Astăzi am onoarea sa îl am invitat pe Cristi Nedelcu, jurnalist, scriitor și blogger, autorul blogului Graffiti pe nori. Cristi a acceptat să îmi ofere un interviu în care povestește cum a apărut blogul, dar și despre pasiunile pe care le are. Nu o să vă dezvălui prea multe despre el, vă las pe voi să-l descoperiți. Enjoy!
Spune-ne ceva despre tine
Mă numesc Cristi Nedelcu, sunt jurnalist, scriitor și blogger. Sunt căsătorit de 23 de ani cu soția mea Diana, și avem un fiu, în vârstă de 14 ani, Vlad. Îmi plac călătoriile, poezia, fotografia, teatrul și degustările de vin. Am un doctorat cu o temă aparte, ”Semiotica bancului”, sunt membru al Uniunii Scriitorilor și al PEN Club și directorul unui salon de fotografie pentru liceeni care a ajuns anul acesta la a X-a ediție. (Salonul Regional de Fotografie pentru Liceeni Oltenia în Imagini) Cred că scrisul poate să fie un mod de a te exprima, dar și de a te descoperi. Îmi place să citesc cărți din hârtie, și aproape deloc în format digital. Până nu demult, scriam cu pixul pe hârtie. De ceva timp am trecut cu totul la scrisul pe calculator.
Când ai început să scrii?
Ca oricine am scris ceva poezii în adolescență. Apoi, după facultate am intrat în presă, mai întâi în cea scrisă, după care în televiziune. În tot timpul acesta am scris, e drept nu atât de mult cât mi-aș fi dorit. Am publicat însă mai multe cărți, de teatru, de antropologie sau de eseuri. După ce am deschis blogul am început să scriu ceva mai mult și am trecut de la eseuri și teatru la teatru și literatură. Probabil voi reveni și la poezie.
Cum a venit ideea?
Ideea blogului mi-a venit acum câțiva ani, când mi-am dat seama că am texte care nu pot fi publicate în presă, pentru că nu sunt neapărat pentru publicul larg, dar nici nu pot forma conținutul unei cărți. Și mi-am spus că pentru asta trebuie să existe blogul. Așa că am început să scriu aici despre lucrurile care mă înconjoară și care cred eu că, de fapt, contează. Titlul Graffiti pe nori l-am ales gândindu-mă la efemeritatea actului de a scrie care este, în fapt, efemeritatea condiției umane.
Care este cea mai bună postare și de ce?
Postarea care a avut boom-ul cel mai mare a fost povestea unei fotografii pe care am făcut-o după un examen de bacalaureat, când un tânăr a defilat cu un banner pus pe mașină pe care care scria ”Am loat bacul”. Fotografia a devenit virală, dar mare parte din oameni nu au înțeles gluma tânărului. Iar textul despre această fotografie a devenit la rândul lui viral.( Bacul și viralul)
Dar textul care se citește în mod constant de la publicare este ”Lumea ca teatru, teatrul ca lume” o analiză a rolului pe care teatrul l-a jucat în epoca elisabetană. (Lumea ca teatru, teatrul ca lume)
În același timp, îmi este foarte drag și interviul pe care mi l-a acordat George Banu – președintele de onoare al Asociației Intrenaționale Criticilor de Teatru (Scena lumii aduce teatrului un anumit adevăr, iar scena teatrului denunţă în lume o adevărată minciună) Pentru că nu ai ocazia în fiecare zi să intervievezi o personalitate de asemenea calibru.
Ce te motivează să continui cu blog-ul?
Plăcerea de a scrie. Curiozitatea pentru tot ceea ce mă înconjoară. Dorința de a înțelege mai bine lucrurile din jurul meu. Pentru că eu cred în calitățile epistemologice ale scrisului. Scriind despre un subiect, îl înțelegi mai bine și te înțelegi mai bine.
Cine te inspiră?
Lucrurile din jurul meu. Uneori realitatea (cum a fost cazul articolului ”Bacul și viralul”, sau protestele din ultimii ani), alteori spectacolele și expozițiile pe care le văd, cărțile pe care le citesc. Într-un fel blogul meu este un fel de jurnal al aventurii mele intelectuale.
Crezi că se poate trăi dintr-un blog?
Da, dar pentru asta nu trebuie să îți propui, în primul rând să trăiești dintr-un blog. Primul obiectiv este să faci ca blogul tău să fie printre cele mai citite, fie că este unul generalist, fie că este unul de nișă. Pentru asta trebuie să poți produce conținut de calitate care să atragă oamenii. Apoi trebuie să interacționezi mult cu cititorii. Să îi provoci să comenteze, să le răspunzi, fie pe blog, fie pe Facebook. După ce ajungi să fii undeva în topul blogurilor, atunci, da, poți trăi din asta. Dar nu mai devreme de 3-4 ani de muncă, plus talent și perseverență.
Cum reușești să îmbini munca de blogger cu viața personală?
Având în vedere că nu am un ritm anume de publicat pe blog, cele două nu se incomodează. În plus, pe blog scriu uneori despre experiențele din viața personală – călătorii, cărți, filme, idei, adică tot ceea ce contează cu adevărat într-o viață. Am și șansa unei soții care mă sprijină în tot ceea ce fac, astfel încât, din acest punct de vedere, nu există incompatibilitate între scris și viața personală. Ar fi și greu să fie așa, pentru că scrisul este parte din mine.
Care este cea mai mare satisfacție pe care ți-a adus-o blogul?
Posibilitatea de a îmi exprima ideile fără să țin seama de restricțiile pe care altfel presa le impune. Și că am descoperit că, undeva în Marea Irlandei, între Irlanda și Anglia se află Insula Man, care, deși dependentă de coroana britanică, nu este nici parte a Marii Britanii, nici a Uniunii Europene. Am descoperit asta când wordpres-ul mi-a indicat că am avut un cititor de acolo. Altfel am avut cititori și din zone mai exotice, Pacificul de Sud, sau America de Sud. Dar asta a fost cea mai interesantă descoperire geografică pe care am făcut-o prin intermediul blogului meu.
Ce sfaturi i-ai da unui blogger începător?
Să se gândească de ce își face blogul și apoi să acționeze în acest sens. Și să nu se gândească neapărat la câștig. Acesta va veni dacă va produce constant conținut de calitate.
Mulțumesc foarte mult pentru ca mi-ați oferit ocazia de a vă lua acest interviu.
