După ce am scris despre Iași, fostă capitală europeană, m-am gândit că ar trebui să scriu și despre București, doar este capitala României, nu-i așa? Ei bine, voi începe mai întâi cu istoria acestui oraș foarte populat, care este, de asemenea, cel mai important centru industrial și comercial din țară.
Prima mențiune a localității apare în 1459, în timpul celei de-a doua domnii a lui Vlad Țepeș. În 1862 a devenit capitala Principatelor Unite. De atunci, a suferit schimbări continue, devenind centrul scenei de artă, cultură și mass-media românească. Arhitectura sa elegantă și atmosfera urbană i-au adus porecla de „Micul Paris” în Belle Époque. Deși clădirile și cartierele din centrul istoric au fost avariate sau distruse de război, cutremure și chiar programul de sistematizare al lui Nicolae Ceaușescu, multe au supraviețuit. În anii de după 2000, orașul a cunoscut un boom economic și cultural. București este unul dintre principalele centre industriale și noduri de transport din Europa de Est.
Muzee
Muzeul Național de Artă al României
Despre Muzeul Național de Artă al României știu că este cel mai important muzeu de artă din țară. Funcționează în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor. Muzeul a fost înființat în 1948 și este găzduit în Palatul Regal din Capitală.
Muzeul Național de Artă din București are în patrimoniu una dintre cele mai mari colecții de picturi din România. A fost fondat în 1948, având o colecție importantă a regelui Carol I, localizată inițial în Castelul Peleș din Sinaia precum și în alte încăperi ale reședințelor regale românești. O altă parte a exponatelor a fost adusă de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, de la alte muzee din București precum Anastase Simu (fondat în 1910), Muzeul Dr. Ioan și Nicolae Kalinderu (deschis în 1909), precum și din colecții private. Pe lângă aceste exponate, fondul muzeal a fost atras și din colecția primului muzeu de artă din București, înființat în 1836 în clădirea unei școli a Mănăstirii Sf. Sava din inițiativa pictorului Carol Valenstein.
Statuia ecvestră a lui Carol I
Statuia ecvestră a Regelui Carol I din București se găsește în Piața Revoluției, între Palatul Regal, ce găzduiește în prezent Muzeul Național de Artă al României, și Palatul Fundației Universitare Carol I (sediul Fundațiilor Regale, care găzduiește Biblioteca Centrală Universitară). Statuia din bronz are o greutate de 13 tone și o înălțime totală de 13 metri, din care 7 metri statuia propriu-zisă și 6 metri soclul.
Muzeul Național de Istorie a României
Muzeul Național de Istorie a României este cel mai important muzeu din statul român. Are obiecte cu valoare istorică descoperite pe teritoriul actual al României din timpurile preistorice și până în vremurile contemporane.
Muzeul a fost fondat în 1970, pentru a ilustra evoluțiile culturale înregistrate de-a lungul tuturor perioadelor istorice în spațiul geografic al României actuale. Sediul său este Palatul Poștal din Calea Victoriei.
Este cel mai important muzeu de istorie și arheologie din România, atât ca mărime, cât și ca patrimoniu; El este, de asemenea, unul dintre cei mai importanți actori ai arheologiei românești contemporane și un lider în arheologia preventivă (o noțiune care se referă la săpăturile arheologice asociate investițiilor, pentru a evita distrugerea patrimoniului istoric). Instituția are un site web, care include o scurtă istorie, o descriere a structurii organizaționale (inclusiv scurte prezentări ale personalului specializat), pagini care descriu evenimente, expoziții etc.
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” este numele atribuit prin Hotărârea Guvernului României. Inițial, instituția a numit Muzeul Satului. Muzeul este o creație a folcloristului și sociologului Dimitrie Gusti. A fost inaugurat pe 10 mai 1936, în prezența regelui Carol al II-lea al României, iar pentru public, pe 17 mai 1936, fiind în prezent unul dintre cele mai mari obiective turistice ale Bucureștiului.
Motivația amenajării muzeului a fost importanța satului în cultura României, țară în care, chiar și la începutul secolului al XX-lea, cu mult după Revoluția Industrială, cea mai mare parte a populației locuia în țară. Planurile de amplasare au fost executate de scriitorul, dramaturgul, regizorul și scenograful Victor Ion Popa, iar fondurile financiare necesare au fost puse la dispoziție de Fundația Culturală Regală.
De-a lungul istoriei, muzeul a fost deteriorat în anii celui de-al doilea război mondial de prezența refugiaților din Basarabia, apoi în 1997 și 2002 de două incendii, dar a continuat să-și extindă exponatele, cea mai recentă aripă a muzeului. fiind deschis în 2016.
Clădiri și zone istorice
Arcul de Triumf
Arcul de Triumf este un monument situat în partea de nord a Bucureștiului, în sectorul 1, la intersecția șoselei Kiseleff cu bulevardele Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Alexandru Constantinescu. Monumentul, proiectat de Petre Antonescu, a fost construit între 1921-1922, renovat între 1935-1936 și renovat din nou începând cu 2014. Comemorează victoria României în Primul Război Mondial.
Arcul de Triumf are 27 m înălțime, cu o singură deschidere și este în formă de paralelipiped. Modelele au fost realizate de artiști plastici, iar pentru sculptarea marmurei Rușchița, pe lângă sculptorii locali, au fost și un număr de zece sculptori din Italia.
Arcul de Triumf găzduiește un mic muzeu, care poate fi vizitat doar cu anumite ocazii speciale. Vizitatorii pot vedea patru expoziții: Marele Război al Reunificării Națiunii (fotografie și film), Heraldica marilor familii boieresti (efigii de bronz, fotografii), Arcul de Triumf în imagini (fotografii, modele), Marea Unire din 1918 (unde sunt reproduse și coroane și sceptru regal; fotografii) și pot urca pe terasa superioară.
Casa Presei Libere
Casa Scânteii (cunoscută inițial precum Casa Scînteii – numele este scris cu „î”, după modelul ortografic de inspirație sovietică, adoptat în 1953), numită în prezent Casa Presei Libere, este o clădire situată în nordul Bucureștiului, la intrare în cartierul Băneasa.
Numele clădirii (care găzduia principala tipografie a țării) provine de la numele ziarului Scînteia, principalul instrument de propagandă scris al Partidului Comunist Român.
Între 1956 și 2007, clădirea a deținut recordul pentru cea mai înaltă structură din oraș.
Terenul pe care se află astăzi Casa Presei Libere constituia partea dreaptă a Hipodromului Băneasa, o construcție reprezentativă a vechiului București (partea stângă se afla pe locul Complexului ROMEXPO). Sub regimul comunist, hipodromul a fost demolat în două etape (partea dreaptă în 1952, partea stângă în 1960), și anume pentru a face loc noilor clădiri, dar și cu scopul ascuns de a înlătura unul dintre locurile unde se aduna potipendada bucureșteană anticomunistă
Academia de Studii Economice
Academia de Studii Economice din București, abreviat ASE, este o instituție publică de învățământ superior din București, România, fondată în anul 1913. Este cea mai importantă instituție de învățământ superior cu profil economic din România. Sediul ASE se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piața Romană.
În 2011, instituția a fost clasificată în categoria universităților de vârf din România, respectiv cea de „Universități de cercetare avansată și educație”.
Academia de Studii Economice din București a luat ființă în baza unei legi care a fost promulgată de Carol I prin Decretul Regal nr. 2.978 din 6 aprilie 1913, publicat în Monitorul Oficial al României din 13 aprilie 1913, sub denumirea de „Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale„. Actuala denumire datează din anul 1967.
Calea Victoriei
Calea Victoriei este una din cele mai vechi artere ale Bucureștiului. Înainte de domnia lui Constantin Brâncoveanu, strada nu făcea parte din București, numele ei fiind Drumul Brașovului și era formată doar din bucata dintre Cercul Militar și Piața Victoriei. Porțiunea cuprinsă între Piața Națiunilor Unite (fostă Piața Senatului) și bulevardul Regina Elisabeta era cunoscută în acea vreme sub numele de Ulița Mare spre Sărindar pentru că ducea către biserica Sărindar, aflată pe locul pe care astăzi este Cercul Militar Național.
Drumul rezultat din unirea Drumul Brașovului cu Ulița Mare spre Sărindar a fost deschis în anul 1692, de către domnitorul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, sub numele de Podul Mogoșoaiei .După ce la 8 octombrie 1878, armata română își face intrarea triumfală în Capitală, în urma victoriei din Războiul de Independență, Podul Mogoșoaiei primește numele de Calea Victoriei, nume păstrat până în prezent.
În perioada comunistă artera își păstrează numele primit în anul 1878, și devine sursă de inspirație pentru regimul comunist în construirea unei noi artere (1980), atât ca nume, dar și ca însemnătate, numită Calea Victoriei.
Biserica Zlătari
Biserica Zlătari este un lăcaș de cult ortodox situat pe Calea Victoriei din București. În 1635 Matei Basarab a ridicat o biserică de zid înlocuind una din lemn. Aceasta a fost reconstruită de spătarul Mihai Cantacuzino în 1705. În jurul bisericii se afla hanul Zlătari, situat tot pe Calea Victoriei, între Lipscani și Stravopoleos.
În urma stricăciunilor din timpul cutremurelor din 1802 și 1838, atât biserica cât și hanul au fost reconstruite de egumenul Calistrat Livis după planurile arhitectului Xavier Villacrosse și biserica a fost pictată de Gheorghe Tattarescu. Hanul a fost dărâmat în 1903 pentru a se mări Calea Victoriei. Biserica a fost restaurată din nou în 1907-1908, de arhitecții Jean Pompilian și Gr.Cerkez.
În biserică, în fața altarului, se află racla cu moaștele Sf. Mucenic Ciprian, mai exact mâna dreaptă a sfântului, considerată de creștinii ortodocși făcătoare de minuni.
Biserica Zlătari este înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice din București.
Palatul CEC
Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie (cunoscut de obicei ca Palatul CEC, după denumirea ulterioară a instituției) este o clădire din București, situată în Calea Victoriei, față în față cu Palatul Poștelor, construit în aceeași perioadă.
Piatra de temelie a Palatului CEC a fost pusă în 8 iunie 1897, în prezența Regelui Carol I al României și a Reginei Elisabeta.
Până în 1875, în acel loc se aflaseră mănăstirea și hanul „Sfântul Ioan cel Mare”. Datând din secolul al XVI-lea, așezămintele au fost restaurate de Constantin Brâncoveanu în anii 1702 – 1703 pentru ca apoi, degradându-se, să fie demolate în anul 1875. Actuala clădire a fost ridicată după demolarea primului sediu al Casei de Depuneri (ridicat la rândul lui în locul mânăstirii).
CEC-ul ca instițutie a fost înființat în anul 1864 printr-o lege inițiată de către Alexandru Ioan Cuza.
Palatul Cercului Militar Național
Palatul Cercul Militar Național este o clădire din București care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum și de imagine, reprezentare și protocol.
Lucrările pentru construcția Palatului Cercului Militar Național au început în anul 1911, deși terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898.
Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Național a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu Victor Ștefănescu și Ernest Doneaud. Unele din decorațiunile interioare și exterioare la noua construcție a Cercului Militar, inclusiv cei doi mari vulturi plasați spre a fi protectori ai panoului cu firma instituției, au fost executate de sculptorul Ion Schmidt Faur.
Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București, organizație a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876.
Palatul Cercului Militar Național a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos.
Ateneul Român
Ateneul Român este o sală de concerte din București, situată pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu (în partea de nord a Pieții Revoluției). Clădirea, realizată într-o combinație de stil neoclasic cu stil eclectic, a fost construită între 1886 și 1888, conform planurilor arhitectului francez Albert Galleron. În prezent, găzduiește și sediul Filarmonicii „George Enescu”.
Ateneul Român a fost construit în Grădina Episcopiei, un teren care a aparținut familiei Văcărești. Mulți contemporani au criticat locația … pentru că locul ales era considerat prea departe de centrul orașului și foarte greu de atins, mai ales iarna. Statul nu avea suficient teren central, trebuia ales acest loc „la periferia orașului”? În 1886 a început construcția clădirii actuale; o parte din fonduri au fost strânse prin subscriere publică, la îndemnul Dă un leu pentru Ateneu.
Ateneul Român este înscris în Lista Monumentelor Istorice din anul 2004.
Biserica Stavropoleos
Biserica Stavropoleos este o biserică ortodoxă, construită în stil brâncovenesc, în centrul orașului București. Hramul bisericii este Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. Numele Stavropoleos este forma românească a cuvântului grecesc Stauropolis, care se traduce prin „Orașul Crucii”.
Biserica Stavropoleos este inclusă în Lista monumentelor istorice din România
Biserica a fost înălțată în 1724, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat (domnitor al Țării Românești, 1719-1730), de către arhimandritul Ioanichie Stratonikeas, originar din Epir. În curtea hanului său, construit în 1704, Ioanichie a zidit biserica și o mănăstire, susținută economic din veniturile de la han (o situație frecvent întâlnită în epocă). În 1726 starețul Ioanichie a fost ales mitropolit al Stavropolei și exarh al Cariei. Mănăstirea pe care a construit-o poartă de atunci numele Stavropoleos, după numele vechiului scaun. La 7 februarie 1742 Ioanichie, în vârstă de 61 de ani, moare și este îngropat în biserica sa.
Biserica italiană
Biserica Italiană este un monument istoric și de arhitectură situat în B-dul Nicolae Bălcescu din București. Lăcașul de cult servește drept sediu al Parohiei Romano-Catolice Preasfântul Mântuitor din Arhiepiscopia Romano-Catolică de București.
Biserica Italiană a fost construită între anii 1915-1916 după planurile arhitecților Mario Stoppa și Giuseppe Tiraboschi. Comunitatea italiană din București, după ce s-a anunțat soșirea unui preot italian în capitală, s-a hotărât să construiască o biserică proprie cu sprijinul Ambasadorului Regatului Italiei la București, Baronul Carlo Fasciotti.
Catedrala Patriarhală
Catedrala Patriarhală este o biserică din București, situată pe Dealul Patriarhiei, ctitorită de voievodul Constantin Șerban și soția acestuia, Bălașa, între anii 1654-1658. Biserica, purtând hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, a fost sfințită în timpul lui Mihnea al III-lea în anul 1658, iar la scurt timp a fost transformată în Mitropolie. După primul război mondial Mitropolia a fost transformată în Patriarhie (în 1925).
Biserica a fost restaurată de mai multe ori, în 1792-1799, 1834-1839, 1850, 1886, 1932-1935, motiv pentru care în prezent construcția nu mai păstrează forma originală, de-a lungul timpului aducându-i-se diverse completări și ajustări. Biserica adăpostește moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov (Sf. Dimitrie cel Nou), așezate într-o raclă de argint, aduse din Bulgaria la data de 13 iulie 1774.
Catedrala Patriarhală din București este inclusă în Lista monumentelor istorice din România.
Palatul Patriarhiei
Palatul Camerei Deputaților (în prezent Palatul Patriarhiei) este o construcție din București, amplasată pe Dealul Mitropoliei. De-a lungul timpului edificiul a fost sediul instituției legislative a statului român, până la sfârșitul anului 1996, când a fost trecut de guvernul Văcăroiu (PDSR) în mod gratuit în administrarea Bisericii Ortodoxe Române.
Palatul de Justiție (Curții de Apel București)
Palatul de Justiție a fost construit între anii 1890–1895 după planurile arhitecților Albert Ballu (același arhitect care a conceput Palatul de Justiție din Charleroi, Belgia) și Ion Mincu, care a condus și lucrările de construcție și a desenat și schițele decorațiunilor interioare, respectiv plafoane, pardoseli, balustrade, scări, mobilier.
Piatra de temelie a clădirii a fost pusă de regele Carol I al României personal, pe 7 octombrie 1890. Martorii evenimentului relatează că ceremonia s-a desfășurat după tipicul vremii: Regele a semnat actul de fundație pe pergament, l-a pecetluit cu pecetea regală, după care regele, care purta un șorț alb, cu ciucuri de aur, a depus pergamentul în fundație și a pus prima cărămidă.
Clădirea Palatului de Justiție are demisol, parter, parțial mezanin și etaj, cu o înălțime variabilă de cca 20 m peste nivelul terenului, acoperă o arie construită de aproximativ 8500 m² și o suprafață desfășurată de aproximativ 27700 m², având în plan forma unui patrulater neregulat, cu dimensiuni generale de 140 x 90 m.
Locuri pentru relaxare
Strada Lipscani
Lipscani este o stradă situată în Municipiul București ce se desfășoară pe teritoriul administrativ al sectoarelor 3 și 5. Strada începe în dreptul străzii Anghel Saligny din sectorul 5 și se termină la Calea Moșilor în sectorul 3. O mare parte din stradă (de la Calea Victoriei până la Calea Moșilor) este cuprinsă în centrul istoric al Bucureștiului, Lipscani fiind o axă a acestuia.
Denumirea străzii provine din cuvântul lipscan, negustor care vindea pe piețele românești mărfuri aduse de la Lipsca (Leipzig). Ulița Lipscanilor, chiar dacă nu sub această denumire, există de la începutul secolului al XVIII-lea. Inițial o stradă foarte îngustă care făcea legătura între centrul comercial al Bucureștiului și Podul Mogoșoaiei, Ulița Lipsacnilor va căpăta o importanță deosebită pe vremea lui Constantin Brâncoveanu.
Hanul cu Tei
A fost construit în anul 1833 de către Anastasie Hagi, Gheorghe Polizu și Ștefan Popovici, pe strada Lipscani. Era cunoscut și sub numele de Hanul de pe Ulița cea mare a Marchitanilor. Este singurul han istoric din București care și-a păstrat forma de origine. La intrarea de pe strada Blănari încă se poate vedea „sigiliul” primilor proprietari: „A.P.” și „S.P.”
Fiecare proprietar avea 14 magazine, situate în partea de sus a pivnițelor cu boltă. Doar trotuarul și camera gardianului erau proprietate comună. Negustori importanți ai vremii respective au locuit în acest han, printre care și Constantin Anastasiu, care a înființat magazinul „La Vulturul de Mare cu Peștele în Ghiare”, clădire care încă există, fiind transformată într-o bancă, aproape de magazinul Cocor.
Astăzi, fostul han este un loc unde se organizează diverse galerii de artă, iar în pivniță a fost deschis un bar. Porțile sale de fier bogat ornamentate oferă acces atât de pe strada Lipscani, cât și de pe Blănari. De asemenea, fațada de sticlă a hanului este tipică Țării Românești.
Muzeul Micul Paris
Deși după nume ar fi trebuit sa fie menționat la categoria „muzee”, din pacate „Micul Paris” a rămas doar cu numele.
Muzeul Micul Paris este situat într-o clădire istorică deținută anterior de familia Dalles. Acest muzeu joacă și rolul de studio foto, ideea aparținând fotografului Eugen Ciocan, care a dorit să-și îmbine pasiunea pentru fotografie cu cea pentru istoria artei. Acest muzeu se afla pe Strada Lipscani.
Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR)
Parcul IOR actualmente Parcul Alexandru Ioan Cuza este situat în partea central-estică a Bucureștiului, în sectorul 3, în perimetrul delimitat de străzile Camil Ressu, Liviu Rebreanu, Câmpia Libertății, C-tin Brâncuși, Baba Novac și Nicolae Grigorescu. Este locul de recreere pentru locuitorii cartierelor Titan, Dristor.
În parc se află Lacul Titan, un lac de origine naturală despărțit de podul Liviu Rebreanu în două segmente, numite Lacul Titan 1 și Lacul Titan 2. Pe lac există cinci insule, numite „Insula Pensionarilor”, „Insula Artelor”, „Insula Câinilor”, „Insula Pescarilor” și „Insula Rațelor”
Parcul Regele Mihai I al României (Herăstrău)
Parcul Regele Mihai I al României (în trecut Parcul Carol al II-lea, Parcul Național, Parcul I.V. Stalin și Parcul Herăstrău) este un parc de mare întindere al Bucureștiului, situat în partea de nord a orașului, delimitat de B-dul Prezan Constantin, B-dul Aviatorilor, Șos.Nordului, Str. Elena Văcărescu, Șos. București-Ploiești și Șoseaua Regele Mihai I. A fost construit în 1936 pe malurile Lacului Herăstrău (74 ha). Suprafața sa totală este de 187 ha. Lacul din centrul parcului face parte din lanțul de lacuri antropice al râului Colentina. Aleea parcului ce înconjoară lacul are o lungime de 5,92 km.
Piața Unirii
Piața Unirii este situată în sectorul 3 din București, la intersecția dintre Bd. I. C. Brătianu, Bd. Unirii, Bd. D. Catemir, Bd. Regina Maria, Bd. C. Coposu și Splaiul Unirii.
Biblioteca Națională a României
Biblioteca Națională a României (BNaR, în trecut Biblioteca Centrală de Stat) este cea mai mare bibliotecă din România, aflată în București. De-a lungul timpului, biblioteca a purtat diferite denumiri, în funcție de regimul politic și de puterile care s-au succedat pe parcursul celor peste 100 de ani de existență.
Conform istoricilor și cercetătorilor, Biblioteca Națională a României își are originea în Biblioteca Colegiului Sfântu Sava din București, una din cele mai vechi și reprezentative biblioteci din România. Biblioteca Colegiului Sf. Sava a fost dată în folosință în anul 1838, în acea perioadă fondul bibliotecii fiind de circa 1000 de volume. După Unirea din 1859, în același an, biblioteca primește statutul de bibliotecă națională. Biblioteca colegiului este denumită Biblioteca Națională și ulterior Biblioteca Centrală.
Noul sediu al Bibliotecii Naționale, din Bulevardul Unirii nr. 22, din București, a fost proiectată, realizată dar nefinisată înainte de 1989 de către arhitectul Eliodor Popa Clădirea a avut o istorie agitată după Revoluție. A fost deschisă publicului din 23 aprilie 2012
Biserica Boteanu
Biserica Boteanu este o biserică ortodoxă din București, sector 1. La această Biserică se găsește o părticică din moaștele Sfântului Ioan Iacob. Istoria bisericii se întinde până în anul 1682, când un jupân cu numele Mihul a construit o biserică cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Biserica este mai cunoscută sub numele de „Bradu-Boteanu”, deoarece a crescut lângă biserică un brad înalt și deoarece biserica era lângă o mahala numit „Boteanului”.
La cutremurul din 1977, în apropiere, s-a prăbușit blocul „Dunărea”, aflat lângă frumoasa biserică-monument a „Ienii” sau „Enei”. În timpul lucrărilor de degajare a resturilor, utilajele au dărâmat, chipurile, „din greșeală” și biserica Ienii aflată în stânga blocului „Dunărea”, în dreptul Institutului de Arhitectură Ion Mincu și vis-à-vis de hotelul Intercontinental și Teatrul Național. De atunci, Biserica Boteanu, preluând hramul și sufletul acesteia, se cheamă „Boteanu – Ienii”.
Hotelul Intercontinental
Hotelul Intercontinental construit în anul 1967, este un hotel de 5 stele din București, amplasat în Piața Universității, sectorul 1 și totodată un simbol al orașului. A fost construit în perioada comunistă, fiind una din cele mai înalte clădiri.
Hotelul InterContinental are 283 de camere și apartamente și este singurul din București cu o sală de conferințe și un centru de sănătate cu piscină aflate la peste 70 de metri înălțime. Apartamentul Imperial este singurul în București dotat cu saună și pian.
Primele 3 niveluri cuprind spații largi publice, urmând corpul central al turnului modulat pentru spații de cazare pe 17 niveluri, restaurantul și piscina, precum și coronamentul. În numerotarea nivelurilor lipsește cel considerat a fi cu ghinion, respectiv numărul 13 Restaurantul Madrigal al hotelului Intercontinental servește preparate italiene rafinate.
Librăria Cărturești
Cărturești este un proiect inaugurat în anul 2000.
Această librărie este bine cunoscută publicului bucureștean, fiind un spațiu multifuncțional, unde se desfășoară în mod constant diverse evenimente, precum: prezentări și lansări de carte, expoziții, ateliere, dezbateri, conferințe etc.
Cel mai mare magazin este pe strada Lipscani (din Centrul Bucureștiului), la numărul 55, numit Cărturești Carusel, fiind o construcție neoclasică sau barocă renovată din secolul al XIX-lea. Interiorul are mai multe etaje, toate cu având pereții albi și coloane în ordinul compozit, care sunt de asemenea vopsite complet în alb.
Memorialul Renașterii
Memorialul Renașterii pe numele său complet Memorialul renașterii – Glorie Eternă Eroilor și Revoluției Române din Decembrie 1989 este un ansamblu monumental situat în Piața Revoluției (fostă Piața Palatului) din București, ridicat în memoria victimelor Revoluției române din 1989. Autorul lucrării este Alexandru Ghilduș. Ansamblul memorial are 25 de metri și a costat 56 de miliarde de lei.
Sala Dalles
Sala Dalles este o sală de expoziții din București, în apropierea Pieței Universității. O doamnă, Elena, moștenitoarea unei familii de greci stabiliți de generații în Valahia, a făcut prin testament o donație către Academia Română, pentru a se înființa „Fundația Ioan Dalles”, ca lăcaș de cultură în memoria ultimului său fiu.
Clădirea Fundației “Ioan I. Dalles”, construită de Emil Prager, după planurile arhitectului Horia Teodoru, a fost inaugurată la 27 februarie 1932 cu expozițiile de artă fină George Oprescu și Jean Alexandru Steriadi. După cum se arată în testamentul Elenei Dalles, Asociațiunea Universității Populare din București, care făcea parte din Fundația „Ioan I. Dalles, avea menirea „de a forma caracterele cetățenilor români prin cultivarea și educarea lor sufletească”.
Teatrul Nottara
Teatrul Nottara este un teatru din București înființat în 1947, având denumirea Teatrul Armatei. Numele marelui actor român Constantin Nottara (1859-1935) l-a primit mai târziu. În fruntea teatrului se afla atunci actorul George Vraca, nume de prestigiu al scenei românești. În 1964, după moartea lui Vraca, al cărui ultim rol a fost Richard al III-lea, la direcția teatrului a fost numit dramaturgul Horia Lovinescu.
Începând cu directoratele Vraca și Lovinescu, Teatrul Nottara s-a definit ca teatru de repertoriu, cu personalitate distinctă în peisajul artistic românesc. Datorită valorii echipei sale, Teatrul Nottara a reușit să atragă un public fidel. Fără a-și nega o clipă caracterul popular, teatrul a reușit să mențină între cele 320 de titluri din dramaturgia română și universală, propuse în peste 50 de ani de existență, un echilibru benefic între divertisment și tematica filosofică, între râsul eliberator și gravitatea problemelor esențiale.
Alte edificii importante:
Clădirea Televiziunii Române, fostă televiziune de stat, fondată la 21 august 1955.
Dacă ați ajuns la finalul articolul înseamnă că v-ați dat seama că București nu este doar un oraș aglomerat, așa cum îl numesc toți, ci este un oraș plin de istorie, o istorie pe care noi toți trebuie să o cunoaștem.
[…] am ales să scriu despre București, fiind centru economic al țării, azi am ales sa scriu despre „orașul lui […]