Interviu de 10 cu bloggerița Grațiela Vlad

1

Astăzi la interviu de 10 cu un blogger o am invitată pe Grațiela Vlad, mamă și blogger, care ne spune cum a apărut blogul ei, Grațiela Vlad în care veți găsi multe informații folositoare, sfaturi practice și interesante. Pe Grațiela am descoperit-o acum ceva timp prin intermediul competiției SuperBlog. Mai jos i-am luat un mic interviu despre viaţa de blogger, de soție și de mămică.

Spune-ne ceva despre tine.

Numele meu este Grațiela și de mai bine de jumătate de viață mă ocup cu studiul psihologiei umane, în diversele sale forme. Sunt trainer, speaker, antreprenor, coach, prietenă, soție și, cel mai important, mamă. Spun „cel mai important” pentru că odată cu nașterea copilului meu am simțit cum mi-am lăsat exuviile în urmă și am prins aripi.


Când ai început să scrii pe blog?

În 21 septembrie 2007 am descoperit bloggingul. Timp de zece ani am stat în blogspot, unde mi-am vărsat cu fiecare ocazie posibilă tot amarul. Primul meu blog este un fel de jurnal în care mi-am aruncat întreaga adolescență. Am plâns, am râs, am călătorit și am trăit pe acea platformă. Blogul era parte din mine, o extensie a ființei mele.


Încă nu exista Facebook (sau și dacă era, nu se bucura de popularitatea de acum). De Instagram nici nu mai vorbesc. Așa că nu am găsit nicio altă modalitate mai bună de a mă expune decât aceasta. Eram tânără și voiam apartenență. Iar un grup de scriitori era cel mai bun loc căruia să aparțin.
De vreo doi ani am decis să mă mut de pe gratielavlad.blogspot.com pe un domeniu plătit: https://gratielavlad.ro. Acesta a fost momentul în care am simțit că trecutul trebuie separat de prezent. Mi-am recitit cele câteva mii de articole… și mi-am obținut closure-ul de prima tinerețe. Am acceptat că am ajuns într-un alt punct al existenței. Acum încep maturizarea.
Așa se face că pe noua platformă nu mai vorbesc despre trăirile mele neapărat. Aici mi-am propus să ofer cât mai multă valoare și să îmi educ publicul. Majoritatea materialelor au (mai mult sau mai puțin) legătură cu domeniile mele de expertiză (științele socio-umane: comunicare, psihologie, sociologie și chiar marketing prin extensie).


Cum a venit ideea?

Ideea de a scrie pe blog în 2007 a venit din partea dirigintei mele din liceu. Eram la o clasă de filologie, olimpică la limba și literatura română. Scriam foarte mult și participam constant la concursuri de creație. Eram pasionată mai ales de diaristică. Așa că doamna mea dragă mi-a sugerat să îmi fac un blog, pentru a-mi explora talentul și pentru a mă obișnui cu feedback-ul. Ne-am apucat mai mulți… și era foarte fain pentru că ne antrenam unii pe alții în discuții.


Iar când m-am mutat pe .ro am făcut-o pentru că am vrut să încep un nou capitol al vieții mele. Deja lucram de multă vreme în marketing și învățasem importanța vizibilității în online. Am înțeles principiile SEO și legăturile care se formează între servicii, produse și brand, prin intermediul blogului (în tandem cu social media). Așa că am știut că trebuie să îmi reiau pasiunea pentru scris… doar că de data aceasta trebuia să o duc la un alt nivel.


Care este cea mai bună postare și de ce?

Deși multă vreme am fost de o modestie exagerată, viața m-a învățat că este stupid să nu fim sinceri cu noi și să nu ne recunoaștem meritele. Am multe postări bune și foarte bune, așa cum am și destule mediocre sau … „meh”. În general nu am un stil foarte „ușor gurgitabil”. E un fel de deformare profesională. Am texte lungi și complexe în care îmi place să despic firele foarte mult.

Îmi este foarte greu să desemnez o singură cea mai bună postare. Totuși, pentru că sunt fair play în general și mi-ai cerut numai una, voi alege articolul despre creier și inteligență emoțională: „Am dreptate!” Cum funcționează creierul… Am ales acest material pentru că iubesc din toată inima mea studiul creierului. Îmi place atât de mult să observ și să înțeleg ce se întâmplă cu noi și ce se află în spatele puținului pe care noi credem că îl știm. Vorbesc aici despre evoluție, despre creierul reptilian, cel limbic și despre neocortex. Analizez legătura dintre emoții și simțuri și intenționez să explic de ce acționăm uneori așa cum o facem, mai ales atunci când nici măcar noi nu înțelegem. Vorbesc despre momentele în care ne autosabotăm și pierdem șanse.

Nu e neapărat cel mai mare material al meu… și nu e în niciun caz atât de detaliat pe cât aș fi vrut, poate. E scris într-un stil lejer, inteligibil și extrem de explicit (cel puțin așa îmi place mie să cred). Chiar îl recomand oricui. Are puterea de a ridica perdeaua de pe ochii minții.

Ce te motivează să continui cu blogul?

Pentru mine e ca un drog. Oricât aș vrea să stau departe de el, nu pot. Nu scriu atât de des pe cât aș vrea. Am multe momente când îmi propun ceva, numai ca în final să renunț. Dar și când scriu, o fac cu atât de multă poftă încât parcă aș mai face încă 10 materiale pe lângă. Totuși nu o fac pentru că am o regulă: un singur articol/zi pentru blogul meu. Nu programez în avans. Nu vreau să pierd magia scrisului. Îmi place să intru în flow și să trăiesc fiecare clipă. Când scriu pe blogul meu am libertate deplină. Sunt ca un dirijor care își conduce orchestra pe culmile succesului. Fiecare cuvânt este pentru mine un acord potrivit într-o Uvertură. Iubesc să scriu acolo. E identitatea mea.


Cine te inspiră?

Nu prea știu cum ar trebui să răspund aici. Dacă e vorba despre o persoană publică pe care să o urmez… ei bine nu aș ști ce să spun. Nu am avut niciodată bloggeri preferați. Adică da, am mulți prieteni bloggeri pe care îi citesc cu o extraordinară fascinație și pe care îi iubesc cu toată ființa mea pentru valorea pe care mi-o aduc prin textele lor. Dar nu pot spune că mă inspiră să scriu… neapărat. Mă inspiră mai mult să simt și să gândesc. Și sunt recunoscătoare pentru asta.


În schimb pot spune că am ceva figuri publice (mai mult autori, să zicem) care îmi deschid mintea făcându-mă să vreau repede să scriu ceva. Ei ar fi: Jordan Peterson, Daniel Goleman, o vreme era și Tony Robbins pe listă, alături de Brian Tracy și Jim Rohn. Dar toți sunt autori/speakeri. Nu bloggeri/vloggeri.


Crezi că se poate trăi dintr-un blog?

Da. Acum depinde ce înțelege fiecare din „a trăi”. Venitul de care am eu nevoie pentru a fi fericită s-ar putea să nu corespundă neapărat așteptărilor multora. Nu am rate la bancă, nu plătesc chirie și nici nu am tabieturi prea exagerate ori vicii. Așa că nu pot spune că am neapărat cele mai mari cheltuieli sau nevoi. Asta dacă este să vorbim strict de subzistență, nu de libertate financiară, economii, vacanțe sau plăceri nevinovate. Toate acestea intră în altă categorie în mintea mea, nu la a trăi, per se.

Dar, trebuie să fac o mică precizare: pentru a trăi din blogging trebuie fie să fii foarte prezent în social media și să fii căutat de firme pentru colaborări, fie să fii extrem de bun și să câștigi cam la toate concursurile la care participi. Oricum ar fi, nu trăiești neapărat din blog cât din advertoriale. Indiferent că faci publicitatea mai mult sau mai puțin mascată… tot o faci. Ah, și am uitat, mai este o modalitate de a monetiza blogul care funcționează: google ads. Dacă ai o nișă bună și ai mulți vizitatori, poți avea un câștig decent din adsense. Acum câteva luni am ajutat-o pe mama să își facă un blog de sănătate, din care ieșeau cam 200-300$/lună fără eforturi suplimentare. Totuși, nu reușea să crească prea mult organic din cauza reclamelor sufocante… și începuse să devină obositor, motiv pentru care am hotărât să reducem considerabil bannerele. E drept că nici nu am mai avut timp să ne ocupăm de el, așa că am pus proiectul pe pauză. Ce vreau să zic, totuși, este că se poate. Cu foarte multă muncă și nu imediat, se poate trăi din blog.


Cum reușești să îmbini munca de blogger cu viața personală?

