Interviu cu Ana-Maria Ungureanu – Cum și-a urmat visul de a studia Artele la 42 de ani

0
Lucrare realizată de Ana-Maria Ungureanu, expusă în cadrul unui vernisaj de artă

Pe Ana-Maria am cunoscut-o în mediul online în urmă cu câțiva ani, pe vremea când promova cu pasiune creațiile sale handmade. Atunci am avut bucuria de a-i lua un prim interviu și de a descoperi povestea din spatele muncii și creativității sale.

Astăzi, drumurile noastre se întâlnesc din nou, însă într-un context diferit. Ana-Maria revine în paginile blogului, de această dată în calitate de pictor, pregătită să ne vorbească despre parcursul său artistic, despre inspirație și despre modul în care culorile au devenit o nouă formă de exprimare.

1. Bun venit pe Magia Cuvintelor! Pentru început, te rog să te prezinți cititorilor noștri. Cine este Ana-Maria Ungureanu dincolo de statutul de studentă la Facultatea de Arte?

Ana-Maria Ungureanu cred că pot spune că este o femeie pe cât se poate de autentică, nu numai în calitate de studentă, cât și în calitate de om. Consider că în ziua de azi, în care cu toții purtăm diferite măști, a avea curajul să fii autentic și să trăiești analog, să îți păstrezi valorile definește cu adevărat calitatea de a fi un om integru.

Pedagogia Artelor Plastice și Decorative

2. Ai ales să începi o nouă etapă a vieții la 42 de ani, urmând Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța. Ce te-a determinat să faci acest pas și de cât curaj a fost nevoie pentru această schimbare?

De fapt, facultatea am început-o la 40 de ani, atunci am hotărât să fac acest pas. Am această pasiune pentru artă de mică și cred că nimic nu este întâmplător și, cumva, universul te readuce mereu acolo unde nu ai terminat ce ai început încă din copilărie. E mult de povestit aici, am să încerc să fac un rezumat. În clasa a IV-a, la Școala Generală nr. 39 „Nicolae Tonitza”, s-a organizat un concurs de pictură pentru copiii care au înclinații artistice, pentru a fi aleși de către domnul director de pe vremea aceea și profesor de arte, domnul Ferendino Florin. În urma examenului, pe care îl țin minte și acum – un studiu după natură statică în culoare cu un vas din lut, am fost, să zic așa, aleasă printre toți copiii participanți ca având înclinații artistice, iar mai apoi comisia școlii i-a sugerat mamei mele să merg mai departe să îmi dezvolt aceste abilități, să dau examen la Colegiul de Arte „Regina Maria” din Constanța. Lucru care s-a înfăptuit din nou cu succes, fiind admisă și acolo. Apoi,, la examenul din clasa a VIII-a, am avut neșansa de a pica la proba de desen și de acolo s-a întrerupt cumva drumul meu către artă până când, adult fiind, am început o mică afacere cu lucruri handmade și am observat că mai am nevoie încă de anumite abilitați artistice și că rămăsesem la un nivel prea de bază și atunci am decis să continui cu dezvoltarea mea artistică și așa treptat am făcut 3 ani de pregătire în pictură apoi cu mult curaj, cum spuneai și tu, da la vârstă de 40 de ani m am înscris la facultate.

3. Ești studentă la specializarea Pedagogia Artelor Plastice și Decorative și urmează să începi anul al III-lea. Cum au fost primii doi ani de facultate? Ce ai descoperit despre tine în această perioadă?

