Harta către un suflet cu aripile frânte – cartea care lipsește la Editura NICULESCU

Într-o lume în care toți alergăm tot mai repede, în care vocea propriilor gânduri abia se mai aude din cauza problemelor sau a grijilor zilnice, m-am oprit în fața unei librării și, fără să vreau, mi-am pus întrebarea: avem toate cărțile de care avem nevoie?

Multe cărți găsești în ziua de azi. Le poți cumpăra atât clasic, din librărie, cât și online. Pot fi tipărite sau digitale. Dar, oricât de variată ar fi oferta, tot m-am întrebat dacă lipsește ceva. Nu că aș putea eu să le citesc pe toate – nu mi-ar ajunge câteva vieți. Dar totuși m-am hotărât să fac o analiză a temelor publicate.

Curiozitatea m-a făcut să intru în librărie. Am căutat acea carte care simt că lipsește din biblioteca arhiplină de acasă. De fiecare dată când pășesc într-o librărie, nu plec niciodată cu mâna goală. De data aceasta însă, am constatat că, oricât de variate ar fi subiectele cărților, întotdeauna mai este loc pentru ceva nou. Nu am găsit cartea aceea care să umple golul pe care îl simțeam.

M-am întors acasă, încă aveam în minte ideea cărții care lipsește. Mi-am făcut un ceai cald, m-am așezat pe fotoliu și am deschis ultima carte achiziționată, Renunță la Ego! Fii eroul propriei tale povești! de la Editura NICULESCU. Un roman care te provoacă să conștientizezi că, de multe ori, suntem victimele propriilor circumstanțe. Ne provoacă să știm ce să alegem între ego și sinele superior care ne conferă o atitudine dominatoare.

După două pagini citite, întrebarea revenea: ce volum ar umple cu adevărat acel gol real? În biblioteca mea se găsesc cărți de dezvoltare personală, ficțiune, motivaționale și, în special, din literatura clasică. Și totuși, ce anume îi lipsea?

Privirea îmi era ațintită asupra copertei acelei cărți pe care o citeam, dar gândurile mele erau departe. O idee mi se cuibărise în minte și nu-mi dădea pace. Mi-am dat seama ce carte îmi lipsește și am căutat-o chiar și online, dar nu am găsit nimic. Am găsit cărți asemănătoare, dar nu aceea.

Cartea care lipsește: Harta către un suflet cu aripile frânte

Am lăsat din mână cartea pe care o citeam după ce am realizat că nu am găsit niciodată o carte despre zbuciumul din sufletul unei persoane cu dizabilități, scrisă sincer, uman, nu cu milă. O carte pentru tineri și adulți deopotrivă, care să-i ajute să vadă cu ochii minții persoana din spatele dizabilității și nu dizabilitatea în sine.

Trăim într-o lume în care oamenii pun cu ușurință etichete celor cu anumite deficiențe. Un gest, o privire sau un simplu cuvânt pot deveni bariere. Gestul în sine demoralizează persoana dizabilă, iar persoanei „abile” îi oferă falsa validare că ar fi superioară. Acest lucru creează o prăpastie între indivizii ai aceleiași societăți.

Acești oameni nu înțeleg că în spatele dizabilității se află un om care simte, visează, suferă și își dorește să fie văzut ca un om normal, nu ca un om care cere privilegii. Dizabilitatea nu rezumă omul la a fi o legumă, așa cum societatea îl transformă. Condiția de viață nu-l limitează ca om, nu își dorește privilegii. Își dorește normalitate, să aibă un job potrivit, pasiuni, vise și dorințe.

Nevoia pe care o acoperă

Nu este o carte despre defectele persoanei cu mobilitate redusă, ci despre forța interioară. Despre lupta zilnică dusă în jungla urbană. Despre dorința unei persoane cu dizabilități care dorește să fie văzută ca un om normal.

Tinerii, chiar și adulții, nu au fost învățați că a avea un handicap nu trebuie să fie considerat o limită totală. Așa ceva ar trebui predat în școli. Ce m-a determinat să-mi doresc o astfel de carte?

O prietenă mi-a povestit, acum ceva timp, că, într-o zi, se afla în parc cu fiul ei de doar câțiva anișori. La un moment dat, un bărbat în scaun cu rotile a trecut pe lângă ei. Curios, copilul a întrebat:
– Mami, de ce merge nenea cu scaunul după el?

