Nostalgia comunismului în România anului 2022

0

Unele persoane indiferent de vârstă șochează prin gândire. Știu, voi stârni controverse cu acest articol, mai ales că este un subiect sensibil: nostalgia comunismului. Îmi asum acest lucru și nu pot trece cu vederea ca lupta dintre generații și nu numai să se mute în discuții despre comunismul în România.

În urma unei discuții cu o persoană 50+ (nostalgică comunistă) am aflat lucruri care m-au șocat, nici acum nu îmi pot reveni. Ce am realizat în urma discuției cu acea persoană că visează la un neocomunism. Își dorește ca Ucraina să se supună Rusiei și cei drept nu este singura care dorește așa ceva, sunt mulți. Ce m-a lăsat fără cuvinte a fost că își dorește ca și poporul român să facă acest lucru. Potrivit cunoștințelor ei, rușii o duceau și o duc mai bine decât o făceam noi în comunism. Acum cu modernismul, nu mai există respect din partea tinerilor ca odinioară. Tinerii din ziua de azi nu gândesc, ei trebuie să se supună bătrânilor.

Discuția despre tineri m-a dus cu gândul la o postare pe Facebook a unei prietene virtuale. Ea povestea că două adolescente vorbeau și râdeau în autobuz, fără a fi zgomotoase, având bun simț. Un individ, care, după ce că era beat mai era și recalcitrant, s-a luat de ele. Femeia a intervenit în apărarea fetelor, însă ceilalți din autobuz au ținut partea bețivului. Din cauza unora care sunt zgomotoși, drogați, alcoolici toți tinerii sunt băgați în aceeași oală. Cum să mai aibă tinerii respect pentru vârstnici, când nu ți se ia apărarea, având vina că ești tânăr?

Pe vremea comunismului era mai bine?

Revenind la subiect. Persoana respectivă a ținut să-mi spună că pe vremea lui Ceaușescu nu existau avorturi ca acum. Sigur că da! Mureau femeile în urma avorturilor ilegale și nu existau avorturi? Copiii nedoriți erau plasați în orfelinate, iar cei cu dizabilități sfârșeau în lagărele morții. Sunt dovezi clare, despre ce vorbim?

Ok, comunismul a avut bune și rele. Aș zice eu, mai mult rele decât bune, se găsește cineva care să-mi sară în cap. Totuși, să spui că mai bine treci de partea rușilor e prea mult. Mulți au uitat de atrocitățile rușilor asupra poporul român, în special asupra femeilor în timpul războiului. Acești indivizi au fost mai răi decât naziștii. Tot ei au întrat cu tancurile să „ajute” la instaurarea comunismului în România.

Cu siguranță veți spune că nu numai cei peste 50 de ani gândesc astfel. Știu, aveți dreptate, tinerii nu înțeleg că protecția rușilor nu este altceva decât libertate îngrădită. Eu în acest articol m-am concentrat pe această grupă de vârstă (50+) deoarece sunt mai mulți decât acei tineri care cred că neocomunismul va salva România. Aceștia cred că dețin adevărul suprem, tinerii sunt considerați inapți, nimeni nu știe mai bine decât ei ce e bine sau rău, etc.

Dacă am supărat pe cineva îmi pare rău, dar cine ma cunoaște știe că nu-mi place impunerea de orice fel, și rasismul, chiar și cel între generații. Cum eu nu sunt de acord cu rasismul consider că desconsiderarea celor tineri de către cei în vârstă este comparabilă cu acesta. La fel și sexismul e la fel de grav. Desconsiderarea femeilor de către bărbați și invers, chiar dacă mai rar se întâmplă. Orice formă de ură bazată pe „diferențe” nu trebuie tolerată. Militez pentru comunicare între oameni, indiferent de generație.

Atât am avut de spus!

Puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol, condiția este să precizați şi inserați vizibil link-ul articolului.

Lasă un răspuns