Deși nu este miercuri astăzi am intervievat un blogger drag mie, Ioana Radu, căruia îi sunt abonată de ani buni și citesc fiecare articol cu mare placere. Blogul său Ioana Radu, reprezintă o sursă de inspirație pentru mine, dar și pentru alții. Pe Ioana o puteți descoperi mai în detaliu prin intermediul următorului interviu:
Spune-ne ceva despre tine.
Mă consider o persoană simplă și cea mai mare dorință în viață este să experimentez cât mai mult, astfel încât atunci când va fi să se încheie viața să pot fi mulțumită de tot ceea ce am făcut, atât pentru mine cât și pentru cei din jur și pentru societate.
Când ai început să scrii?
În ianuarie 2008 mi-am deschis primul blog, adică în urmă cu mai bine de 10 ani. Urmând ca apoi să fac o facultate în domeniu și chiar să lucrez în presă. În parte, cred că faptul că am avut un blog m-a ajutat pe mai multe planuri, obișnuindu-mă prin prisma lui să mă exprim cât mai mult și mai clar, cu atât mai mult cu cât treptat am făcut parte și din alte proiecte și am învățat să mă adresez diferitelor tipuri de public.
Cum a venit ideea?
N-a fost ideea mea :)). Știu cum sună asta, dar chiar n-a fost ideea mea să-mi deschid un blog, ci am făcut-o la insistențele unui prieten care era deja blogger și voia să prin și eu gustul mediului digital. Și am făcut-o. Nu imediat, ci a fost o chestie care a venit treptat, ajungând ca în prezent blogging-ul să fie o parte din mine, ceva la care nu mă văd renunțând.
Care este cea mai bună postare și de ce?
Mi-e greu să mă pronunț aici, având în vedere că sunt peste 10 ani de când scriu.
Ce te motivează să continui cu blogul?
Performanța, ideea de a mă menține printre cei mai buni chiar și după atâția ani de când sunt în blogosferă. Nu e ușor. Practic bloggerii vechi s-au reinventat de atât de multe ori și au ținut pasul cu atât de multe schimbări încât a devenit cu adevărat o performanță faptul că ei încă sunt în topuri. În prezent eu încă sunt în top 100 bloguri din România, conform monitorului oficial.
Cine te inspiră?
Experiențele sunt cele care mă inspiră. Fie că testez produse de care sunt mulțumită și vreau să fiu de folos altor fete cu materiale de tip review, fie că merg în vacanțe în diferite țări și vreau să le arăt celor ce mă citesc care sunt punctele forte ale acelor locuri și, nu în ultimul rând, fie că e vorba de o experiență de viață din care eu am învățat și consider că ar fi utilă și altora. After all, experiențele sunt cheia unei vieți fericite. Lipsa lor e problematică.
Crezi că se poate trăi dintr-un blog?
Da, se poate trăi dintr-un blog, dar e nevoie de dedicare, pasiune, consistență, calitate, deschidere către învățare continuă (având în vedere că mediul online se schimbă frecvent) și multe alte ingrediente.
Cum reușești să îmbini munca de blogger cu viața personală?
Atunci când scriem cu sinceritate și bun simț lucrurile sunt naturale și nu există riscul să apară probleme în viața personală, astfel că cele două se îmbină frumos. Putem chiar să tragem un fel de linie între ele. Personal sunt foarte atentă cu detaliile private pe care aleg să le menționez pe blog.
Ce sfaturi i-ai da unui blogger începător?
Să aibă răbdare, pentru că lucrurile mărețe nu se întâmplă peste noapte. Să scrie texte de calitate, chiar dacă implică uneori câteva ore de research. Să fie deschis să învețe constant, pentru că mediul online se schimbă frecvent.
Care este cea mai mare satisfacție pe care ți-a adus-o blogul?
Am întâlnit mulți oameni grozavi prin intermediul blogului și am reușit să-mi depășesc anumite limite.
O întrebare mai intimă. Cum reușești să fii mereu frumoasă?
Hah! Îți mulțumesc pentru compliment! Adevărul e că nu mă consider o persoană frumoasă, niciodată n-am crezut despre mine că sunt astfel, descriindu-mă mai degrabă ca fiind simpatică. În schimb pun mare accent pe îngrijirea personală, fiind pasionată de tratamente faciale și corporale, produse profesionale pentru păr și cât mai multe experiențe care să-mi umple sufletul de bucurie (pentru că mulțumirea interioară are un mod de a se reflecta și la exterior).
Îți mulțumesc pentru ocazia de a apărea pe blogul tău. Te îmbrățișez cu drag, atât pe tine cât și pe cititorii tăi ♥.
Pe Ioana o mai puteți găsi pe:
Facebook IoanaRadu.com
Instagram Ioana Radu