Știi ce urăsc unii bărbați la o femeie?

2

Am decis să scriu acest articol după ce am văzut o postare a unui bărbat pe un grup de social media, despre cum consideră el că femeile ar trebui să se comporte și să se îmbrace înainte și după căsătorie. Acest tip crede că o femeie decentă (după căsătorie) nu ar trebui să se îmbrace provocator, ci ca bunicile noastre.

Genul de bărbați ca acest individ cred că „femeia bună” se îmbracă din cap până-n picioare, nu umblă singură, nu bea, trebuie să fie supusă unui bărbat. Acest lucru se întâmplă deoarece femeile sunt învățate de secole să suporte tot felul de abuzuri sexiste în numele iubirii.

În campaniile anti discriminare și anti violență auzi sloganul: „La fiecare 30 de secunde, în România o femeie este bătută de către partenerul ei”, iar bărbații consideră că femeia este proprietatea lor. Chiar și Biblia promovează o astfel de gândire, o gândire arhaică, în care femeia trebuie să fie supusă bărbatului.

Ce m-a determinat să-mi scriu nemulțumirea vis-a-vis de gândirea unor astfel de bărbați veți vedea în printul de mai jos. Chiar mi-ar plăcea să discutam despre acest caz.

gândirea unor bărbați

Toți bărbații gândesc la fel ca acest individ?

Cu toate ca eram extrem de nemulțumită de de mentalitatea acestui bărbat am cautat în comentarii să văd câți alți bărbați comentează împotriva lui și câți îi împărtășesc viziunea sau mai bine zis mentalitatea deloc sănătoasa, după părerea mea. Puțini au fost care au comentat împotriva acestui individ și tot atâția au comentat în favoarea lui. Unii dintre ei au zis chiar că femeile nu știu nimic sau ca sunt slabe și că fără ei nu s-ar putea descurca în societate.

Încă mai sunt bărbați care cred că femeia visează la măritiș și face orice pentru asta. Serios! Am aflat o noutate, dacă nu erau ei nu aflam acest detaliu. În viziunea lor după căsătorie femeia trebuie sa fie supusă, să nu se îngrijească, sa poarte fuste lungi și batic. Eu personal, mă îngrijesc pentru mine, mă îmbrac pentru mine, nu ca să plac bărbaților. Dacă le place cu atât mai bine, dar nu o fac pentru ei.

De multe ori femeile fără partener sunt privite ca fiind demne de compasiune. Demult rolul femeii nu este la cratiță și să fie doar mamă, că asta este menirea „muierii”, iar partenerul aduce bani. Stau și mă întreb cine i-o fi educat pe acești indivizi, caci bărbați nu-i pot numi. Să le spună cineva acestor „bărbați” că femeile pot fi mame pot fi și fără ajutorul lor.

femeile sa poarte fuste lungi și batic

Nu toți bărbații gândesc la fel ca acest individ

Mai sunt și bărbați care îl acuza pe acel bărbat ca îi face pe restul bărbaților de râs. Unii i-au explicat că indiferent de cum se îmbracă, femeia tot va pleca la altul, și asta nu din cauza ținutei, ci din cauza lui. Alții i-au spus că să-și pună cenușă-n cap și să-și dea două palme în oglindă.

Am contactat doi prieteni: o femeie și un bărbat. Voiam să aflu părerile lor despre ceea ce zice acest individ și susținătorii lui. Din partea femeii am aflat că nu ar fi niciodată sluga unui bărbat și că individul se crede pe timpul inchiziției. Cel de-al doilea prieten, bărbatul, mi-a spus în felul următor:

Nu sunt de acord cu acel individ, cred că dacă el știe să se poarte cu ea, o să fie ea atentă să nu atragă pe alții, dacă nu, îl lasă și se duce la altul.

Din păcate prea puțini bărbați sunt educați sa respecte o femeie, culmea ironiei tot femeile îi învață ca ei sunt puternici iar femeile sunt slabe. Mereu am considerat că educația de acasă contează. Am auzit deseori că anturajul îi strica pe unii bărbați, dar până la anturaj este educația.

femeia și bărbatul

Voi ce părere aveți despre acest subiect?

Puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol, condiția este să precizați şi inserați vizibil link-ul articolului

2 COMMENTS

  1. Mi se pare incredibil ca, in anul 2021, intr-o tara aparent civilizata, un barbat sa gandeasca asa. Stiu totusi ca asemenea indivizi chiar exista, traiesc printre noi si duc mai departe mentalitati de ev mediu. Trist…

Lasă un răspuns