Hainele se mențin în perfectă stare mai mult sau mai puțin timp în funcție de două lucruri: calitate și îngrijire. Un articol confecționat manual sau de designer nu este același lucru cu o cămașă de la cel mai ieftin magazin și acceptăm acest lucru. De multe ori cumpărăm haine despre care știm că ne vor rezista doar un sezon, deoarece prețul merită.
S-ar putea să crezi că ești foarte atentă cu rochia preferată, dar, la fel ca în toate sarcinile zilnice, există unele lucruri pe care le trecem cu vederea și care ar putea provoca daune ireparabile, așa că voi încerca să ofer câteva sfaturi pe care eu le-am testat, după ce am eșuat de multe ori în încercarea mea de a avea haine cât mai puțin sau deloc deteriorate.
1. Le speli prea mult la mașina de spălat
Selectează opțiunea de pe mașina de spălat care oferă cel mai scurt timp de înmuiere și cele mai puține cicluri de centrifugare. Pentru hainele de damă ce au țesături mai delicate utilizează un ciclu ușor pentru a reduce uzura cauzată de mașina de spălat. Evită utilizarea uzurii țesăturii, întoarce hainele pe interior înainte de a le introduce în mașina de spălat. Ciclurile de centrifugare pot fi dificile pentru haine, dar interiorul hainelor este de obicei mai puternic decât exteriorul.
Există articole de îmbrăcăminte pe care trebuie să le duci la o spălătorie, cum ar fi o rochie fină sau o haină de cașmir, dar nu este indicat să le duci la spălătorie de fiecare dată când le folosești, deoarece țesătura poate deveni slabă. Cel mai bine este sa le aerisești.
Atenție: Uneori, pentru că trăim într-un timp pe „repede-inainte”, uităm să scoatem ceea ce avem în buzunare înainte de a le baga la mașina de spălat. Golirea buzunarelor, în special a pantalonilor și jachetelor, este unul dintre pașii pe care nu trebuie să-i uitați niciodată. De multe ori, uitam în buzunare, chitanțe, monedele (care pot cauza probleme dacă se blochează în mașina de spălat), resturile de hârtie pot ajunge în mașina de spălat și deseori se dezintegrează în timpul ciclului, murdărind restul hainelor.
2. Evită uscătorul de rufe
2. Căldura de la uscătorul de rufe va strica probabil materialul, elasticul și fermoarele de la haine. De câte ori nu ți-au micșorat hainele preferate punându-le în uscător? Aerul fierbinte pentru a usca hainele poate face ca acestea să se micșoreze, în același mod în care se utilizează apă fierbinte pentru a le spăla. Uscătorul îți poate micșora hainele. Dacă nu ai de ales decât să iți usuci astfel hainele, o poți face la o temperatură mai joasă.
Când scoți hainele din mașina de spălat, agață-le cât mai repede pentru a evita să se cuteze și lasă-le să se aerisească evitând mirosurile neplăcute. Dacă locuiești la curte sau un spațiu în aer liber lasă-ți hainele să se usuce în mod natural.
Singurele articole care pot fi uscate la uscătorul de rufe sunt lenjeria de corp, hainele de gimnastică, hainele de lucru / salopeta și blugii.
3. Hainele urât mirositoare trebuie să respire
Ai ieșit din sală și abia aștepți să intri la duș și să-ți iei toate hainele transpirate ce miros urât. Normal este să nu ne gândim la asta și să ne aruncăm hainele transpirate în coșul de rufe, dar poate ajunge să se impregneze mirosurile în țesătură. În schimb, ceea ce trebuie să faci este să le atârni pe un cuier și să le lași să se se usuce și să se aerisească înainte de a le pune la spălat. Așadar, data viitoare când le vei folosi, nu va avea „mirosul săptămânii trecute”, iar prietenii tăi de la sală îți vor mulțumi. De exemplu, treningul Adidas, care îți place? Din cauza transpirației de la sala de sport oamenii se vor îndepărta de tine, deci este important să eviți ca mirosul să nu se mențină și mai mult în haine.
Încearcă să eviți ca hainele să ia umezeală înainte, în timpul sau după spălare: nu trebuie să le lași niciodată hainele să rămână umede.
4. Ai grijă cu fierul de călcat
A călca foarte bine este esențial pentru o bună întreținere a hainelor. Călcatul este cheia pentru combaterea uzurii gulerelor cămășii care își pierd prospețimea în timp.
Dar fierul are, de asemenea, o parte întunecată, deoarece poate:
– murdări hainele (pete de rugină de pe un fier murdar).
– Arde hainele (dacă alegi o temperatură greșită).
– Pete permanente pe hainele (căldura fixează petele de pe țesătură).
5. Nu usca rufele pe calorifer
Ne dorim foarte mult să avem hainele preferate cât mai repede uscate iar în sezonul rece, cel mai îndemână este să le uscăm pe calorifer. Cum să fie frig afară și să nu port eu puloverul Marc O’Polo? Ba da poți, dar încearcă să-l usuci cât mai natural, deoarece uscatul rufelor pe calorifer poate cauza probleme serioase sănătății.
6. Nu uita să îți cureți pantofii după fiecare purtare
Pantofii trebuie curățați de fiecare dată când intri în casă, din cauza prafului sau a ploii. Pantofii neîngrijiți la timp riscă ca în timp murdăria să se acumuleze făcând imposibilă curățarea lor datorită petelor.
Îngrijirea pantofilor devine astfel o rutină fundamentală, deoarece nu este suficient doar să îi curățăm (o funcție mai estetică). Dacă știm cum să avem grijă de ei, le vom prelungi viața și, așa cum se întâmplă de exemplu cu bijuteriile sau ceasurile.
7. Cum să depozitezi corect pantofii
Pantofii depozitați trebuie să poată respira întotdeauna. Nu trebuie puși niciodată într-o pungă etanșă sau de plastic, deoarece pot mucegăi. Dacă păstrăm o pereche de pantofi pentru o lungă perioadă de timp, precum ghetele de iarnă pe care nu le vom purta vara, lucrul ideal va fi într-o geantă specială din bumbac pentru încălțăminte, pe care o vom curăța și ventila în prealabil. Această geantă de bumbac va fi la fel de utilă în călătorii, pentru a transporta pantofii într-o valiză.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2020
Fotografiile au fost preluate de pe ANSWEAR si Pixabay
[…] 7 greșeli care îți distrug hainele și încălțămintea – cum să le eviți […]