Copiii pot fi victime ale abuzurilor în familie, școală sau în mediul public. Aceste tipuri de acțiuni pot avea consecințe grave asupra sănătății lor. mentale și fizice. Dar, atunci când un copil cu dizabilități fizice este umilit de alții, acest copil suferă de două ori mai mult. Acest lucru se întâmplă deoarece în inima lui se simte vinovat că umilirea s-a produs din cauza dizabilității sale, pentru că el nu este un copil normal.
De ce am deschis acest subiect? Simplu, am asistat la un episod nefericit în care un adult de 60-65 de ani a umilit un copil cu dizabilități.
stai închisă în casă și nu te mai plimba ca o curcă printre oameni să încurci lumea
Tocmai ieșeam din magazinul din cartier de la care îmi fac cumpărăturile, când o fetiță de 8-10 ani cu parapareză spastică la ambele picioare ieșea din magazin și s-a ciocnit cu acest individ, om nu-l pot numi. Insul pur și simplu a umilit copila numind-o handicapată, proastă și a folosit jargoane care nu ar fi trebuit să le folosească la adresa ei.
Tocmai mă pregăteam să îi zic vreo două, dar m-a oprit o cunoștință din cartier. Persoana respectiva i-a zis acelui individ numai de „dulce”, apoi i-a atras atenția că are o vârstă. Individul a urcat în mașină bombănind. Fetița care intre timp a fost calmată de mine și alți câțiva trecători, a plecat și ea.
Și eu m-am lovit de aceste „atenții”, dar am trecut peste. Acum stau și mă întreb, cum să se integreze acești copii, viitori adulți cu dizabilități, dacă au parte numai de umilințe.
Statul român nu a făcut nimic în acest sens, adulții și copiii așa ziși sănătoși trebuie educați în acest sens. Trebuie să înțeleagă că dacă un om are o dizabilitate asta nu-l face mai puțin om. Am cunoscut persoane cu dizabilități care lucrează în instituții publice. Deci, despre ce vorbim?
Lupt să schimb aceasta mentalitate cu toate că știu că lupt singură, dar nu ma las.
