Interviu cu Antonia: Viața cu dizabilitate, provocări și bucurii simple

Antonia este una dintre acele persoane care, în ciuda provocărilor zilnice, găsește puterea de a merge mai departe cu demnitate și simplitate. Viața ei nu a fost deloc ușoară, însă a învățat să își construiască propria cale, să fie independentă și să caute mereu bucurii mărunte.

În interviul de mai jos, Antonia vorbește deschis despre barierele de accesibilitate, despre felul în care este privită de cei din jur, despre prietenii din comunitatea Dizabil.eu și despre micile pasiuni care îi fac zilele mai frumoase. Răspunsurile ei sunt directe și sincere, o forță interioară care inspiră.

1. Ne poți povesti câteva lucruri despre tine și despre cum a fost copilăria ta?

Mi-am trăit copilăria la Galați, unde îmi petreceam fiecare vacanță mare. Am avut mulți prieteni atunci – din păcate, una dintre ele nu mai este, iar celelalte și-au făcut familii.
În copilărie am trecut prin cinci operații la ambele picioare, iar în tinerețe am avut o altă operație, după o ruptură musculară. De atunci port o tijă în picior. Boala mea se numește parapareză spastică, iar cârceii de care sufăr mă deranjează foarte mult atunci când merg.

2. Ai întâmpinat bariere în accesul la educație?

Casa mea a fost la Iași timp de 11 ani, din cauza dizabilității mele. Acolo am urmat atât clasele primare, cât și anii de gimnaziu, iar mai târziu am făcut și școala profesională, unde am învățat croitorie. Au existat și momente dificile, pentru că infrastructura nu era mereu adaptată nevoilor mele, dar dorința de a învăța și sprijinul unor profesori și colegi m-au ajutat să merg mai departe.

3. Care sunt principalele probleme de accesibilitate pe care le întâlnești zi de zi?

Ca orice persoană cu dizabilități, m-am lovit de multe probleme de accesibilizare: trotuare prea înalte, lipsa rampelor sau a balustradelor la scări.

4. Cum te raportezi la felul în care te privesc oamenii necunoscuți?

Sunt fel și fel de oameni. De multe ori, unii se uită după mine și comentează: „uite cum merge”. Eu mi-am văzut mereu de treabă. Țin minte că la Galați cineva râdea de mine, iar bunica mea i-a spus: „nu mai râde, așa ne-a dat-o Dumnezeu”.

5. Ai exemple de locuri unde te-ai simțit binevenit și incluziv?

Oriunde m-am dus am preferat să las loc de „bună ziua” și să fiu respectuoasă. Asta m-a ajutat să fiu primită bine.

6. Ce rol are familia în viața ta și cât de mult contează sprijinul lor?

Mult timp nu am avut parte de sprijinul familiei. Am trăit mulți ani la Iași și m-am întors acasă abia la 19 ani. Din 1996 sunt din nou alături de ei.

7. Ai prieteni sau o comunitate de persoane cu dizabilități cu care împărtășești experiențe?

Da, am. Cel puțin așa simt eu. Mă înțeleg foarte bine cu cei din grupul Dizabil.eu și îi consider prietenii mei.

8. Cum arată o zi obișnuită pentru tine?

Îmi place să fac curat în casă și sunt foarte ordonată. Dizabilitatea nu mă împiedică să fiu activă. Atunci când fac curățenie, îmi place să ascult muzică, să urmăresc filme ori emisiuni la TV sau laptop.

9. Ce pasiuni, hobby-uri sau activități te fac să te simți împlinită?

Îmi place să mă uit la TV, să mă plimb cu tricicleta și, în zilele reci, să împletesc.

10. Ce lucruri mici îți aduc bucurie zilnică?

Un mic cadou primit din suflet sau o întâlnire cu prietenii.

11. Dacă ai putea schimba un singur lucru în societate pentru persoanele cu dizabilități, care ar fi acela?

Aș schimba mai multe: accesibilizarea, nivelul de trai și acceptarea în societate.

12. Ce mesaj ai transmite oamenilor care privesc dizabilitatea ca pe o limitare?

Să se pună în locul nostru și să vadă cum este să ai obstacole în față.

Povestea Antoniei ne arată că viața cu dizabilitate nu înseamnă renunțare, ci adaptare și puterea de a merge mai departe în felul tău. În ciuda greutăților, ea găsește bucurie în lucrurile mărunte, prietenie în comunitatea din jur și putere în propria voință.

Mesajul ei pentru noi toți este clar: înainte de a judeca, pune-te în locul celuilalt și încearcă să înțelegi obstacolele cu care se confruntă. Doar așa putem construi o societate mai bună, în care respectul și incluziunea să fie valori de fiecare zi.