M-am uitat în vin și te vedeam pe tine, cum îmi povesteai despre pasiunea ta pentru vinuri. Vinurile tale de colecție de la Beciul Domnesc, vinuri cu tradiție, cum le numeai adesea au rămas neatinse în mini barul din sufragerie. Le-ai lăsat acolo ca pe niște promisiuni. Sau poate ca pe niște amintiri dureros de dulci, ca aroma unui pahar de Fetească Neagră — cu note de prune coapte, mure și ceva dulce-amărui pe care îl sorbeai de multe ori la cină în liniștea serii.
Sub bolțile din Odobești: aur lichid și ecoul lui Ștefan cel Mare
Deseori mă purtai prin istoria Beciului Domnesc. Vorbeai cu atâta pasiune… Îmi spuneai că în Odobești se află Monumentul Beciul Domnesc, un loc încărcat de istorie, ce datează din secolul al XV-lea, care a fost construit în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Cu vocea tremurându-ți ușor de emoție, ai adăugat că acolo se păstrează cel mai pur „aur lichid” — peste 100.000 de sticle de vin. Fiecare sticlă păstrată acolo e ca o fărâmă de timp, ca o amintire sigilată.
Vorbeai cu atâta mândrie despre Beciul Domnesc Compania, spunând că are rădăcini adânci în pământul Moldovei și că, încă din 1949 a devenit unul dintre cei mai importanți producători de vin din România. Pe cele peste 1.400 de hectare din Cotești, Odobești, Panciu și Huși, se cultivă viță de vie nobilă îngrijită cu răbdare și respect pentru tradiție. Ți se lumina chipul atunci când povesteai cum fiecare bob de strugure este ales cu grijă ca pe ceva sacru – purtător al unui elixir, căruia i se simte gustul abia când ajunge în pahar.
O zi de Paști cu gust de dor
Unchiul meu mi-a întins un ou, invitându-mă să ciocnim. Am revenit la prezent, ca și cum m-aș fi trezit dintr-o visare. Ciocnesc cu el, oul lui a rămas întreg al meu s-a crăpat ușor — o fisură fină, aproape invizibilă exact ca și iubirea aceea despre care crezi că e puternică, dar care, în tăcere, devine fragilă și se frânge la cea mai mică atingere.
Râsetele, clinchetele paharelor și urările calde rostite din inimă au umplut încăperea. Toate acestea au alinat, măcar pentru o clipă, golul din mine. Împreună cu verișorii mei ne-am lăsat purtați de amintiri din copilăria noastră, iar ochii ni s-au umezit de dorul bunicilor. Nimic nu adună familia mai frumos decât o masă cu bucate alese și un vin bun.
Mă las cuprinsă de acest moment. Golul din inimă nu vrea să-mi dea pace. Nu-mi permit să mă întristez, vreau să fiu acolo, alături de ai mei, între mirosuri cunoscute și gesturi dragi. Să ciocnesc ouă roșii. Să zâmbesc.
Seara mă întorc acasă, acolo unde fericirea părea că s-a pierdut. În cutia poștală găsesc un plic fără expeditor, inima începe să-mi bată nebunește, e scrisul tău. O singură frază: „Să-mi păstrezi un pahar. Ajung curând”.
Deschid o sticlă și torn într-un pahar. Aștept. Minutele par ore. Apoi ai apărut. Cu un buchet mare de trandafiri. Într-unul dintre trandafiri era un inel, Și…am spus DA.
Sursa foto: Arhiva personală, Beciul Domnesc și Unsplash, Editare: Canva
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2025
Descoperă mai multe la Magia cuvintelor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
