Poezia este cea mai profundă emoție a inimii umane exprimată în cuvinte. Ea este produsul final al căderilor și al suferințelor, a bucuriei și a satisfacției.
Mia Popa este o poetă de excepție, pe care am cunoscut-o acum ceva timp în mediul virtual. Pe atunci știam că este doar o profesoară de limba română, o femeie cu suflet mare.
De ceva timp observam că tot postează pe o rețea de socializare strofe din diferite poezii. Mi-a atras atenția încărcătura emoționantă a versurilor, parcă așteptam de fiecare dată următoarele strofe să descopăr emoția din versuri. Sincer nu am avut niciodată curajul să o întreb dacă ea le scrie. Mă gândeam poate se supară, în sinea mea simțeam că ea este autoarea lor.
În anul 2017, Mia a lansat volumul ” Altă poveste fără regină„, astfel mi s-a risipit orice îndoială. M-am bucurat enorm pentru reușita ei, mai târziu am aflat că acesta era visul ei. Așa am înțeles că dorințele profunde venite din inimă se pot împlini.
Nu am ratat ocazia să o felicit pentru reușită, dar am avut curajul să-i mărturisesc ce îmi transmit poeziile ei. Drept mulțumire am primit volumul de poezii cu autograf, nici nu vă închipuiți ce sentiment plăcut am avut, acel extaz de parcă câștigasem la Loto.
Când am primit cartea am „devorat” fiecare vers în parte, am avut parte de și mai multă încărcătură emoțională. Îmi plac toate poeziile Miei, dar una dintre ele m-a marcat profund, simt că mă regăsesc în ea. Poezia se numește ”Masca„, mai jos aveți versurile.
Ce știu eu despre ea, că îl admiră foarte mult pe Nichita Stănescu, dar și pe alții. Despre Mia aș putea să vă spun mult mai multe însă parcă viața fără mister este ca mâncarea fără sare. Așa că vă las pe voi să o descoperiți.
Sunt oameni meniti sa se intalneasca. ma bucur ca am ajuns sa citesc aceasta povestioara si acea poezie, Masca.