Oferă dragoste și câștigă fericirea cu ajutorul Cărților Personalizate!

3

Știați că poveștile îi ajută pe copii să lupte împotriva propriilor lor frici? În multe dintre povești, copilul se poate identifica cu emoțiile protagoniștilor, iar cunoașterea rezultatului și a ceea ce se întâmplă de-a lungul poveștii presupune a avea argumente pentru a face față propriilor temeri, cu un sentiment de control mai mare.

Nu am copii, dar acum două zile vorbeam cu nepoata mea în vârstă de 6 ani, despre dragoste, respect și Covid19. Ea foarte tristă:
– Covid19 este foarte rău, vrea să ne ia Crăciunul. Este posibil ca Moș Crăciun să nu mai sosească din cauza restricțiilor.
– Nu este așa, va veni Moș Crăciun, el este omniprezent. Covid19 nu îl va învinge. Mai sunt multe săptămâni până atunci, nu trebuie să te gândești la asta.
– Părinții mei nu sunt mai fericiți din cauza asta și se vede. Știi, ai dreptate. Am putea crea lumea noastră magică, ca în cărțile pentru copii, aceste cărți din care eu învăț să citesc și îmi imaginez că fac parte din acele povești, în care există doar dragoste și fericire, fără boli. Cei mari nu știu ce este fericirea, dragostea… Dacă simți dragoste, dacă te simți fericit, ar trebui să o spui și să o arăți de multe ori pentru că oamenii o uită. (Aceasta a fost o conversație reală).

Când am ajuns acasă a trebuit să fac câteva lucruri și am uitat complet de discuția pe care am avut-o cu nepoata mea. Noaptea mi-am amintit de ea și am început să mă gândesc și mi-am spus: De ce nu am putea să ne creăm si noi lumea noastră, așa cum fac copiii? Poveștile pentru copii îi ajută să se descopere pe ei înșiși. Nepoata mea vede Covid19 ca pe Grinch, dar nu am vrut să o întristez și mai tare cu asta, explicându-i diferența. Pentru că eu, un adult, am primit lecția vieții mele de la un copil.

 Poveștile pentru copii

O călătorie diferită, sufletul pur al unui copil

Din experienta avuta cu nepoata mea am învățat că imaginația copiilor nu are limite, ar putea fi pe Marte sau pe Venus și chiar pe planete necunoscute. Călătoria cu mintea este una dintre cele mai bune calități pe care copiii le pot experimenta. Fericirea care se vede în ochii lor te face să înțelegi că avem multe de învățat. Au nevoie de eroi care îi inspiră, îi motivează și îi ajută să creadă că orice este posibil. Îi fac să vadă modalități de a face față provocărilor pe care ni le prezintă viața și le insuflă valori și virtuți. Se știe deja că poveștile sunt o resursă excelentă de transmis copiilor. Permit să învețe, să hrănească imaginația, să cunoască lumi noi, alte culturi. Poveștile ajută la dezvoltarea lor permițându-le să înțeleagă „lucrurile vieții”, îi ajută să se maturizeze.

 Editura Elefantul Meu

Cartea personalizată prietenul copilului

Uneori nepoata mea mă roagă să-i citesc poveștile ei preferate și trebuie să recunosc că îmi place să mă simt ca un copil când țin în mână literatura pentru copii. De acolo copiii învață ce este forța, prietenia și perseverența. Într-o lume ideală pentru ei, părinții și profesorii lor rezolvă probleme, îi instruiesc în bine, îi apără, îi încurajează și îi protejează și asta nu o spun eu, nepoata mea este cea care a ținut să specifice acest lucru.

Cărțile personalizate de la Editura Elefantul Meu vin în ajutorul părinților care își ajută copiii să călătorească cu sufletul, cu ochii deschiși, cu mintea, alături de prietenul sau prietenii imaginari. Pentru cei care nu știu, fericirea unui copil merită tot aurul din lume.

Nepoata mea și-a „scris” povestea în rândurile de mai sus. Copilul tău ce poveste scrie?

Țin sa menționez că orice copil trebuie ajutat să exploreze propria lui lume, să „scrie” povestea care să-l reprezinte în viitor.

Articol scris pentru concursul SuperBlog 2020

 Elefantul Meu

3 COMMENTS

Lasă un răspuns