În fiecare an, 3 decembrie marchează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, un eveniment organizat de Națiunile Unite din 1992 pentru a promova o mai bună înțelegere a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități. O dizabilitate poate fi cauzată genetic, de un accident, de o boală sau traumă și se transformă într-o barieră impusă unei persoane.
Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități se concentrează pe accesul acestor persoane la dezvoltarea incluzivă, educația persoanelor fără dizabilități față de persoanele cu dizabilități și recunoașterea dizabilității ca fiind o problemă esențială. Trebuie să se țină cont de faptul că persoanele cu mobilitate redusă sunt printre cele mai excluse din societate și trebuie avută în vedere schimbarea acestei situații.
Totuși, de ceva vreme, se încearcă și sensibilizarea persoanelor „normale” cu privire la beneficiile integrării persoanelor cu mobilitate redusă în toate aspectele vieții: politice, sociale, economice și culturale. Din păcate, imaginea persoanelor cu dizabilități în societate este adesea rezultatul prejudecăților, stigmatizării și discriminării.
Persoana cu dizabilități în România – inexistentă pentru societate
După cum știți deja am făcut voluntariat pentru grupul civic DizAbil.Eu Vrancea, grup ce a implementat în perioada 15 iulie – 1 octombrie 2021 proiectul Harta Accesibilizării Orașului Focșani. Harta nu a rămas fără ecou, autoritățile chiar s-au pus în mișcare. S-au accesibilizat o parte din instituțiile publice, magazine și trotuare. La trotuare însă accesibilizarea nu mi se pare făcută „profesional”.
Accesibilizarea acestor trotuare s-a făcut cu acel bitum ce se folosește la „cârpirea” gropilor, care după prima ninsoare dispare și rămân gropile „goale”. Colegii mei sunt entuziasmați, eu prefer să rămân reticentă. E lăudabil că autoritățile încearcă ceva, dar și mai lăudabil ar fi să facă lucrurile ca la carte, nu de „mântuială”. Ar trebui să acopere acel bitum cu beton sau pavele.
În puține orașe s-a implementat o asemenea hartă. „Vocea dizabilității” ar trebui să se audă în toată țara. Persoanele cu dizabilități nu ar trebui să aștepte ca autoritățile să facă ceva. Nu o vor face, vor face doar dacă sunt împinși de la spate. Eu mă ghidez după un motto „Vrei să schimbi ceva, începe de la tine”.
Sunt o persoană cu dizabilități, dar nu sunt genul care să se plângă, ba chiar am fost judecată că vezi Doamne am bani de plimbări (mici escapade de duminică în unele părți ale țării). Acum serios vorbim, dacă ai un handicap, înseamnă că ai interzis să te plimbi?
Unii cu greu vor înțelege că a avea un handicap nu te leagă de casă, dimpotrivă, duci o viață cât se poate de normală. Cu toții avem dreptul să trăim normal, fără restricții sau bariere impuse.
Puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol, condiția este să precizați și inserați vizibil link-ul articolului