Răspunsul unei femei aflate lângă ei a fost șocant:
– Așa merg handicapații când se grăbesc.

Copilul a fost crescut cu empatie, mama lui îl învățase ce este dizabilitatea, iar acum nu mai înțelegea nimic. Prietena mea mi-a povestit că răspunsul dur dat de acea femeie l-a făcut pe fiul ei, cu privire inocentă, să pună și mai multe întrebări.

Fragment din carte

Prima dată când am realizat că dizabilitatea mea mă va stigmatiza pe viață a fost în 2010. Eram înconjurată de oameni împliniți sufletește, realizați, fiecare cu propriul lui drum. Eu mă poticnisem în loc. Visele mele erau ca apa unui râu. Depresia se instalase rapid și lăsa răni adânci în suflet și în minte. O lume tăcută, plină de frustrări, era prezentul meu.

– Cine ești acum? m-am întrebat după patru ani de trăit ca o legumă.
– Sunt un om, mi-am răspuns.

Așa m-am hotărât ca în toamna lui 2014 să pun piciorul în prag. Muzica unei formații preferate a îndepărtat depresia. Apoi, o prietenă virtuală mi-a trimis materiale pentru a face primele figurine din ipsos, care mi-au dat imboldul spre o viață normală.

Anul 2014 a fost începutul unei mari schimbări pentru mine. Am învățat să înlocuiesc handicapul cu o pasiune, apoi totul s-a schimbat. În momentul în care am modelat primele figurine, m-am redescoperit. Nu ca o persoană diferită, ci ca un om cu vise și dorințe.

Am învins dizabilitatea, nu m-am lăsat învinsă de ea. În acel moment am înțeles că monstrul care mă ținea captivă de „nu pot” era doar în mintea mea. Pentru prima dată îmi trăiam viața!

De ce ar trebui cineva să o citească?

Pentru că și o persoană cu nevoi speciale poate avea reușite, ele nu sunt un lux al celor „abili”. Succesele pot fi multiplicate dacă toate persoanele cu mobilitate redusă află poate pentru prima dată că pentru vise și dorințe ei sunt oameni normali. Că unele vise realiste pot fi materializate. Atunci vor învăța să zâmbească, să fie siguri pe ei. Teama stigmatizării se va estompa treptat ca o ceață, ca un vis urât.

Dar de unde pot afla acest lucru dacă nu dintr-o carte? O carte care nu promite miracole, care nu este un ghid, ci o oglindă. O oglindă care reflectă imperfecțiunile propriei noastre gândiri.

Este o carte despre cei care au lăsat zgârieturi invizibile pe inimile celor ca mine. O carte care să deschidă minți și suflete către normalitate. O carte menită să schimbe o mentalitate greșită.

Dacă această carte poate motiva o persoană abilă să înțeleagă că nu handicapul pune bariere, ci societatea care nu știe să privească dincolo de el. Și dacă reușește să facă o persoană dizabilă, să înțeleagă că „nu pot” se află în mintea ei. Să-i spună că în interiorul ei se poate afla un artist plastic, un prozator, etc. și nu un „handicapat”, cum încă se mai spune greșit în societate, atunci merită publicată.

De ce Editura NICULESCU?

Pentru a fi citită de toți cei interesați, mi-aș dori să fie publicată de Editura NICULESCU, care știe să deschidă drumuri celor aflați la început. Este o editură, care de peste trei decenii, se reinventează fără să-și piardă esența. Iar numele ei mă duce inevitabil cu gândul la anii de școală, când am învățat primele cuvinte în limba engleză dintr-un dicționar cu coperți roșii, care mi-a deschis uși către cunoaștere și note bune.

Anul 2018 a fost un an al schimbărilor pentru Editura NICULESCU. A fost momentul în care și-a extins oferta într-o direcție nouă pentru a satisface nevoile cititorilor de astăzi: cărți de dezvoltare personală, ficțiune, parenting, informare, titluri pentru copii, precum și formate audio sau e-book.

Harta către un suflet cu aripile frânte ar fi o carte pe care mulți ar ține-o aproape de ei. Pentru unii, din curiozitate, pentru alții, o rază de speranță. Dacă vreodată ar ajunge să fie tipărită, s-ar integra perfect în misiunea Editurii NICULESCU, nu doar ar aduce informații, ci ar schimba mentalități.

Sursa foto: Editura NICULESCU, ChatGPT, Canva; Editările s-au făcut în Canva

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2025, ediția #31