Este o întrebare foarte bună și provocatoare în același timp. Și îmi pare bine că se află în lista de întrebări. Ce am descoperit despre mine în această perioadă? Păi, am să zic așa: am venit cu mult elan și cu alte așteptări decât cele de care m-am lovit pe parcursul celor 2 ani de facultate. Am crezut că, fiind adult, comparativ cu colegii mei mai mici ca vârstă, îmi va fi ușor, dar și provocator în același timp, însă nu a fost deloc așa; a fost foarte provocator și destul de greu, dar nimic căruia să nu-i fi putut face față. Consider că m-am adaptat bine, treptat, cursurilor și nevoilor din facultate și am ajuns la concluzia că facultatea în domeniul artistic este mai mult decât un parcurs. Acum depinde pentru fiecare student ce își dorește cu adevărat să aprofundeze, însă eu am vrut să intru adânc în tot ceea ce mi s-a predat, să fiu curioasă, să experimentez și, oricât de greu a fost tot procesul, nu îmi pare rău pentru schimbarea care s-a produs în mine ca artist.

artist plastic

4. Spuneai că pictura este cea care te atrage cel mai mult, însă îți dorești să înveți cât mai multe tehnici artistice. Care sunt cele pe care le-ai aprofundat până acum și ce te fascinează la fiecare dintre ele?

Da, pictura mă atrage cel mai mult, simt că mă identific cel mai bine cu ea, însă am învățat că am nevoie și de o structură solidă în desen și compoziție ca să pot să aprofundez mai bine pictura. Păi, fiind o fire curioasă și având o dorință permanentă de nou, am învățat diverse tehnici precum colajul, gravura, pictura icoanelor pe lemn și sticlă, artcraft; fiecare tehnică are frumusețea și provocările ei. Cu cât lucrezi mai mult pe o tehnică anume, cu atât avansezi mai mult în direcția respectivă și te dezvolți. Cred că cel mai mult mi-au plăcut colajul și pictura icoanelor pe lemn.

5. Există un artist sau un curent artistic care te inspiră în mod deosebit?

Îmi plac mai mulți artiști, însă Van Gogh m-a inspirat mereu în anumite lucrări. Cât despre curente artistice, încă nu m-am oprit la unul singur, încă experimentez și învăț din cultura vastă a artelor plastice și a istoriei artelor.

pictură

6. Cum ia naștere o lucrare semnată de Ana-Maria Ungureanu? Pleci de la o emoție, o idee, o fotografie sau lași inspirația să te surprindă?

Păi, de obicei la facultate avem teme pentru a compune o lucrare artistică și până acum am lucrat pe baza unor teme sau idei. Inspirația o creez pe moment, odată cu ideea, iar apoi, în timp ce lucrez, apare și emoția.

7. Ai participat la diverse acțiuni de voluntariat și proiecte caritabile organizate de facultate. Ce au însemnat aceste experiențe pentru tine, atât ca artist, cât și ca om?

Cred că acțiunile de voluntariat și proiectele te fac să te simți cât mai prezent în tot acest proces artistic de învățare, fie că donezi o lucrare dragă ție, unde ai depus efort și suflet cu gândul că va aduce un beneficiu în scop caritabil, fie că participi ca voluntar la un eveniment artistic, unde te simți important că poți da o mână de ajutor și că faci parte dintr-un colectiv artistic sub egida unei facultăți de specialitate.

expoziții de artă

8. Lucrările tale au fost deja prezente în expoziții și vernisaje. Cum ai trăit prima întâlnire cu publicul și ce ai simțit văzând oamenii privind creațiile tale?

Este un sentiment plăcut să îți vezi lucrarea pe simeze la un vernisaj de artă. Pentru fiecare vernisaj am avut o emoție aparte, însă recent am participat la Muzeul de Artă din Tulcea la Bienala Națională de Grafică cu o lucrare în tehnică mixtă, gravură și baiț, lucrarea intitulându-se „Ecoul Cazinoului”. Aici am avut o emoție aparte pentru că nu tot timpul ai privilegiul ca student să expui într-un muzeu și să fii ales cu lucrarea ta printre primii 20 din cei 130 de participanți.

9. Există o lucrare care îți este deosebit de dragă și care te reprezintă cel mai bine în acest moment? Care este povestea ei?

Am avut mai multe lucrări de care m-am atașat, atât în timpul procesului de creație, cât și atunci când am văzut rezultatul final. Fiecare dintre ele marchează o etapă a evoluției mele artistice și îmi amintește cât de mult am crescut de la o lucrare la alta.

Una dintre cele mai dragi îmi este cea realizată la sfârșitul celui de-al doilea an de facultate, când am avut bucuria de a participa la un vernisaj cu tema „IA” (ia tradițională românească). A fost o provocare pe care am acceptat-o cu entuziasm și o ocazie de a pune în practică toate cunoștințele acumulate în cei doi ani de studiu. De la schiță și structură, la compoziție, cromatică și conceptul artistic, această lucrare reunește tot ceea ce am învățat și reprezintă un moment important în parcursul meu ca artist.

artă contemporană

10. Care este cea mai frumoasă apreciere pe care ai primit-o până acum pentru una dintre lucrările tale?

Nu știu să zic dacă am o singură apreciere „cea mai frumoasă”, însă consider că orice feedback primit, atât de la profesori, cât și de la privitori ai lucrărilor mele în urma unor vernisaje, a prins bine și m-a ajutat să evoluez și să am mai multă încredere în mine pe plan artistic.

11. Pe lângă latura artistică, ai ales și o specializare pedagogică. Te vezi, peste câțiva ani, inspirând copiii sau adulții să descopere frumusețea artei?

Da, am plecat la drum cu acest gând atunci când m-am înscris la facultate și încă cred că pot face ceva în direcția pedagogică; cred că o să descopăr abia la sfârșitul anilor de facultate către ce grup-țintă de vârstă mă voi adapta mai bine ca predare.

12. Ce îți dorești să transmită lucrările tale celor care le privesc?

Cred că deja lucrările mele transmit emoție și mă gândesc că asta e un început bun; știu că arta este pentru toată lumea și că nu poți aduce emoție tuturor prin ceea ce pictezi sau realizezi și e ok să fie așa, însă mă mulțumesc cu cei care îmi rămân alături și se bucură vizual de pânza mea.

artist român

13. Care sunt planurile tale pentru viitor? La ce proiecte sau expoziții lucrezi în această perioadă?

Încă nu am planuri bine stabilite în afară de cel al licenței din anul 3 de facultate, de care urmează să mă ocup. Cât despre proiecte și expoziții, mă documentez și caut să particip la cât mai multe în care mă regăsesc cu lucrările mele.

14. Dacă ai putea transmite un singur mesaj celor care cred că este prea târziu să își urmeze visul, care ar fi acela?

Să aibă curaj să își urmeze visul, niciodată nu este prea târziu pentru ceva ce îți place să faci din suflet. E adevărat că nu îți garantează nimeni că va fi ușor, dar nici greu, iar curajul vine cu primul pas făcut.

15. Unde te pot găsi cititorii noștri pentru a-ți urmări activitatea și pentru a descoperi lucrările tale?

Mă pot găsi pe Facebook Ungureanu Ana – Maria (Bucatariu) și instagram Bucătariu Ana – Maria (Ungureanu)

Povestea Anei-Maria Ungureanu ne dovedește că pasiunea nu are vârstă și că drumul către împlinirea unui vis poate începe în orice moment al vieții. Cu fiecare lucrare, fiecare expoziție și fiecare experiență acumulată în facultate, ea își construiește propriul parcurs artistic, bazat pe muncă, perseverență și dorința de a învăța continuu.

vernisaj

Îi mulțumesc Anei-Maria pentru interviu și îi doresc mult succes în anul al III-lea de facultate, la examenul de licență și în toate proiectele artistice care vor urma.

Dacă v-a plăcut acest interviu, vă invit să îl distribuiți și să îi lăsați Anei-Maria un mesaj de încurajare în comentarii. Arta are nevoie de oameni care îndrăznesc să își urmeze visurile.

Orice încărcare a acestor fotografii este interzisă fără citarea sursei.
Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol, condiția este să specificați și să inserați vizibil linkul articolului


Descoperă mai multe la Magia cuvintelor

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns