Nick Vujicic, din Australia, în vârstă de 35 de ani este un om care s-a născut fără brațe și picioare. După mai mulți ani de chin, a suferit tot felul de umilite de la ceilalți, s-a simțit inferior celorlalți, chiar a încercat să-și ia viața. Într-o zi el a luat decizia de a-și schimba destinul și a început să lupte pentru visele lui.
În ciuda limitărilor sale fizice, este un exemplu invincibil de forță care a inspirat milioane de oameni din lume. Povestea lui m-a schimbat complet, am reușit să văd dizabilitatea cu alți ochi. Am o apreciere și mai mare pentru miracolul vieții, pentru oamenii din jurul meu.
Pe Nick l-am descoperit în 2009, după ce am urmărit câteva videoclipuri cu el. Am fost realmente șocată de situația lui, îmi venea sa plâng, dar în același timp adoram la el faptul că a învățat să trăiască chiar și astfel.
S-a născut în acest fel din cauza unei boli congenitale denumite „sindromul tetra-amelia”. Are o formație mică pe partea stângă jos, un picior mic, cu două degete proeminente pe coapsa stângă. Poate să tasteze, să facă diverse lucruri, să înoate.
La 17 ani a înființat propria sa organizație non-profit, numita Viața fără membre („Life without limbs). De câțiva ani Nick face conferințe motivaționale în toată lumea. Pe data de 11 Aprilie, australianul a ținut o astfel de conferința și la București. Deși pentru unii pare imposibil, în 2010 el s-a căsătorit și are doi copii.
Mi-ar plăcea sa-l întâlnesc în realitate, atunci nu am avut ocazia, dar poate se vor mai ivi ocazii pe viitor. Sursă foto
Mai jos aveți un videoclip cu în care ne învață că nu există nu se poate. Sursă video Motiversity
Puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol, condiția este să precizați și inserați vizibil link-ul articolului.
[…] ai impresia că persoanele dizabile nu pot face nimic, gândește-te la Nick Vujicic. Nick Vujicic este un om cu dizabilități (lipsa totală a membrelor) care a reușit să facă […]