Astăzi am venit cu primul articol din 2019 și primul lucru care mi-a venit în minte a fost să fac un mic rezumat al succeselor și eșecurile mele care au avut loc în cel ce a fost poate cel mai probabil, cel mai „mișcător” an al vieții mele.
Am lăsat lucruri în urmă, am reușit să-mi recunosc virtuțile fără să mă simt arogantă și îmi recunosc defectele. Pentru mine acest lucru e un pas mare.
La începutul anului 2018 acest blog s-a „născut” din dorința și speranța de a mă face să mă simt utilă. Nu numai că a fost așa, dar am ajuns prin intermediul acestui blog să descopăr mult mai multe despre mine. Așa e, m-am descoperit!
În primele luni ale anului 2018, un prieten, Cosmin Petre, blogger și el, mi-a recomandat o prietenă pasionată de Castelul din Banloc, un castel din localitatea ei, pentru a-i lua un interviu. Astfel mi-am descoperit o mare pasiune, interviurile. Am inceput să-mi intervievez prietenii bloggeri, dar și pe artiștii hand-made. (Artizanatul este o altă mare pasiune a mea). Cu această ocazie am făcut cunoscută viața acestor oameni și mi-am făcut prieteni noi din ambele tabere.
În această toamnă am participat la una dintre cele mai mari competiții pentru bloggeri, SuperBlog. O competiție care mi se părea a fi interesantă, excitantă dar și foarte grea. Am aflat că pot scrie despre lucruri care până acum mi se păreau imposibile.
La nivel personal, am cunoscut oameni care mi-au schimbat viața, unii dintre ei m-au făcut să văd partea rea a vieții, alții partea bună. Unii dintre ei mi-au devenit prieteni adevărați. Am cunoscut, de asemenea și oameni mai diferiți care m-au făcut să văd că viața este o întorsătură ciudată, care nu știu sau nu vor să meargă pe drumul corect. Sunt oameni care preferă să trăiască în lumea lor ciudată, o lume care te atrage. Se spune că toți oamenii care intră în viața ta intră cu motiv.
Aceasta a fost balanța în anul care s-a încheiat. Sper că 2019 va fi un an plin de intensitate.