Sfârșitul misterului: Cum să câștigi războiul cu kilogramele

1

Cât de grea este lupta cu kilogramele în plus doar tu știi! De asemenea, după sărbători, se observă cel mai des unele excese alimentare la hainele pe care le porți.

În cazul meu, am avut mult timp probleme cu greutatea, nu am ajuns la obezitate, dar aveam o obsesie vizibilă cu alimentele, tot ceea ce se petrecea în viața mea se învârtea în jurul la „Ce vom mânca?”

La petreceri sau Sfintele Sărbători primul gând era la ce voi mânca. Alte femei se gândeau să-și cumpere haine noi să se aranjeze pentru a sărbători pe când eu mă întrebam „unde mâncăm?“ „Îmi doresc sa mănânc un astfel de tort”  Pentru mine când era vorba de sărbători, premii, recompense, tristețe, bucurie, stimulente, totul se învârtea în jurul hranei.

Era nevoie să îmi schimb obiceiurile zilnice pe care le aveam. În general, produsele alimentare nu este o recompensă, mâncarea nu este esențială pentru a sărbători, mâncarea nu a luat locul tristeții, mâncarea nu m-a făcut mai fericită, produsele alimentare nu sunt un premiu. Este un drum dur și lung, este dificil să schimb obiceiurile pe care le-am făcut de ani de zile, dar nu imposibil. Îmi doream această schimbare, dar nu știu dacă lipsa de motivație mă ținea pe loc sau pur și simplu vedeam la TV fel de fel de diete eșuate.

Totul s-a schimbat când am întâlnit pe o fostă colegă de școală care era foarte grasă, mult mai grasă decât mine și acum este incredibil de slabă. Am început să vorbim, ne-am schimbat numărul de telefon, și am început să comunicăm intermediul unei rețele sociale.

Într-o zi mi-am făcut curaj și am întrebat-o cum a reușit să scadă în greutate. Mi-a spus că sa dus la un nutriționist nou în orașul nostru anul trecut. El i-a spus că primul pas este să ai o dietă sănătoasă în combinație cu sportul. Acesta i-a mai spus că i-a recomandat un plan de dietă mai special pe care a trebuit să îl comande online. Nutriționistul a mai spus că majoritatea oamenilor se înfometează să piardă în greutate și aceasta este o greșeală gravă. Pentru a pierde kilograme, un alt pas important este să avem un meniu sănătos.

 Smart Diet

Eu și dietele am fost mereu dușmani de moarte, dar de atunci am devenit cei mai buni prieteni, este cel mai bun aliat al meu pentru a trăi sănătos.

Înainte de a începe dieta mi-am cumpărat pantaloni și haine cu numere mai mici, am folosi acest truc pentru a mă motiva în planul meu pentru o viață sănătoasa.

A sosit și ziua în care am primit planul meu de dietă de la Smart Diet, firma recomandată de fosta colegă. Conținutul pachetului m-a lăsat fără cuvinte. Nu este un plan de dietă care te face să mori de foame, deci pot să mănânc carne, cartofi, fructe, legume. Am crezut că e o glumă.

 Smart Diet

Făcând sport și având trei mese pe zi, am slăbit mai mult de 10 kg într-o lună. La început am crezut că nu funcționează bine cântarul, așa că am cumpărat altul nou și așa este. Am reușit să slăbesc cât mi-am dorit. Ce miracol!

Am probat rochia pe care am cumpărat-o pentru a mă motiva și ce credeți îmi vine minunat! Am avut o nouă întâlnire cu fosta mea colegă care a rămas cu gura deschisă când m-a văzut mult mai slabă decât înainte. Mi-a spus că a văzut o persoană nouă, schimbată nu numai fizic. Nu doar ea mi-a spus asta.

Mă simt foarte mulțumită de schimbările mele, știu că nu mai este o „dietă” este un stil de viață, am grijă de sănătatea mea, așa că mă simt fericită și plină de viață.

În fiecare dimineață facem jogging împreună și motivăm și pe alții. Este uimitor faptul că într-o singură lună viața mea s-a schimbat atât de mult.

Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2019

Lasă un răspuns