Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor sau Castelul Hunedoara, este cetatea medievală a Hunedoarei, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, atestată în documente încă de la începutul secolului al XIV-lea.
Locația din jurul castelului este foarte frumoasă, înconjurată de o vale pe unde trece un râu și multă verdeață. Din documentările mele am aflat că a fost dat de regele Sigismund I al Luxemburgului prințului Voicu, tatăl lui Iancu de Hunedoara (personalitate dominantă a istoriei românești în secolul al XV-lea). Stema castelului și a familiei Huniazilor este corbul cu un inel în plisc.
Se spune că este cel mai frumos și mai înfricoșător castel medieval din România. În prezent, castelul este deținut de statul român și funcționează ca un muzeu. Castelul este impresionant din exterior, ca mărime și aspect, își păstrează aspectul de sute de ani. Este un obiectiv unic și merită vizitat ori de câte ori se ivește ocazia.
Turnurile dreptunghiulare amplasate în zonele de nord-vest și sud-est ale castelului (vechiul turn de poartă, noul turn de poartă) au fost prevăzute cu căi de acces și niveluri de apărare, proiectate atât pentru arme de foc, cât și pentru arme de foc. Intrările propriu-zise în castel se făceau prin poduri, susținute de stâlpi de piatră, ultimele secțiuni ale podurilor fiind mobile.
Castelul Corvinilor sau Huniazilor este unul dintre cele mai valoroase castele medievale din România, cu o dublă destinație civilă și militară, care poate fi vizitată. Este important să-l vizitați cu un ghid, dacă doriți să aveți acces la informații interesante.Turiștii intră în castel prin Turnul Nou de Poartă. Te poate primi o straja a castelului, urmata de castelane, toți îmbrăcați în costume de epocă. Există, de asemenea, panouri informative sau materiale tipărite care pot fi achiziționate, împreună cu fotografii și inscripții de pe panouri. Cel mai important, se poate vizita fiecare aripa a castelului, se poate urca către diversele nivele ale sale, camerele, coridoarele sunt foarte interesante.
Castelul a fost construit pe o stâncă la baza căreia curge pârâul Zlaști. Această cetate a fost una dintre cele mai mari și mai cunoscute proprietăți ale lui Ioan de Hunedoara, aceasta fiind una dintre cele mai importante persoane din istoria poporului român.
A fost numit „atletul lui Hristos” de Papa Calixt al III-lea pentru modul în care armatele voievodului au apărat lumea creștină de invaziile otomane.
Înăuntru sunt atât de multe trasee și locuri de văzut încât probabil o vizită de 2-3 ore nu este suficientă. Puteți vizita fiecare aripă a castelului, puteți urca la diferite etaje, camerele, coridoarele sunt foarte interesante. Sala de bal pare să își aștepte curtenii pentru a începe petrecerea. Rochiile domnitelor parcă le așteptau să meargă la bal. În proportie de 95% castelul este deschis pentru vizitare
Intrarea principală în Castelul Corvin, în dreapta podului peste râul Zlaști, este o statuie impunătoare a Sfântului Ioan de Nepomuk, care este protectorul podurilor.
Legenda corbului, Blazonul familiei Corvin este un corb care ține în cioc un inel de aur. Ioan de Hunedoara a fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg şi al unei femei din partea locului. Pentru a o feri de necinste, Sigismund a dat-o de soţie unei căpetenii de oşti, românului Voicu.
Intrând în curtea interioară a castelului vedem în față Palatul Bethlen și Palatul Administrativ (Zolyom) în dreapta. Spre stânga sunt Capela și aripa Matia. Lângă Turnul Nou de Poartă, pe colț se află (ușa) de la Scara Spirală (cu stema lui Ioan (Iancu) de Hunedoara). Tot pe partea dreaptă, imediat după ușa spre Scara Spirală, este intrarea în Sala Cavalerilor. Aceasta este situată la parter, iar exact deasupra ei sala Dietei, toate trei împreună (inclusiv scara) alcătuind Palatul de Festivități.
