Există oameni care nu lasă viața să le impună limite, ci aleg să transforme obstacolele în lecții și speranță. Un astfel de om este Ionuț Daniel Chiva, un tânăr din Târgoviște care, deși s-a născut cu tetrapareză spastică, a reușit să-și construiască un parcurs impresionant. Licențiat și masterand în Istorie, actualmente student la Drept, Ionuț și-a propus să lupte pentru drepturile persoanelor cu dizabilități și să schimbe mentalități.
L-am invitat să ne povestească despre copilăria lui, despre provocările și bucuriile vieții într-un scaun rulant, dar și despre visurile sale pentru o lume mai empatică și mai incluzivă.
1. Ne poți povesti câteva lucruri despre tine și despre cum a fost copilăria ta?
Numele meu este Chiva Ionuț Daniel am tetrapareză spastică dinnaștere, utilizator de scaun rulant, am terminat , o licență în istorie și un Master și acum sunt student la drept în anul întâi pentru că cel mai mare vis al meu este să mă ocup de drepturile persoanelor cu dizabilități și vreau să mă specializez pe acest domeniu. Am scris o carte istorie și ideologie în perioada comunistă. Acum pe 3 decembrie mai lansez încă o carte legată de mentalitățile cu privire la persoanele cu dizabilități în societatea românească cu accent pe situația actuală o persoanelor cu dizabilități. Copilăria mea a fost una frumoasă, aveam mulți prieteni cu care mă jucam în cartier unde locuiam. Primii doi ani de școală au fost extraordinari ,după care doi ani de zile victima bullying ului pentru că a trebuit să mă mut la o altă școală într un alt cartier. Dar am mers mai departe și sunt astăzi sănătos voios și cu multe proiecte.
2. Cum ai ajuns să folosești fotoliul rulant?
Părinții mei au descoperit boala undeva la vârsta de doi ani. În primă fază am folosit un căruț pentru copii iar undeva de la 5-6 ani am început să utilizez fotoliu rulant.
3. Care sunt principalele probleme de accesibilitate pe care le întâlnești zi de zi?
Pricipale probleme sunt de accesibilitate fizică pe strada drumuri publice de adaptate în unele locuri borduri prea înalte, rampe abrupte în unele locuri, lipsa lifturilor sau accentualelor la mare parte din clădirile publice. Principalele probleme sunt legate de accesibilitatea fizică: uneori borduri prea înalte, rampe prea abrupte, lipsa lifturilor sau a ascensoarelor în multe clădiri publice cu etaj.
Am fost norocos să întâlnesc oameni cu suflet, care m-au sprijinit în parcursul meu educațional. Cu toate acestea, lucrurile mai trebuie îmbunătățite la nivel educațional. Universitățile ar trebui să implementeze la nivel național politici coerente de integrare a persoanelor cu dizabilități, pentru că, în prezent, nu există reglementări clare privind posibilitatea de a studia în format online pentru studenții cu dizabilități care nu pot ajunge fizic la cursuri.
Eu, însă, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, am avut norocul să întâlnesc oameni care au înțeles situația mea și mi-au facilitat adaptarea, inclusiv prin participarea la cursuri în format online, mai ales acum, când am început un nou drum la specializarea Drept din cadrul universității și am nevoie de sprijin. Au demonstrat o deschidere totală, pentru care le mulțumesc din suflet.
4. Cum te raportezi la felul în care te privesc oamenii necunoscuți?
De multe ori prima impresie oamenii te privesc cu mirare când te văd într un scaun rulant Nu e neapărat vina lor și poate nu o interacționa niciodată cu o persoană dizabilități familia neavând tangențe cu această persoană. Nu a avut de unde să studieze, iar școala îi învață infim de puțin despre cum să interacționeze cu acești oameni.
Mai e și categoria de oameni necunoscut care era prima impresie cea mai mare parte îi privesc cu milă pe acești oameni. Poate mai sunt și oameni care îi privesc cu indiferență pe alocuri. Eu, în general ascult toate părerile oamenilor, dar iau în considerare și pun la suflet doar părerile oamenilor importanți din viața mea care înseamnă ceva pentru mine.
