Evadarea de o zi: Revedere Stațiunea și Mănăstirea Lepșa

0

Una dintre destinațiile noastre preferate pentru evadări de o zi este Stațiunea Lepșa din Munții Vrancei. Prima noastră vizită la Lepșa a fost în 2019, atunci am făcut o escapadă de-o zi în Munții Vrancei și împrejurimi. Am revenit aici deoarece am vrut să ne bucuram de aerul de munte.

Stațiunea beneficiază de trei obiective turistice: Cascada Putnei, Păstrăvăria și Mănăstirea Lepșa, despre care voi scrie mai jos. Bine, ar fi trebuit să fie și Tabăra de la Gălăciuc, dar din păcate a fost uitată, avem niște autorități, vai de mama lor!

Stațiunea Lepșa este amplasată în inima Munților Vrancei și beneficiază de un relief prielnic ce a dus la dezvoltarea turismului montan. În afară de obiectivele turistice deja menționate în zonă se mai poate vizita și Rezervația Natural Tișița. Pentru mine este greu de vizitat acest loc, prietenii știu de ce.

Din Lepșa se poate ajunge în Soveja, pe un drum numit Coașa care în trecut era impracticabil. Mă rog, acum ceva timp, când am fost la Soveja, am riscat să mergem pe acel drum spre Lepșa. Din ce am înțeles era în plan să fie refăcut, acum nu știu ce să zic.

 inima Munților Vrancei

Cascada Putnei

Cascada Putnei se află la intrarea în Lepșa o cascadă de pare mică, dar e vijelioasă și oferă de fiecare dată un spectacol feeric al naturii. Nu crezi? Vino și vezi! În plus, se află aproape de locul unde a fost descoperită balada „Mioriţa”. La cascadă ajungem după ce coborâm niște trepte din piatră și prevazute cu balustrade.

Cascada a fost declarată Monument al Naturii în anul 1973 și are o suprafaţă de 10 ha, fiind cea mai mică dintre rezervațiile din Munţii Vrancei.

Râul Putna, la care se adaugă afluentul Tişiţa, coboară circa 80 de metri și apoi printre stânci se formează o cascadă. Am auzit spunându-se, că nu e mare aşa cum trebuie să fie o cascadă. Trebuie menționat faptul ca nu impresionează prin înălțime, ci prin puterea, viteza și debitul mare al apei cu mai multe căderi de apă ce se adună formându-se un lac mare.

Vizita noastră la Cascada Putnei a durat cam o jumătate de oră, apoi ne-am îndreptat către următorul popas, Păstrăvăria Lepșa. Prea multe date tehnice nu voi da, am scris deja aici.

Păstrăvăria Lepșa

Despre Păstrăvăria de la Lepșa se spune că a devenit unul dintre cele mai importante obiective turistice din Vrancea. Este situată în partea centrală a stațiunii, pe partea stângă a drumului DN 2 D. La intrare, pe un stâlp al porții este o plăcuță care atestă că Păstrăvăria Lepșa a fost înființată în anul 1955. Am intrat în curte și admirat cele câteva bazine pline cu păstrăvi de diverse dimensiuni.

Aici există nu mai puţin de 19 bazine cu păstrăv și produce anual în jur de zece tone de păstrăv-curcubeu, un peşte cu calități valoroase, am aflat chiar la păstrăvărie. PENTRU cei interesați pot achiziționa peste chiar și direct de aici.

Mănăstirea Lepșa

Al treilea popas și ultimul, de altfel a fost Mănăstirea Lepșa, acolo, unde raiul coboară pe pământ. Mănăstirea se află la aproximativ doi kilometri depărtare de zona centrală a stațiunii. Am intrat pe poarta mănăstirii și am urcat agale pe aleea străjuită de brazi falnici. În timp ce urcam treptele spre curtea mănăstirii, în ochii mei se derula un film, filmul primei vizite la mănăstire.

Ansamblul monahal din zilele noastre este alcătuit din biserica din lemn veche, o biserică nouă, clopotniţă, o capelă (paraclis), un aghiasmatar, corpuri de chilii şi stăreţia.

Cum intram în curte vedem bisericuța veche, Hramul “Nașterea Domnului”, acolo expuse și parte din Moaștele Sf. Teodosie de la Brazi. Tot aici se găsește și icoana Sf Nicolae, care a scapăt la incendiul din 1929, icoana făcătoare de minuni.

În erioada 2008 – 2011 fiind zidită o biserică nouă. Aceasta este mai mare decât biserica de lemn și are două hramuri: ”Izvorul Tămăduirii” și ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Despre istoria mănăstirii am scris deja aici.

De la mănăstire am plecat spre casa, fericiți si plini de energie. Dacă nu ai fost niciodată în Stațiunea Lepșa nu rata ocazia, de pierdut nu ai ce, de câștigat da!


Orice upload al acestor fotografii este interzis fără citarea sursei.
Puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol, condiția este să precizati şi inseraţi vizibil link-ul articolului

Lasă un răspuns