Trecând dintr-o încăpere în alta pe scări se poate vedea șanțul verde de apărare, orașul Hunedoara și localităţile învecinate
Acest castel este o lecție foarte bună de istorie pentru noi toți.
Castelul Corvinilor este considerat legenda vie a Transilvaniei, considerat cel mai mare monument medieval din sud-estul Europei și castelul în care ar fi fost închis Vlad Țepeș. Despre Vlad Țepeș, nu este necesar să vă spun cine este el, în jurul său au fost țesute diferite legende.
Un alt deţinut este Gheorhe Doja care, după înfrângerea armatei de iobagi pe care a condus-o în 1514, înainte de a fi dus la Timişoara şi încununat cu o coroană de fier încins.
Odată ajuns înăuntru, puteți vizita Sala Cavalerilor, Capela, Camera de Aur, Turnul Buzdugan, Camera, Sala Dietă, Turnul Capistano (de la numele preotului care a locuit în ea), Turnul Neboisa și altele mai mici camere.
În schimbul libertăţii promisă de Iancu, trei prizonieri turci Ali, Mehmet și Ibrahim au săpat 15 ani în stâncă până au dat de apă la o adâncime de 28m. Fântâna a fost săpată în schimbul eliberării lor: săparea fântânii a durat 15 ani și când au ajuns în apă nu au fost eliberați ci condamnați la moarte de soția lui Iancu de Hunedoara. În momentul în care au aflat condamnarea, ei ar fi scris pe zid ˝ apă ai, inimă n-ai˝.
Sala de tortură
În subsolul Muzeului Arheologic al Castelului găsim o uriașă cameră de tortură în care sunt prezentate cele mai cumplite instrumente medievale și modul în care au fost folosite.
Mai multe scene de tortură sunt redate cu manechine special construite, dar și zeci de instrumente folosite de călăi în Evul Mediu.
Turiștii pot afla detalii teribile despre modul în care actele de neascultare față de nobili și legea au fost pedepsite. Aici puteți vedea viciile pentru strângerea membrelor și a corpului, instrumentele pentru întinderea corpului până când acesta se sparge, scaunele de tortură echipate cu țepi și cuie, obiecte folosite pentru strangulare și mutilare. Cum au fost pedepsiți „ereticii”, „vrăjitoarele”, cum au fost interogați și „purificați” suspecții.
Printre scenele care pot fi văzute de turiști se numără cele în care este relatată tortura la care a fost supus Gheorghe trasul pe roata, sau cea în care un bărbat este torturat cu un călugăr, care îi citește o rugăciune .
Scaunul lui Iuda, Fecioara de Fier sau măștile fierbinți sunt doar câteva dintre dispozitivele pe care călăii le-au folosit cu sute de ani în urmă.
Pentru cei interesați, scenele de tortură pot fi văzute accesând clipul de mai jos
Scurt istoric al castelului
Castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane și un donjon. Castelul a fost restaurat și transformat în muzeu.
Cetatea a fost una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale lui Iancu de Hunedoara. Construcția a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări, servind atât drept punct strategic întărit, cât și drept reședință feudală. Cu trecerea anilor, diverșii stăpâni ai castelului i-au modificat înfățișarea, îmbogățindu-l cu turnuri, săli și camere de onoare. Galeria și donjonul . Ultimul turn de apărare (turnul „Ne boisa” = Nu te teme), rămase neschimbate de pe timpul lui Ioan de Hunedoara, precum și Turnul Capistrano (după numele lui Ioan de Capistrano, un vestit călugăr franciscan) reprezintă câteva dintre cele mai semnificative părți ale construcției.În aripa castelului numită Matia se mai deslușește destul de vag, o pictură referitoare la legenda cu corbul de la care se zice că își trag numele urmașii lui Ioan de Hunedoara (Corvini).
[…] ce am scris despre castelele, Sturdza, Corvinilor și Bran, nu m-am putut abține să nu scriu despre Castelul Peleș, care este unul dintre cele mai […]