5. Ai exemple de locuri unde te-ai simțit binevenit și incluziv?
Sigur că da. Așa cum spuneam, îmi amintesc cu drag de copilăria mea, când mă jucam cu prietenii în cartier, sau de vacanțele la mare și alte locuri pe care le-am vizitat împreună cu tatăl meu.
6. Ce rol are familia în viața ta și cât de mult contează sprijinul lor?
Familia a avut un rol determinant în viața mea și m-a încurajat mereu să interacționez cât de mult pot în diferite contexte, atât cu oameni cu dizabilități, cât și cu oameni fără dizabilități. Încurajându-mă și în parcursul educațional și într un viitor parcurs profesional. Părinții mei sunt divorțați de 8 ani, iar la momentul actual eu sunt în grija tatălui. Un rol important în îngrijirea mea ca persoană cu dizabilități îl are tatăl meu, fratele meu și bunica mea paternă.
7. Ai prieteni sau o comunitate de persoane cu dizabilități cu care împarți experiențe?
Am și prieteni cu dizabilități dar și câțiva prieteni foarte buni fără dizabilități. Oameni care au reușit în totalitate să nu mă vadă din nicio perspectivă ca un om cu dizabilități și mă văd absolut normal.
8. Cum arată o zi obișnuită pentru tine?
De obicei atunci când mmă trezesc, neapărat ascult câteva melodii după care îmi fac gimnastică de dimineață. După aceea, particip la cursuri, citesc, mă uit la știri, emisiuni de divertisment sau podcasturi și socializez cu prietenii.. Ori de câte ori am ocazia, mă implic în proiecte noi – mai ales pe zona dizabilitate, zona educațională sau de alt tip. De asemenea, să ies la plimbare.
9. Ce pasiuni, hobby-uri sau activități te fac să te simți împlinit?
Așa cum aminteam mai sus, îmi place să citesc, să ascult muzică, să mă plimb, să vizitez locuri noi și să cunosc oameni noi. Cel mai mult mă împlinește implicarea în proiecte dedicate persoanelor cu dizabilități.
10. Ce lucruri mici îți aduc bucurie zilnică?
O melodie, o plimbare, un peisaj frumos sau o discuție cu prietenii. Îmi place să râd des și să fac glume aproape din orice.
11. Dacă ai putea schimba un singur lucru în societate pentru persoanele cu dizabilități, care ar fi acela?
Mentalitatea. Trebuie să educăm copiii fără deficiențe încă de la vârste fragede la școală Pentru că așa cum spuneam în familie poate n-au contexte să aibă de-a face cu o persoană cu deficiențe. Scopul este ca persoanele cu dizabilități să nu fie doar tolerate, ci cu adevărat acceptate și incluse în societate.
12. Ce mesaj ai transmite oamenilor care privesc dizabilitatea ca pe o limitare?
Nu mai judecați oamenii precum cărțile după copertă, citiți oamenii și cunoașteți-i, o anumite deficiență fizică te face să te raportezi la lume înconjurătoare într un mod unic. Iar atunci când avem o dizabilitate intervine ceea ce se numește un psihologie legea compensației. Oamenii cu anumite deficiențe au de la Dumnezeu alte calități superioare și nebănuite. De aceea trebuie să le dăm Șansa acestor oameni de a i cunoaște cu adevărat
Ionuț Daniel Chiva ne amintește tuturor că dizabilitatea nu definește un om, ci doar îl provoacă să descopere alte forme de forță. Prin curaj, perseverență și iubire de oameni, el reușește să devină o voce a schimbării și un exemplu pentru întreaga societate.
Povestea lui este un îndemn la empatie, acceptare și implicare – valori de care avem nevoie pentru o lume mai bună și mai unită.
Puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol, condiția este să precizați și inserați vizibil link-ul articolului.
Descoperă mai multe la Magia cuvintelor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
