Ultima mănăstire din periplul nostru în Suceava s-a încheiat cu Mănăstirea Moldovița, una dintre cele mai vechi așezări monahale, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. Încă de când am plecat de la Mănăstirea Sucevița ma gândeam la ce voi găsi la ultima noastră destinație, din Bucovina. Dincolo de încărcătura spirituală, a fost o încărcătură istorică cu mare impact, cel puțin asupra mea. Drumul a fost unul mai mult pe urmele istoriei decât pe urmele credinței. Obiectivele turistice vizitate ne-au incantat atât ochiul cât și sufletul.
Când am ajuns la Mănăstirea Moldovița am trecut printr-o poartă din lemn, de mari dimensiuni, frumos sculptată, tip maramureșean, situată sub un turn de piatră. Curtea mănăstirii era frumos îngrijită, cu alei străjuite de trandafiri. De remarcat sunt și chiliile măicuțelor ale căror ferestre sunt împodobite cu flori viu colorate. Tot aici găsim și bustul lui Petru Rareș, ce veghează dintr-un colț al curții mănăstirii.
Biserica mănăstirii a fost construită în stil arhitectural moldovenesc. Am remarcat faptul că arhitectura bisericii seamănă izbitor cu cea a Mănăstirii Voroneț. A fost ridicată de către Petru Rareș în locul unei vechii biserici ridicate de Alexandru cel Bun la începutul anilor 1400 prăbușită în urma unei alunecări de teren. Tot atunci au fost ridicate și zidurile de apărare cu turnurile ce îi dau aspect de fortificație.
Zidurile exterioare ale bisericii impresionează prin scenele cu temă religioasă cu influență bizantină, dar și cu motive tradiționale. Cu toate acestea am un mare of. Ca și la Mănăstirea Sucevița sau chiar Mânăstirea Voroneț pictura se pierde. Înțeleg ca aceste lăcașuri de cult sunt monumente istorice și nu trebuie să se intervină, dar e păcat ca picturile acestor bijuterii arhitecturale să-și piardă strălucirea.
La intrare în biserică se află mormântul Prea Sf. Parintele Kir Gheorghe, episcop de Roman. În interiorul bisericii picturile în nuanțe de albastru, rosu și verde sunt spectaculoase, iar ornamentale poleite în aur completează acest tablou sublim. Aici găsim o racla cu o parte din moastele Sf. Ierarh Antim, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Mucenic Haralambie, Sf. Mucenic Trifon, Sf. Nectarie, Sf. Ierarh Nifon, Sf. Olimpiada, Sf. Mucenic Mina si Sf. Mucenic Pantelimon. Hramul mănăstirii este Buna Vestire.
Scurt istoric al mănăstirii
Mănăstirea Moldovița este una din vechile așezări călugărești, cu un important și glorios trecut istoric, situată în comuna Vatra Moldoviței din județul Suceava, la o distanță de circa 15 km de comuna Vama. Lăcașul de cult a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015.
Voievodul Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare a dorit să continue existența Mănăstirii Moldovița, a ales locul puțin mai la șes de vechea biserică a lui Alexandru cel Bun și a construit actuala biserică a Moldoviței în anul 1532, închinând-o aceluiași hram Buna Vestire.
Episcopul Efrem de Rădăuți, între anii 1610-1612, a construit clișarnița (casă egumenească) pentru locuința sa, pentru păstrarea odoarelor bisericii și organizarea unei școli de copiști și miniaturiști, continuând în acest fel opera culturală a lui Petru Rareș.
Mănăstirea Moldovița sdr
Dacă doriți să faceți o vizită virtuală o puteți face accesând videoclipul de mai jos
[…] la Mănăstirea Moldovița am decis să vizităm Casa Memorială Ion Creangă și Parcul Tematic. Atât casa cât și parcul […]