Astăzi vă invit să o descoperiți pe Cristina Ologeanu, blogger la Blogul Mamei, un om pe care eu îl admir foarte mult. Pe Cristina am cunoscut-o acum mulți ani prin intermediul Facebook-ului. Pot spune că este unul din oamenii de la care am învățat cum să-mi aștern gândurile și ideile pe blog. Vă invit să lecturați mai jos un interviu cu cea care ne aduce zilnic o doză sănătoasă de energie, prin intermediul blogului său.
Spune-ne ceva despre tine.
Oh, Doamne, ce greu îmi vine să vorbesc despre mine! Pare paradoxal, știu, pentru că, odată ce mi-am făcut blog, unde povestesc (și) despre familia mea, nu ar trebui să îmi mai fie greu să vorbesc despre mine. Dar, vezi, așa am fost crescută: să vorbesc cât mai puțin despre mine, pentru a nu se interpreta ca o laudă de sine…
Bun, să fac, totuși, o încercare de a mă prezenta. Sunt Cristina Ologeanu, mamă, blogger, jurnalist. Am o fetiță, Alexia, care a venit pe lume fix atunci când mi-am luat gândul că aș putea deveni mamă. Asta pentru că medicii la care am fost nu au știut să-mi spună de ce nu puteam rămâne însărcinată. Pe lângă Alexia, mai am un ”copil”. Kyra, pisica mea tomberoneză 😉 Blogger sunt din 2010, când am lansat ”Blogul mamei începătoare” pe care l-am rebotezat, în 2015, în ”Blogul mamei”. Iar jurnalist sunt din 1997.
Sunt un om normal, zic eu, cu simțul umorului, o persoană căreia îi place să râdă mult, să facă haz de necaz și, mai ales, să se autoironizeze.
Când ai început să scrii? Cum a venit ideea?
De scris, nu mai știu când am început să o fac. Cred că pe la 2-3 ani, când m-am prins ce pot face cu un creion. Glumesc, firește. Ți-am spus că îmi place foarte mult să râd, da?
Serios, acum. Am început să scriu când eram în școala generală și compuneam poezii și scriam povești inspirate din viața mea, din viața prietenelor mele (și poeziile, și poveștile). Am continuat doar cu versurile. Și chiar mă mândresc că am câștigat câteva concursuri la nivelul școlilor (în liceu și în postliceală). Practic, de la aceste poezii mi se trage dorința de a fi jurnalist. Bine, și profesorii m-au îndemnat spre acest domeniu.
Ideea blogului a venit la opt luni de la nașterea fiicei mele. Îmi era dor să scriu. Mă mâncau buricele degetelor să le mai plimb pe tastatură, să jonglez cu literele, cu… cuvintele. Mă speria gândul că urma să stau acasă doi ani cu fata și nu voi mai scrie. Mi-am făcut un blog. Apoi, am descoperit că scrisul avea nu doar un rol de transmitere a informațiilor, ci și unul terapeutic. Pentru că, pe blog, spre deosebire de redacția la care lucram, puteam scrie așa cum simțeam. Puteam să îmi exprim bucuria, supărarea, teama. Și toate astea mi-au adus aproape oameni, tot mai mulți oameni. Așa am descoperit că nu eram singura care trecea prin anumite stări, care avea anumite temeri… Iar asta m-a ajutat și psihic.
Care este cea mai bună postare și de ce?
Greu să răspund. Asta pentru că, practic, m-ai pune să aleg între copiii mei. Toate postările de pe blog sunt parte din mine, parte din inima mea. Ar fi greu să rup o bucată din ea. Chiar și postările publicitare de pe blog sunt făcute cu și din suflet. Fiecare text este plămădit cu drag. În fiecare text m-am pus pe mine, indiferent de tema abordată. Deci, mi-e greu, mi-e tare greu să îți dau un răspuns și un tiltul de articol.
Ce te motivează să continui cu blogul?
Oamenii. Iubirea. Dorința de a ajuta. Oamenii care îmi scriu, care îmi cer sfatul, care îmi mulțumesc pentru că au găsit pe blogulmamei.ro postări care i-au ajutat. I-au ajutat fie să înțeleagă mai bine anumite stări, fie că au găsit informații utile despre o creșă, o grădiniță, o școală, sau despre cum să obții ghete ortopedice decontate, sau ce să faci dacă s-a lovit copilul la cap, ori e constipat, ori are episoade diareice… Iubirea, pentru că primesc iubire din partea celor care mă citesc. Iubire, pentru că vreau să transmit iubire prin textele mele. Bine, am și texte ”furtunoase”, că așa e în viață: nu e totul numai lapte și miere. Și, de fapt, asta vreau să transmit și eu: viața mea nu e numai lapte și miere, așa cum e și a ta și a lui, și a ei, și a lor…
Cine te inspiră?
