Tehnologia ucide cartea sau îi dă o nouă viață?

1
Editura Niculescu
Sursa foto: Editura NICULESCU, Edit: Canva

Am auzit odată că suntem ceea ce mâncăm. Din punct de vedere fizic, poate exista ceva adevăr în asta. Din punct de vedere mental, cred că s-ar putea spune că cine suntem este puternic influențat de ceea ce citim. Fiecare nouă lectură afectează modul nostru de a vedea lumea și, odată cu ea, modul nostru de a acționa.

Mi-am descoperit pasiunea pentru lectură în urmă cu câțiva ani când mama a decis să aibă o bibliotecă plină cu cărți. Mai întâi, am fost atrasă de mirosul cărților tipărite, apoi de lectura propriu-zisă. Cu fiecare carte citită, mintea mea călătorea prin lumi diferite, niciodată văzute, niciodată auzite. Cititul este o activitate pe care mulți o consideră inactivă sau inutilă, pentru mine are o valoare socială inestimabilă: m-a făcut mai empatică, mai dispusă să-i ascult și să-i înțeleg pe ceilalți.

Pentru mine lectura este mult mai mult decât hârtie. Sunt povești, iluzii, suflete, sentimente…Încetul cu încetul am devenit o amantă a cărților care atunci când intră într-o librărie uită de toate problemele din exterior și încearcă doar să asimileze toate acele informații care îi vin în doze mari: titluri, autori, coperți, genuri, noutăți… Totul este acolo, într-un singur loc, rafturile sunt pline de viață.

literatura
Sursa foto: Arhiva personală

Editura NICULESCU – 29 de ani de cultură

Deși trăim într-o lume modernă, eu încă prefer cărțile tipărite. Cartea tipărită s-a dovedit a fi o formă importantă de rezistență culturală și continuă să aibă o forță de nedescris asupra cititorului. Nici măcar cărțile electronice – despre care mulți au prezis că va pune capăt cărții tipărite – nu au reușit să o detroneze.

Cele mai multe cărți pe care le cumpăr sunt de la Editura NICULESCU, o tradiție deja în familie. Când eram copil, părinții mei, în special mama, ne cumpăra mie și fratelui meu cărți pentru copii de la această editură. Mama mea, o cititoare pasionată, mereu ne spunea că lectura ne ajută să ne descoperim noi abilități. Doar că în cazul meu pasiunea pentru lectură s-a dezvoltat mult mai târziu.

Despre Editura NICULESCU vă pot spune că a luat ființă în anul 1993, datorită eforturilor prof. Dr. Ing. Cristian Niculescu. De-a lungul timpului, editura a trecut printr-o serie de transformări odată cu evoluția pieței cărții. În prezent, în oferta editurii veți găsi o vastă colecție de cărți informative pentru copii, adolescenți, tineri, adulți și seniori, care se concentrează pe dezvoltarea și evoluția umană.

Editura Niculescu
Sursa foto: Editura NICULESCU, Edit: Canva

De ce lectura clasică nu este același lucru cu audiobook / e-book?

Editura NICULESCU a venit cu o provocare fix după ce am avut o discuție cu un prieten despre cartea tipărită vs audiobook / e-book. Apariția și dezvoltarea cărților auditive și a cărților electronice ne-a făcut să ne întrebăm dacă este sau nu o opțiune mai bună decât cartea tipărită. Prietenul meu deși nu este un cititor pasionat, nu crede că o carte tipărită va dispărea prea curând. Cu toate acestea, noi recunoaștem că tehnologia a reușit să înlocuiască de multe ori o carte.

Se știe că în ultimii ani, vânzarea de audiobook / e-book a crescut remarcabil. În același timp a crescut și dezbaterea în jurul acestui nou format de lectură. Nu de multe ori m-am întrebat dacă este mai plăcut să asculți o carte, să o citești de pe un dispozitiv decât să simți cartea în mană. Da, cartea, caci cele două sunt doar dispozitive de citit și de ascultat. Eu nu le recunosc ca fiind cărți.

Pentru mine, cartea tipărită păstrează magia experienței fizice: desene, culori, texturi, mirosuri și multiple amintiri asociate volumelor, sunt obiecte unice la care nu aș renunța niciodată. În plus, există certitudinea că nu se va defecta niciodată când va fi nevoie: nu vor exista baterii descărcate, pirateria care este des întâlnită, incompatibilitate între formate și fișiere și nici obligația de a cumpăra un dispozitiv nou atunci când cel vechi nu mai funcționează.

Editare: Canva

Literatură în orice moment – medicament pentru minte și suflet

Dacă mă gândesc la mine, literatura a fost și este mântuire. Este sursa mea de susținere și recreere. Locul în care mă întorc mereu, unde găsesc tot ce am nevoie. De asemenea, ajută la reducerea stresului, deoarece îmi menține atenția asupra a ceea ce citesc și pune deoparte grijile. Refugiul perfect!

În urma cu câteva săptămâni am primit o carte despre self help (dezvoltare personală) „Viața ne este programată? – David. R.Hawkins” de la Editura NICULESCU. Mi-a plăcut foarte mult că promovează argumente concrete, dar bazate totodată și pe date științifice. Din această carte am învățat că în viața fiecărui om există și destin, dar și liber-arbitru.

Mie îmi place foarte mult să citesc cărți despre dezvoltare personală, dar această carte este una foarte diferită comparativ cu alte cărți citite. Nu am putut să-i dau drumul din mână până ce nu am terminat-o. Nu vă mai spun că i-a plăcut și prietenului meu, cel cu care am vorbit despre digitalizare cărților. Sper că înțelegeți impactul pe care la avut asupra nostră.

dezvoltare personală
Sursa foto: Editura NICULESCU, Edit: Canva

Deși trăim vremuri în care digitalizarea cărților este de actualitate, nu cred că se poate vorbi despre dispariția cărților tipărite, ba chiar tind să cred că va fi o balanță între ele. De asemenea, vreau să vă spun că la Editura NICULESCU găsim, pe lângă, cărți de dezvoltare personală și cărți pentru copii, familie, parenting, ficțiune și multe altele. Pentru pasionații cititului pe e-book Editura NICULESCU pune la dispoziție și o serie de cărți și în format digital.

Ce preferați? Cărți tipărite sau în format digital?

Articol scris pentru a cinciprezecea probă de la Superblog 2022, probă sponsorizată de Editura NICULESCU

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns