Este momentul să recunoaștem că am eșuat în ceea ce privește atitudinea cu care ne asumăm rețelele sociale. Lumea virtuală încetează să mai fie virtuală, chiar dacă sunt paralele, și-au însușit deja lumea reală.
Acum ceva timp am deschis un subiect legat de copiii și lumea digitală aici. De data aceasta vreau sa ating un subiect care ne interesează pe noi toți. Lumea virtuală vs lumea reală.
Se știe deja că lumea virtuală se apropie de lumea reală. Am văzut la televizor că oamenii care au mai puțin de 45 de ani nu înțeleg lumea în nici un alt mod decât prin intermediul lumii virtuale. O lume în care rețelele sociale reprezintă adevăratul spațiu de interacțiune cu alte ființe umane.
Cu toate că nu este bine și mai mult nu este sănătos, eu petrec mult timp pe rețelele sociale. Cu toate acestea recunosc dezavantajele lumii virtuale. Se știe deja că această lume este accesată prin intermediul tehnologiei: internetul și, împreună cu acesta rețelele sociale: Twitter, Facebook, etc.
Lumea reală are mari avantaje, cum ar fi capacitatea de a simți, aproape totul este palpabil, nu este o lume plină de ficțiune, așa cum este lumea virtuală. În lumea reală relaționăm cu ceilalți față în față, iubim, credem și murim.
În lumea reală știm când este zi sau noapte, pe când în lumea virtuală, spre deosebire de cea reală, nu există nici o diferență între zi și noapte. Aceasta lume „falsă”, așa cum o numesc eu nu doarme niciodată, nu se odihnește niciodată, nu se deconectează niciodată.
Un pas important spre o viață sănătoasă, să trăiești independent de tehnologie, deoarece omul a creat tehnologia și nu tehnologia a creat omul.