Pentru mine merg mână în mână. De fapt între viața mea personală, muncă și blog există un mare semn de egalitate. De când am renunțat la corporații și am decis să îmi fac propria mea firmă de marketing și traininguri… pot spune că nu mai muncesc. Am libertatea de a face strict cât vreau, cum vreau și ce vreau. Aleg doar proiecte care sunt în armonie cu valorile și credințele mele, așa că dacă la training vorbesc despre emoții și comunicarea nonverbală (de exemplu), îmi e foarte ușor să îmi îndrum cursanții mai departe spre blog și/sau vlog.

Ba mai mult, am tendința de a-mi aminti diverse lucruri după ce ajung acasă când, teoretic, ar fi prea târziu. Așa că mă apuc să scriu pe blog sau să realizez un vlog despre acel subiect, pe care îmi este foarte ușor să îl distribui ulterior în rândul cursanților.

Iubesc ceea ce fac. Din acest motiv simt că totul se îmbină extrem de armonios. Eu sunt una cu munca mea. De foarte multe ori mi se întâmplă după câte o ședință de consiliere (coaching) să îmi vină alte noi idei și să scriu.

Și mai e ceva, pe blogul meu sunt multe materiale care se vor a fi advertoriale. Îmi place enorm să scriu advertoriale. Și asta pentru că persoanele cu care lucrez știu că am niște reguli foarte clare: stilul meu. Îmi place mai ales când pot realiza un material psihologic pornind de la o temă dată. M-am specializat acum câțiva ani pe marketing motivațional… și de acolo am rămas cu o plăcere teribilă pentru prezentarea produselor din diverse unghiuri. Am lucrat și în vânzări auto o vreme și iubeam să prezint mașini, pornind de la nevoile pe care le identificam – mai mult sau mai puțin evident – la clienții mei.


În altă ordine de idei… Am fost un elev foarte nonconformist. Mi-a plăcut școala enorm, dar nu mă prea duceam pe la cursuri pentru că mă plictiseam. Așa că pentru a scăpa, mă înscriam la toate olimpiadele și concursurile. Nici nu îmi păsa despre ce materie era vorba. Și nu de puține ori aveam „surpriza” de a mă califica până la etapele naționale. Ideea e că mereu mă excita foaia albă. Nu știu. Cum unii au trac atunci când o văd, pentru mine era o încântare. Se schimba instant ceva în biochimia creierului meu. Asemenea unui copil, îmi plăcea să „mâzgălesc” cât mai multe coli. Adoram provocările, adoram lucrările și toate ocaziile de a mă exprima. În orice fel.

De ce am povestit asta? Pentru că la fel sunt și cu bloggingul și advertorialele. Dacă mi se dă o temă pe care trebuie să o abordez într-un material… deja mi se oferă o ocazie de a mă observa dintr-un alt unghi. Și ador să fac asta.

Care este cea mai mare satisfacție pe care ți-a adus-o blogul?

Ador când primesc mesaje private (mailuri) în care îmi este apreciată munca și în care mi se cer detalii suplimentare. Am descoperit oameni minunați prin intemediul blogului. Am atras clienți la coaching și pe marketing prin el. Am câștigat și foarte multe concursuri care mi-au „gâdilat” copilul interior.


Nu aș putea spune că am una, cea mai mare satisfacție, pentru că aș minți. De fiecare dată când mă gândesc la el și știu, pur și simplu, că există, am o satisfacție imensă. Este cel mai longeviv proiect al meu. Mă reprezintă.


Ce sfaturi i-ai da unui blogger începător?

Să nu aibă niciun fel de așteptare. Să scrie din pasiune, nu pentru bani… pentru că dacă se gândește că își face blog pentru bani… apăi mai devreme sau mai târziu va risca să fie dezamăgit. Se va transforma într-o muncă. Iar asta va omorî frumusețea intenției. Blogul este o pânză albă pe care fiecare își proiectează portretul. Cum vrei să te prezinți lumii? Ca pe o marfă ieftină și plină de artificial? Sau ca pe o operă unică, originală și desăvârșită. Poate chiar plină de stângăcii și de erori, dar frumoasă prin autenticitatea sa.

Dacă am stârnit vreo curiozitate, pot fi găsită în online pe:

· Blog: https://gratielavlad.ro
· YouTube: https://youtube.com/c/gratielavlad
· Facebook: https://facebook.com/gratielavlad.ro
· Instagram: https://instagram.com/gratielatvlad


Mulțumesc din toată inima gazdei mele, Luminița, pentru bucuria enormă pe care mi-a făcut-o punându-mi la dispoziție un colț din pânza ei… pentru a-l colora cu identitatea mea!


1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Gratiela Anulează răspunsul