Orice: o fotografie, un clip, un gest, o vorbă, o clădire, un grup de copii, un grup de oameni, animalele, natura. Pe scurt: totul!
Crezi că se poate trăi dintr-un blog?
Clar da! De fapt, sinceră să fiu, asta visez și eu. Doar că, vezi tu, trăitul ăsta din blog nu vine peste noapte. Nu e așa ușor. Cine crede că își face un blog și ajunge să trăiască bine merci din el în câteva luni ar trebui să se gândească mai bine! În spatele unui blog e muncă multă. Trebuie să știi să faci poze, să le prelucrezi, să faci clipuri, să faci tot felul de chestii tehnice. Ca să trăiești din blog, trebuie să ai un nume, să ai o voce în online, să fii parolist și profesionist. Dacă ești toate astea vor veni brandurile către tine. Așa vor veni și banii. Dar, odată ajuns la acest nivel, trebuie să muncești și mai mult, nu să devii autosuficient. Întotdeauna poate să apară cineva mai bun decât tine.
Cum reușești să îmbini munca de blogger cu viața personală?
Oh, Doamne! Nici nu vreau să mă gândesc! Greu, foarte greu. În primul rând, pentru că sunt mereu în criză de timp, pentru că mereu nu am timp să… să… să… Știi bine cât mi-a luat să îți trimit aceste răspunsuri! Eu am un loc de muncă, unde stau, în medie, 9 ore zilnic. La munca de la birou adaugă și timpul pe care îl aloc blogului: documentare, scrierea unui text, fotografii, video, mers la evenimente… Apoi, nu, nu apoi, în primul rând am nevoie de timp și energie pe care să le aloc fiicei mele. Cum le îmbin? Sincer, nici eu nu știu!
Ce sfaturi i-ai da unui blogger începător?
Poate voi părea cam dură, arogantă sau răutăcioasă, dar primul (și cel mai important) sfat este să stăpânească bine limba română. Textele scrise corect vor fi cartea sa de vizită. Apoi, să investească în formarea sa. Să nu facă lucrurile de mântuială. Să fie sincer. Să aibă răbdare. Să accepte și chiar să se bucure atunci când va fi criticat. Criticile, din punctul meu de vedere, te aduc cu picioarele pe pământ. Și, dacă tot am pomenit de critici, să se aștepte să primească dușuri reci din partea ”haterilor”.
Care este cea mai mare satisfacție pe care ți-a adus-o blogul?
De fapt, sunt trei. Am cunoscut foarte foarte mulți oameni frumoși. Oameni cum nu credeam că mai există în societatea noastră, din ce în ce mai anapoda.
Blogul meu mi-a adus șansa să fiu speaker. Ceva ce nu am crezut că pot face, eu fiind o persoană emotivă din cale afară: am reușit să vorbesc în fața unei mulțimi de oameni. Cu emoții, cu tremurat de mâini și de picioare, dar am făcut-o. Și m-am bucurat enorm când am primit feedback. Mi s-a umplut sufletul de bucurie la fiecare ”Felicitări!” și ”Ai fost tare!”. M-am bucurat că lucrurile transmise de mine au fost de folos. Și știi ceva? Chiar mi-a plăcut treaba asta cu speakerul. Atât de tare că aș vrea să o mai repet. Vezi, e ca microbul scrisului: odată ce ți-a intrat în sânge, greu îl mai scoți de acolo.
La capitolul acesta intră și faptul că, în 2016, am fost unul dintre cei șase bloggeri care au reprezentat România la cea mai importantă întâlnire internațională a bloggerilor de parenting: E-Fluent. Evenimentul a avut loc la Paris și au participat 100 de bloggeri de parenting din afara Franței.
Mulțumesc foarte mult Cristina pentru interviul acordat.
Să vă spun și eu care e postarea mea preferată de pe blogul Cristinei sau nu? Hai că vă spun, dar vă asigur că veți avea zâmbetul pe buze. Articolul este Mi s-a cam… defectat pisica… Enjoy it!
Pe Cristina o mai puteți urmări și pe pagina de Facebook Blogulmamei.ro
