Nu mai este un secret că îmi place să scriu despre turism, despre locurile pe care le vizitez, chiar dacă scriu prea multe date despre anumite clădiri și locuri istorice.
După ce am scris despre castelele, Sturdza, Corvinilor și Bran, nu m-am putut abține să nu scriu despre Castelul Peleș, care este unul dintre cele mai importante obiective turistice din România. O vizită la Castelul Peleș nu poate fi decât una plină de informații. Castelul văzut atât din exterior, cât și din interior este impresionant. Este construit în stilul neorenașterii germane și dacă nu știai este amplasat chiar în mijlocul țării
Peleş este considerat cea mai impresionantă și elegantă construcție din țara noastră, una dintre cele mai vizitate atracții turistice de la noi, cea mai importantă clădire istorică din România. La casa de bilete se specifică faptul că accesul la castel are loc la intervale de timp specifice stabilite, în grupuri de maximum 15 persoane și însoțite de ghid.
Castelul a fost construit în 1873, pentru a fi folosit ca reședință de vară pentru familia regală, dar această utilizare a durat doar până la sfârșitul anului 1947, când regele Mihai a fost obligat să abdice și castelul a fost confiscat de comuniști. Clădirea se află, în prezent, în proprietatea Familiei Regale a României și adăpostește Muzeul Național Peleș. Statuia Regelui Carol I tronează în curtea interioară, paralel cu intrarea principală, iar pe latura de est, partea dreapta privind din fata castelului, se afla statuia reginei Elisabeta. Chiar după inaugurarea sa din 1883, Peleșul a mai suferit modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală s-a ajuns abia în 1914 (anul morții regelui Carol I)
Dezavantajul, ca să spunem așa, este că nu se poate vizita nici măcar jumătate din cele 160 de camere ale castelului. La intrare sunt mai multe trepte, acoperite cu covor roșu spre holul de la intrare, mi s-a părut ceva excepțional, de parcă intrând în castel ai avea o întâlnire cu familia regală.
Prima vizitată a fost Sala de Arme în care sunt expuse arme ale lui Carol I. Mie mi-a mi-a atras atenția impresionanta armură pentru cal și călăreț. Apoi a urmat sala de recepție, Salonul Florentin. Vizita a continuat cu Cabinetul de lucru al Regelui Carol I, un cabinet folosit și pentru audiențe. Am urcat la etaj și prima vizitată a fost Sala de concerte unde George Enescu era invitat de regină să îi cânte la baluri, umate apoi apartamentele regale. Aici, pentru câteva secunde m-am simțit ca o regină.
Un alt lucru important: Castelul a deținut o vastă colecție de picturi, unele dintre acestea se gasesc in prezent la Muzeul național de Arta a României.
În curte este un parc este foarte frumos, acolo aveți multe locuri unde puteți face fotografii frumoase ale castelului. De jur împrejurul său, Castelul are șapte terase decorate cu statui din piatră, fântâni și vase ornamentale din marmură de Carrara.
După ce am vizitat Castelul Peleș, ne-am plimbat prin curte, am văzut exteriorul Pelișorului și ne-am îndreptat spre stațiunea Sinaia, cel puțin pentru a-l vizita.
Când am ajuns acasă, am descoperit că Castelul Peleș a fost primul castel din Europa care a fost electrificat și primul castel care a avut un sistem de extragere a prafului în camerele castelului.
Mi s-a vorbit foarte mult despre Peleş și acest lucru m-a ambiționat să-l cunosc. Nu are rost să dezvălui mai multe sau sa dau alte detalii vă las pe voi sa-l descoperiți.
Scurt istoric
Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat și este, prin valoarea sa istorică și artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea.
Principele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumusețea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotărăște construirea unui castel într-un loc retras și pitoresc: Piatra Arsă. Câțiva ani mai târziu, în 1872, el cumpără terenul (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub conducerea arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apă sau alunecările de teren.
