Interviu cu Handmade by-Lorelei, creator de frumos

1

Astăzi revin după o lungă absentă cu interviuri luate creatorilor de frumos și o vom cunoaște pe Hadmade-by Lorelei, un artist desăvârșit, un creator de frumos cum îmi place mie să spun. Lorelei este cunoscută pentru creațiile handmade pe care le realizează cu dragoste, migală și plăcere, rezultatul pasiunii sale pentru lucrurile frumoase. De menționat faptul că numele „Lorelei”, este numele din buletin, nu doar un nume de „scenă”. Eu v-aș putea spune multe despre ea, dar vă las pe voi să îi descoperiți povestea în următorul interviu.

Ce înseamnă pentru tine handmade?

 O relaxare, o evadare din viața de zi cu zi. De când mă știu am „meșterit” câte ceva dar doar de 3 ani îmi și vând creațiile.

Hadmade-by Lorelei

Este handmade o afacere de viitor sau un hobby?

Ar putea fi…nu știu. eventual o alternativă mereu la îndemână. Momentan e un Hobby, câteodată lucrativ. Nu trăiesc din handmade și nici nu câștig mare lucru, datorită materialelor acre nu se amortizează așa de ușor, mai ales că eu mi-am „băgat nasul” în multe ramuri de creație, deci am tot felul de materii prime rămase. Ca să devină o afacere, ar trebui să mă axez doar pe câteva categorii de produse, dar pentru a trăi doar din asta, ar trebui sa am comenzi mai multe decât pot face pe zi sau să cresc drastic prețurile…vom vedea dacă va fi cazul.

Hadmade-by Lorelei
tricouri personalizate

Este apreciat handmade-ul în România?

Nu. Clar că nu. Nu e însă universal valabil. Sunt oameni / clientela care apreciază și plătesc pentru ceva unic dar sunt și cei care spun mereu „de ce e așa scump”? Trebuie doar selectată clientela.

accesorii personalizate

Cât durează realizarea acestor creații?

Depinde de produs. De la câteva minute/ore la câteva zile la ceva mare, precum un cufăr. Dar în general nu îmi place să mă întind. Când m-am apucat de un produs, îmi place sa îl termin repede. De exemplu, un tricou pictat îmi ia cam 1-3 ore, depinde de desen.

pahare personalizate

Prin ce metodă îți promovezi produsele?

Prin Facebook și mai nou Instagram. Și prin :viu grai”… recomandări ale clienților. La târguri nu am timp sa merg sau sa fac un stoc de produse pentru a mă prezenta la asemenea evenimente. Poate în viitor.

teniși personalizați

Ai participat la o expoziție sau la un târg de handmade până acum?

Cum am spus mai sus…nu încă. Dar nu e exclus pe viitor.
Eu am un job full time într-o corporație germană.
Îmi rămâne puțin timp pentru creații sau evenimente.
Câteodată mă uit la albumele cu creații și mă mir „când naiba le-am făcut pe toate?”

păpușă personalizată
 

Cât de apreciată este munca de creator handmade?

Totul depinde de perspectivă. Și trebuie în primul rând să îți apreciezi tu însuți munca și să nu te subevaluezi. Văd multe creatoare talentate care fac „muncă voluntară” doar ca să vândă…eu nu voi face asta niciodată. Decât să vând ceva fără să câștig măcar valoarea timpului investit, mai bine dăruiesc altcuiva acel produs.

păpușă personalizată

Cum este o zi din viața lui Lorelei?

Ca la armată. Incepe la 6 a.m, plec la serviciu, după 8 ore revin direct acasă sau cu o „escală” la cumpărături, gătesc, fac curat, un duș, puțin repaos pe canapea, dau atenție soțului „din dotare” și ….seara târziu, dacă reușesc sau am comandă de livrat, trec în atelier (o altă cameră din casă). Handmade nu fac zilnic pentru că aș fi prea obosită…de asta nici nu mă încarc tare cu comenzile. In weekend mă ocup și de celălalt Hobby pe care îl am în comun cu soțul meu: mașinile. Suntem entuziaști ai mașinilor „vechi” japoneze și avem cate o Mazda, …identice.

cană personalizată

Mulțumesc ca mi-ai onorat invitația de a îți lua un interviu.

Mulțumesc și eu pentru oportunitate și îmi pare rău că am tot amânat/uitat de invitația ta (programul mai sus expus cam justifica întârzierea, cred…Te pup, și te aștept pe tine și pe cititorii tăi să ne distrăm la mine pe profil.

Pe Lorelei o puteți găsi pe:

Facebook:
Handmade-by Lorelei
Lorelei Designs

Instagram:
Lorelei Designs

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns