Viața fiecărei persoane este unică, dar atunci când vine vorba despre dizabilitate, poveștile capătă adesea mai multă profunzime și emoție. Gabriela, o tânără care folosește fotoliul rulant, ne arată că dincolo de barierele vizibile există mereu puterea de a zâmbi, de a iubi și de a găsi bucurii simple în fiecare zi. Am stat de vorbă cu ea pentru a descoperi cum arată copilăria, familia, pasiunile și provocările din perspectiva ei.
1. Ne poți povesti câteva lucruri despre tine și despre cum a fost copilăria ta?
M-am născut prematur, dar am avut norocul să fiu crescută cu multă iubire. Tatăl meu a ales să nu păstreze legătura cu mine, din motive doar de el știute. Copilăria mea a fost diferită de cea a altor copii – nu am mers la școală la început. Totuși, fiind curioasă din fire, la șase ani i-am cerut lui Moș Nicolae un abecedar și așa am început să învăț literele. De la televizor am învățat să citesc, iar mai târziu, verii mei m-au ajutat să deprind scrisul și gramatica. Locuind într-un sătuc, am avut doar două prietene din Bistrița, cu care petreceam verile. Atunci mă transformam dintr-o fetiță retrasă într-una plină de zâmbete și veselie.
2. Cum ai ajuns să folosești fotoliul rulant?
Faptul că m-am născut prematur, la șapte luni o hemoragie cerebrală a lăsat urme neurologice. La doi ani, medicii din Cluj-Napoca au confirmat diagnosticul. La șase ani am trecut printr-o operație la Baia Mare pentru alungirea tendoanelor, urmată de recuperare. Atunci am început să folosesc cadrul. În timp, din cauza kilogramelor acumulate și a faptului că nu am mai făcut recuperare, am ajuns să folosesc exclusiv scaunul rulant.
3. Care sunt principalele probleme de accesibilitate pe care le întâlnești zi de zi?
Cele mai mari bariere sunt bordurile, scările, ușile prea înguste și rampele construite necorespunzător.
4. Cum te raportezi la felul în care te privesc oamenii necunoscuți?
Privirile lor sunt amestecate: unii mă privesc cu curiozitate, alții cu un zâmbet. Cei mai în vârstă mă privesc, din păcate, cu milă.
5. Ai exemple de locuri unde te-ai simțit binevenită și inclusă?
Da, în parc. Acolo oamenii mă salută, sunt prietenoși și mă fac să mă simt parte din comunitate.
6. Ce rol are familia în viața ta și cât de mult contează sprijinul lor?
Familia înseamnă totul pentru mine: bunica, frații, mătușile, verii. Ei sunt sursa mea de normalitate și putere. Știu că nu voi fi niciodată singură, pentru că mereu va exista cineva care să mă sprijine.
7. Ai prieteni sau o comunitate de persoane cu dizabilități cu care împărtășești experiențe?
Mai mult online, prin comunități și rețele sociale. Am puține prietene de suflet, dar îmi place să comunic cu oameni care împărtășesc aceleași interese.
8. Cum arată o zi obișnuită pentru tine?
Zilele mele sunt destul de liniștite. Dimineața îmi fac rutina, apoi stau pe internet sau mă uit la televizor, mai ales când vremea nu îmi permite să ies afară.
9. Ce pasiuni, hobby-uri sau activități te fac să te simți împlinită?
Îmi place să citesc, să ascult muzică și podcasturi. Acestea îmi aduc inspirație și liniște.
10. Ce lucruri mici îți aduc bucurie zilnică?
Soarele. ☀️
Un mesaj de bună dimineața. 🌸
Cafeaua dulce și fierbinte. ☕
Fluturii. 🦋
Îmbrățișările. 🤗
12. Dacă ai putea schimba un singur lucru în societate pentru persoanele cu dizabilități, care ar fi acela?
Aș face obligatorie accesibilizarea tuturor clădirilor publice și a mijloacelor de transport. Rampe corecte, lifturi funcționale, trotuare fără borduri înalte și autobuze cu podea joasă ar însemna libertate reală și mai puțină dependență de ajutorul altora.
11. Ce mesaj ai transmite oamenilor care privesc dizabilitatea ca pe o limitare?
Dizabilitatea nu este o limitare, ci un mod diferit de a simți, iubi și trăi. Fiecare om este unic și are capacitatea de a se adapta în moduri uimitoare.
Povestea Gabrielei ne arată că dincolo de fotoliul rulant există un suflet plin de curaj, sensibilitate și dorință de a trăi frumos. Micile bucurii zilnice, sprijinul familiei și puterea de a privi viața cu speranță sunt resurse care îi dau aripi, chiar și atunci când drumurile par pline de obstacole.
Mesajul ei este simplu, dar profund: dizabilitatea nu definește un om, ci îl învață să descopere forța interioară și frumusețea vieții în cele mai mici detalii. 🌞🦋
Puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol, condiția este să precizați și inserați vizibil link-ul articolului.
Descoperă mai multe la Magia cuvintelor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
