Audesa–Aparate Auditive: Povestea unei vizite care mi-a schimbat perspectiva asupra auzului

0
Audesa–Aparate Auditive

Acum câteva zile am participat la deschiderea oficială a cabinetului de audiologie Audesa-Aparate Auditive din orașul meu. Deși știu ce înseamnă un astfel de cabinet, trebuie să recunosc că imediat am fost cucerită de atmosfera caldă și prietenoasă. Acest eveniment a adus împreună oameni interesați de sănătatea auzului și de soluțiile moderne care pot îmbunătăți calitatea vieții.

Cabinetul nou deschis este specializat în protezare auditivă, testări audiometrice și adaptarea aparatelor auditive moderne. Din ce am aflat, la Audesa pacienții beneficiază de servicii complete, de la evaluarea auzului până la recomandarea și reglarea personalizată a aparatelor auditive, în funcție de nevoile și stilul lor de viață.

Ce mi-a plăcut? Faptul că accentul cade nu doar pe tehnologie, ci și pe răbdare, comunicare și sprijin oferit fiecărui pacient. Eu fiind purtătoare de aparate auditive pot confirma că un simplu control auditiv făcut la timp poate face o diferență uriașă în viața de zi cu zi.

M-am bucurat de prezența unui astfel de cabinet. Fiind deschis în zona mea îmi este mult mai ușor să ajung pentru curățarea și întreținerea aparatelor, dar și pentru achiziționarea de baterii și a accesoriilor importante.

audiometrie

Omul din spatele Audesa

Pentru multe persoane cu probleme de auz, accesul rapid la servicii specializate înseamnă mai mult confort, mai multă încredere și o viață de zi cu zi mai ușoară.

Specialistul în audioprotezare este Iuliana Tudosă – omul care te ghidează pas cu pas în procesul redescoperirii sunetelor, cu răbdare, empatie și soluții adaptate fiecărei persoane.

Am făcut și o programare, dar înainte de asta i-am pus zeci de întrebări. Voiam să aflu ce înseamnă cu adevărat să fii audioprotezist, cât de important este rolul acestui specialist și cum poate ajuta oamenii să își recapete bucuria de a auzi și de a comunica mai ușor cu cei din jur.

– „Mulți oameni ajung târziu la un control auditiv”, mi-a explicat ea. „Se obișnuiesc să spună mereu «poftim?» sau dau televizorul mai tare fără să realizeze cât de mult le afectează viața pierderea auzului.”

Discuția noastră m-a făcut să înțeleg că un audioprotezist nu oferă doar consultație sau un aparat auditiv, ci și sprijin, încredere și răbdare.

cabinet audiologie

Audesa – locul une redescoperi auzul

Mulți oameni încă refuză să accepte faptul că nu mai aud bine, de teamă sau din cauza prejudecăților. Ceea ce nu înțeleg este că adaptarea unui aparat auditiv nu înseamnă rușine și nici nu îți schimbă identitatea. Aparatele moderne sunt discrete, aproape invizibile, iar adevărata schimbare este cea pe care o aduc în viața de zi cu zi.

Înseamnă tehnologie, confort și redescoperirea unor sunete uitate: vocea celor dragi, ciripitul păsărilor sau liniștea unei conversații purtate fără efort.

Trebuie să recunosc că am trecut și eu prin faza de negare. Nu acceptam că nu mai au bine. Acum nu mai am această problemă. La Audesa am găsit toate răspunsurile la întrebări.

Recunosc și că am fost foarte curioasă. Am pus atât de multe întrebări încât discuția noastră s-a transformat, fără să îmi dau seama, în baza acestui articol. Este primul material în care aleg să vorbesc atât de deschis despre problemele de auz și despre ce înseamnă, de fapt, un cabinet de audiologie.

aparate auditive

Nu am plecat de acolo doar cu informații. Am plecat cu confirmarea că există locuri unde nu ești privit diferit, ci ești înțeles.

Orice încărcare a acestor fotografii este interzisă fără citarea sursei.
Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol, condiția este să specificați și să inserați vizibil linkul articolului


Descoperă mai multe la Magia cuvintelor

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns