Descoperind frumusețile din Maramureș – Pasul Prislop

2
Maramureș – Pasul Prislop

După ce am plecat de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, ne-am îndreptat spre inima Maramureșului, dar nu înainte de a face o scurtă oprire la Ciocănești, comuna muzeu în aer liber. Comuna Ciocănești este renumită pentru casele pictate în stil tradițional, fiecare cu o poveste unică.

Ciocănești ne-a întâmpinat cu străzile sale pitorești și casele împodobite cu motive tradiționale, un adevărat spectacol vizual care te duce înapoi în altă perioadă. Fiecare colț are ceva de oferit, fie că este vorba de arhitectura unică sau de peisajele naturale uluitoare. Noi ne doream să vizităm cele două muzee, din localitate, care spre dezamăgirea noastră erau închise.

Din Bucovina spre Borșa, Maramureș

După ce ne-am bucurat de frumusețea comunei Ciocănești, am continuat drumul spre Borșa, Maramureș. Borșa este o localitate cunoscută pentru peisajele montane spectaculoase și aerul curat de munte. Tot aici este și Stațiunea Borșa. Pentru împătimiții sporturilor de iarnă, stațiunea are numeroase pârtii de schi de diferite grade de dificultate.

Prima oprire în Borșa – Pasul Prislop

Prima noastră oprire în Borșa a fost Pasul Prislop, situat la o altitudine de 1.416 metri. Acest loc este cunoscut nu numai pentru peisajele sale impresionante, ci și pentru Mănăstirea Prislop, un loc special de pelerinaj. De menționat că această Mănăstire Prislop nu trebuie confundată cu cea din Hunedoara, ele fiind locuri distincte cu povești și istorii proprii.

  • Pasul Prislop
  • Pasul Prislop

Mănăstirea Prislop

Când am ajuns la Mănăstirea Prislop am dat peste un tărâm diferit. Frumusețea și autenticitatea acestui loc ne-au lăsat fără cuvinte. Ceea ce ne-a impresionat foarte mult a fost că, deși era luna mai, zăpada încă acoperea munții și chiar intrarea în curtea mănăstirii, creând un peisaj de poveste.

Mănăstirea „Schimbarea la Față” Prislop este situată în vârful Pasului Prislop, la granița dintre Maramureș și Bucovina. Piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă în 1999. Obștea așezământului a amenajat aici și un monument al eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Biserica mănăstirii are două Hramuri: „Schimbarea la Faţă” şi „Sfânta Treime”.

Povestea acestui loc spune că, înainte de a face acest cimitir, oamenii care treceau Pasul Prislop spre Suceava și invers au putut auzi strigătele de ajutor ale soldaților care au murit în cele două războaie mondiale. Această poveste îți dă un fior rece și adaugă un aer misterios și profund acestui loc sfânt. Ne arată sacrificiile făcute de eroii noștri și importanța păstrării memoriei lor.

  • Mănăstirea Prislop
  • Mănăstirea Prislop

Maramureșul, cu tradițiile și peisajele sale unice, ne-a oferit o experiență de neuitat, iar această oprire la Pasul Prislop și la Mănăstirea Prislop a adăugat un plus de magie călătoriei noastre. De aici am plecat către locul unde ne-am cazat și apoi către o altă mănăstire. Despre care mănăstire este vorba, aflați în articolul următor.

Dacă doriți să vizionați mănăstirea văzută prin ochii mei, poți accesa linkul clipului YouTube de mai jos.

Orice upload al acestor fotografii este interzis fără citarea sursei.
Puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol, condiția este să precizați și inserați vizibil link-ul articolului.

2 COMENTARII

Lasă un răspuns