Ieri, de Ziua Internațională a Copilului, i-am provocat pe prietenii mei de pe Facebook prin intermediul unui live să spună dacă își lasă copiii să se joace cu un copil cu dizabilități. Am fost foarte surprinsă de reacția pozitivă din partea oamenilor. Acest lucru m-a motivat să scriu un nou articol despre copiii cu nevoi speciale.
Dizabilitatea și problemele familiale
Articolul meu de astăzi abordează problemele care înconjoară familiile care au un copil cu dizabilități, de la naștere și, mai târziu acceptarea și integrarea familială și socială a copilului. Dizabilitatea obligă întreaga familie să-și schimbe ritmurile, itinerariile planificate, așteptările, provocările, realizările și speranțele lor.
Nu știu cum este în alte țări, dar în România, copiii cu dizabilități sunt inexistenți pentru o societate tot mai bolnavă. Copilul, viitorul adult cu dizabilități nu este ajutat să se integreze într-o societate, pe care eu, o persoană cu dizabilități, o văd plină de ziduri, ziduri care separă persoanele „normale” și cele cu dizabilități.
Ce se poate face cu acei părinți care nu își lasă copiii să se joace cu un copil atipic?
De ce te joci cu ăsta? Nu vezi că este handicapat?
Ideea live-ului mi-a venit după ce mi-am amintit că am văzut un copil jucându-se cu un copil atipic. Mama copilului sănătos i-a reproșat că se joacă cu un „handicapat” și așa mi-a amintit de un alt caz în care un adult a umilit o fată cu un handicap. Puteți citi articolul aici.
Ce nu înțeleg acești adulți? Fiecare copil atipic poate fi un geniu. Nu putem uita copiii și adulții cu autism, sindrom Down, sindrom Asperger etc., care excelează în diferite domenii. Dacă i-am putea vedea într-un mod diferit, am avea toate șansele să îi vedem pentru ceea ce sunt, niște genii. Dizabilitatea nu pune bariere în a duce o viață normală. Barierele sunt puse de oamenii care nu înțeleg că a fi atipic, nu înseamnă neapărat că trebuie să fii stigmatizat.
Schimbarea mentalității despre handicap, care pentru majoritatea oamenilor reprezintă un subiect practic necunoscut, lucru care li se întâmplă altora și nu lor. Nu știi niciodată ce-ți rezervă viitorul și într-un moment crucial vei înțelege că dizabilitatea face parte din viața ta. Acest lucru nu te afectează doar pe tine, ci pe toți membrii familiei iar acest lucru devine o provocare. Abia atunci vei înțelege că discriminarea doare mai mult decât ți-ai fi imaginat.
Există persoane care nu fac diferența între copiii „normali” și cei cu dizabilități
Live-ul a fost o provocare pentru prietenii mei de pe rețelele de socializare, iar rezultatul a fost unul uimitor. Există părinți care își lasă copiii să se joace alături de copii cu dizabilități, fără să aibă grijă că nu sunt „normali”. Acești părinți au înțeles că numai interacționarea directă poate crea relații speciale. Ei mi-au spus că i-au învățat pe copiii lor să vadă pe cei atipici la fel de normali. Nu doar că îi lasă pe copiii lor să se joace cu ei, dar i-au sfătuit să-i nu îi facă pe copiii cu nevoi speciale să nu se simtă diferiți de ei și că îi învață diferite jocuri adaptate pentru nevoile lor.
Poate că în țara noastră lucrurile se vor schimba în bine și dizabilitatea nu va mai fi văzută ca un impediment pentru societate. Că oamenii vor învăța că a fi atipic nu te face mai puțin important și că discriminarea va dispărea o dată pentru totdeauna.
Puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol, condiția este să precizati şi inseraţi vizibil link-ul articolului.
