Marea importanță a unui cadou personalizat este faptul că este, mai ales, unic, emoțional și memorabil, în plus, poate afișa un mesaj foarte personal și emoțional pentru acei oameni speciali. Cadourile personalizate sunt perfecte pentru orice ocazie și pentru orice persoană. Orice cadou, oricât de simplu ar părea fi, atunci când este personalizat, îi oferă o caracteristică de neprețuit.
În general, eu fac cadouri personalizate, pentru că mă reprezintă. Anul trecut am facut un asemenea cadou pentru prietena mea, de ziua ei de naștere. I-am făcut o poezie și un colaj cu poze din momentele superbe pe care le am petrecut împreună. Țin minte și acum reacția ei, acel zâmbet superb și bucuria ce i se citea în ochi mă făcea să fiu si eu fericită în același timp.
În acest an, cu ocazia Crăciunului, intenționez să ofer o carte personalizată cumnatei mele, o carte pentru copil, în care nepoata mea este protagonista. De ce tocmai o carte? O carte este întotdeauna un cadou foarte valoros, o asemenea amintire ce va rămâne peste ani. Este un cadou unic, unul dintre cele mai bune cadouri pe care le poate primi cineva. Nu cred că va exista cineva pe această lume care să nu-ți aprecieze efortul, chiar dacă există și mici excepții, ca să le spunem așa. În viață nu poate fi doar lapte și miere.
Întotdeauna am spus că eu sunt cea care oferă cadouri personalizate celor din jurul meu, dar în acest an am fost eu cea surprinsă. Acest lucru îmi dă speranța că oamenii apreciază lucrurile personalizate. În zilele noastre sunt oameni care dăruiesc ceva din obligație și se simte acest lucru în darul lor. Nu trebuie să fie un cadou scump, oamenii vor aprecia darul tău dacă va fi din inimă. Cel puțin, eu apreciez atenția ta și pun valoare în darul tău. Sau mai sunt acele persoane care îți bat apropouri, eu ți-am luat cadou, acum îmi iei și tu mie? Schimb pe schimb!? Nu, nu la mine nu prea merge, da știu sunt rea, dar asta sunt eu.
Cineva spunea că dacă dăruim ne face mai fericiți pe termen lung decât decât dacă primim. În timp ce sentimentul de fericire atunci când primim un cadou scade repede după un timp scurt, când noi suntem cei care le oferim altora, avem încă această senzație mai mult timp.
Acest articol a fost scris exclusiv pentru Superblog 2019