Peregrinările noastre prin ținutul binecuvântat al Neamțului s-a încheiat cu Mănăstirea Horaița , un loc drag mie. De acest loc sfânt ma leagă amintiri neprețuite. Aici am fost cazați în pelerinajul din 2005 și tot atunci am vizitat și Schitul Horăicioara, pe care în acest pelerinaj nu l-am putut vizita din cauza lipsei de timp, rămâne pe data viitoare.
Așa cum am scris în încheierea articolului despre Mănăstirea Secu, Mănăstirea Horaița a fost ultima mănăstire din pelerinajul din județul Neamț, din anul 2019. Ca multe alte schituri și mănăstiri și Mănăstirea Horaița are o istorie încărcata ce păstrează până astăzi urmele unor înaintași ce au marcat istoria. În prima jumătate a secolului al XIX lea, intre anii 1822-1824, cuviosul părinte Irinarh Roseti ridică prima biserică din lemn a Mănăstirii Horaița cu hramul “Pogorârea Sfântului Duh”. Denumirea Mănăstirii Horaița este dată de la numele proprietarilor de pământ în stăpânirea cărora se afla comuna Crăcăoani.
Mănăstirea Horaița și se găsește la o distantă de 22 de km față de orașul Piatra Neamţ şi 14 km faţă de oraşul Târgu Neamț. Accesul la această mănăstire se face pe două drumuri. Accesul în mănăstire se face printr-o arcadă a unei clopotnițe foarte frumoasă cu două etaje.
Intrați în curtea mănăstirii ochii ni se roteau în toate parțile pentru a vedea frumusețile locului. Cea care a atras atenția a fost construcția bisericii, care este unică, prin îmbinarea elementelor din arhitectura romano-bizantină, precum şi influente rusești, mai ales în privința numărului şi a dispunerii celor 8 turle, care se află pe acoperiș.
Pentru mine era atât de cunoscută mănăstirea deoarece în vechiul pelerinaj am fost cazați aici. Am recunoscut până și corpul de chilii unde mi-am petrecut noaptea, fiecare părticică din curtea mănăstirii îmi era familiară, chiar dacă pe atunci nu erau alei pietruite. Ajunsă în fața bisericii m-a cuprins o emoție de nedescris. Îmi aminteam până și de slujba de seară la care am participat, de emoția amestecată cu oboseala de pe drumul de la Schitul Horăicioara, de parcă totul a fost ieri. Am rămas cu dezamăgirea că nu am putut vedea și schitul, dar mulțumită că am revăzut un loc drag.
Cei care vizitează sfântul lăcaș sunt atrași și de icoana Maicii Domnului, a cărei renume este purtat din generație în generație ca fiind făcătoare de minuni. Icoana Maicii Domnului, cel mai de preț odor al bisericii, este cunoscută sub numele de ”Izbăvitoare de secetă”. Icoana provine din vechea biserică de lemn a mănăstirii, anul 1824 ce a fost realizată în prima jumătate a sec. al XVIII-lea, fiind extrem de valoroasă şi din punct de vedere artistic, îmbrăcămintea sa din argint fiind realizată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Nu am stat prea mult în acest loc sfânt, eram presați de timp iar în biserică am intrat și am ieșit foarte repede, cât să rememorez totul. Pelerinajul în ținutul mănăstirilor din Neamț l-am reluat în 2020 și am avut ocazia să vizitez toate mănăstirile din vechiul pelerinaj, cel din 2005, și în plus alte câteva, care mi-au bucurat sufletul și mintea.
Scurtă istorie a mănăstirii
Mănăstirea Horaița a fost ridicată de călugării care, doritori de retragere, pusniceau răzleți prin poienile din preajma. Dovada acestui fapt stau astăzi toponime ca „Poiana lui Calinic”, „Poiana lui Iov”, „Poiana lui Silvestru”, locuri ce pot fi ușor identificate în preajma mănăstirii.
Într-o poiană înclinată, înconjurată de subcarpaţii Munţilor Stânişoarei, la 660 m altitudine, se găseşte mănăstirea Horaiţa. Ea a luat fiinţă în prima jumătate a sec. XIX. Între anii 1822 – 1824, cuviosul părinte Irinarh Roseti (1771-1859), călugăr cu metania din mănăstirea Neamţ, cu binecuvântarea şi aportul substanţial al Mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1842) al Moldovei, în urma unei revelaţii dumnezeieşti, ridica prima biserică – din lemn – a mănăstirii cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”. Înfiinţarea şi consolidarea mănăstirii au fost sprijinite şi de domnitorii Ioan Sandu Sturza (1822-1828) şi Mihail Sturza (1834-1839) ai Moldovei. Primul i-a dat hrisovul la întemeiere, cel de-al doilea i-a legitimat existenţa integrând-o între lăcaşurile bugetare ale ţării.
Pe latura nordică a complexului mănăstiresc se află paraclisul „Sfântului Ierarh Nicolae” în care se oficiază sfintele slujbe în timpul iernii. El a fost construit între anii 1850 – 1852, în timpul stăreţiei cuviosului arhimandrit Ermoghen.
În prezent obştea mănăstirii se numără 20 de vieţuitori, aflaţi sub oblăduirea duhovnicească a Prea Cuviosului Părinte Protos.
Sursă parțial informații: Mănăstirea Horaița
Dacă doriți să faceți o vizită virtuală la Mănăstirea Secu o puteți face accesând videoclipul de mai jos
[…] povesteam ieri despre evadarea de o zi pe care am avut-o în județul Neamț, mai exact Mănăstirea Horaița. Astăzi vă povestesc despre o altă evadare, de data aceasta la Stațiunea Slănic Moldova, care […]