Pe urmele credinței în Vrancea: Mănăstirea Trotușanu

0

Mănăstirea Trotușanu datează din anul 1676 și a fost ctitorită de Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi. Ca și fostul schit Brazi, actualmente Mănăstirea Brazi, schitul este desființat în anul 1959. A fost redeschis, ca mănăstire, în anul 1990.

Astăzi vă scriu din nou despre peripețiile pe care le-am avut pe urmele credinței în Vrancea. De data aceasta vizată a fost Mănăstirea Trotușanu, din comuna Movilița.

Mănăstirea Trotușanu

După pelerinajul la Mănăstirea Brazi, din Panciu ne-am hotărât să vizităm și Mănăstirea Trotușanu. Potrivit indicatorului de la Mănăstirea Brazi, Mănăstirea Trotușanu trebuia să fie undeva în zonă, nu foarte departe. Ei bine, nu a fost chiar așa, indicatoarele ne-au și derutat pe drum încât am fost la un pas de a renunța.

După încercările eșuate am ajuns într-un loc superb, plin de pace interioara, cu multă încărcătură emoțională. Deși aparent se află la capăt de sat, vin mulți credincioși pentru a se ruga. Bisericile Mănăstirii poarta hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Mănăstirea Trotușanu

În căutările mele am aflat că, la începutul secolului al XIX-lea schitul este condus de către ieroschimonahul Dimitrie, stareț, totodată, al Schitului Brazi de lângă Panciu. În 1959 este complet desființat, clădirile fiind dărâmate complet de oamenii care au luat material de construcție.

Despre Mănăstirea Trotușanu vă mai pot spune că după 1990 este un așezământ monahal de maici. Aici s-au ridicat clădiri noi, clopotnița, chilii și anexe. Ținând cont că vin foarte mulți credincioși din mai multe zone ale țării, mănăstirea are o parcare generoasă. Personal a fost uimită de numărul de mașini parcate, cu greu am găsit un loc de parcare.

Mănăstirea este situată în satul Trotușanu, comuna Movilița și se afla la 39 km de Focșani, 25 km de Adjud și 9 km Panciu.

Abia acum am realizat că cele două mănăstiri au multe în comun, astfel am ajuns la concluzia că ceva sau cineva ne-a condus către acest loc sfânt.

Orice upload al acestor fotografii este interzis fără citarea sursei.
Puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol, condiția este să precizați și inserați vizibil link-ul articolului

Lasă un răspuns