După o pauză îndelungată din cauza competiției Superblog revin la ceea ce îmi place mie cel mai mult, interviurile.
Astăzi o am invitată pe bloggerița Elena Vasile, autoarea blogurilor Elenisme.ro și Elena Banciu, două bloguri cu personalitate diferită. Pe lângă blogger dedicat muncii sale, Elena este și ” 3x mămică”, după cum chiar ea ne spune în interviul de mai jos. Eu v-aș spune mai multe despre ea, dar vă las pe voi să o descoperiți.
Spune-ne ceva despre tine
Bună! Eu sunt Elena, din spatele blogului Elenisme.ro. Locuiesc la malul mării negre, sunt de 3x mămică, sunt blogger și lider Avon, îmi place să gătesc, să grădinăresc, să mă plimb, să vizitez locuri de mult uitate de lume. Am multe pasiuni, doar că timpul nu-mi permite să mă pot ocupa de toate.
Când ai început să scrii?
Acum depinde la ce te referi… îmi plăcea să scriu încă din generală mici povestioare pentru frățiorii mei mai mici, însă niciodată nu am aspirat la ceva mai mult. În 2012 am început să scriu în online, când mi-am deschis primul blog și iată-mă, astăzi încă scriu.
Cum a venit ideea?
Sinceră să fiu, prin 2010-2011 am descoperit site-urile/bloguri-le și citeam foarte multe. Dimineața, înainte să plec la facultate deschideam laptopul să văd noutățile, seara când ajungeam acasă făceam același lucru. Eram fascinată de fetele care scriau oricând despre orice și în 2012 am bâjbâit și eu WordPress-ul și mi-am făcut un blog care e activ și în ziua de azi. Nu credeam că vor exista persoane care să mă citească. L-am deschis cu gândul de „jurnal”, oarecum într-o perioadă în care chiar aveam mult timp liber și voiam să îl ocup cu ceva, să scap de plictiseală. La scurt timp, după doar câteva articole, au început să apară și cititorii cu reacții, iar asta m-a făcut să îmi doresc mai mult, să scriu mai mult, pe teme variate.
Care este cea mai bună postare și de ce?
Ei, asta nu știu să-ți zic, chiar nu știu. Din punctul meu de vedere sunt mai multe, fiecare cu bucățica lui interesantă.
Ce te motivează să continui cu blog-ul?
Să știi că am avut momente în care nu am mai reușit să postez cu săptămânile și primeam mesaje de la cititorii care mă întrebau ce se întâmplă, dacă sunt ok eu, copiii. Sau au mai fost cazuri în care m-au oprit câteva doamne(cititoare) în mall, să mă întrebe dacă eu sunt EU :)) A fost foarte mișto senzația și pot spune că feedback-ul lor mă motivează.
Cine te inspiră?
Orice și oricine. Văd frumos în orice lucru și loc. Și bineînțeles, copiii mei, mai ales când scot câte o perlă pe guriță.
Crezi că se poate trăi dintr-un blog?
Nu știu ce să zic, am auzit cazuri, însă nu cred că o singură persoană se poate ocupa de absolut tot ce înseamnă blog, de una singură, ca să ajungă la o asemenea performanță. Eu una nu aș reuși. Sunt convinsă că se poate trăi din blog, dar dacă mai ai și un venit constant pe lângă. Mi-aș dori și eu să văd cum e să trăiești doar din blog :))
Cum reușești să îmbini munca de blogger cu viața personală?
La mine depinde de perioade. Pot spune că e ușor, simplu, plăcut, însă alteori, când apar probleme cu cei mici și stau o perioadă pe bară, e mai greu să-mi intru în ritm. Blogul îmi este al patrulea copil, însă puțin mai neglijat în ultima vreme. De multe ori scriu cu piticii în brațe și îmi doresc să postez mai des, să am timp să îmi exprim toate gândurile, emoțiile, trăirile…
Care este cea mai mare satisfacție pe care ți-a adus-o blogul?
Chiar mă gândeam în urmă cu câteva zile la treaba asta. Sunt multe satisfacții venite din partea blogului. Am cunoscut o mulțime de oameni mișto, am fost la o mulțime de evenimente, am avut ocazia să primesc produse pe care mi le doream de mult timp, însă cea mai mare satisfacție este atunci când mă recunoaște și mă oprește lumea pe strada. E frumos!
Ce sfaturi i-ai da unui blogger începător?
Am ajutat mai multe persoane să-și facă bloguri și marea majoritatea porneau pe acest drum cu gândul că gata, au deschis un blog, trebuie să primească bani, invitații la evenimente, produse etc. Nu e ok. I-aș sfătui să facă treaba asta doar dacă simt, din plăcere și pasiune pentru scris, iar mai apoi, dacă vor avea conținut de calitate și vor fi serioși, vor avea un drum sigur, iar colaborările nu vor ezita să apară.
O întrebare mai intimă. Cum reușești să fii mereu atât de frumoasă?
Ei da, nu mă consider așa frumoasă. Copiii mă mențin mereu tânără, bine, excluzând cele câteva fire albe de păr :))
Mulțumesc foarte mult ca mi-ai oferit ocazia de a-ți lua acest interviu.
Pe Elena o mai puteți găsi pe:
Facebook: https://www.facebook.com/elena.georgeta.16 https://www.facebook.com/elenismeblog
Instagram: https://www.instagram.com/Elenageorgeta/