Tătic de tripleți sau cum să fugi de … copii

2

Trei ovule diferite fertilizate de sperma respectivă: Rezultatul este trei bebeluși, fiecare cu materialul genetic diferit, care arată ca frați și pot fi de același sex sau nu. Cum este să ai 3 (trei) copii „dintr-o lovitură”….. ei bine, nu vă voi vorbi acum despre asta.

Ieri cineva mi-a trimis un videoclip pe o rețea de socializare. A fost despre cum este să ai grijă de tripleți (fete), foarte năzdravăne care nu aveau mai mult de 2 ani. Ne-am amuzat vizionând clipul, ba am făcut chiar și glume cum că un cunoscut ar avea nevoie de aceste „bombe de energie”.

În scurt timp m-a contactat Cosmin, prietenul blogger care dorea să-i dau o idee despre ce ar putea scrie, fiind în pană de idei. Cum sunt eu mai zăpăcită, i-am trimis clipul și după ce l-a vizionat i-am spus să scrie despre cum crede că ar fi viața cu tripleți. Ei bine, ce credeți că a făcut? Exact. A fugit! Fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă!

Bine, se spune că bărbaților le este frică atunci când vine vorba de a deveni tătici, mai ales la primul copil, nu mai vorbesc despre tripleți. Totuși să-ți fie frică să scrii despre cum îți imaginezi viața cu 3 copii și să fugi… Sincer, nu am auzit niciodată de așa ceva!

Speram sincer că va râde, va spune orice, însă nu mi-am imaginat că va fugi. Ce ziceți? Îmi veți da idei să-l ajutăm să iasă din impas, da sau nu? Dacă da, vă rog să veniți cu sugestii.

Am tot vorbit despre videoclipul „buclucaș” și mi-am zis să nu țin doar pentru mine, așadar am atașat linkul către videoclip. Trebuie să vedeți ce anume l-a făcut pe Cosmin să fugă. Clipul îl puteți vedea aici .

Acum stau și mă gândesc, sunt ideile mele atât de bune încât să pun lumea în mișcare (pe fugă)?

Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol, condiția este să specificați și să inserați vizibil linkul articolului.

2 COMMENTS

  1. O daaaa. Il urmaream cu mare placere pe acest tatic. Are multe clipuri dragute. Fara proteste, fara tipete.
    Despre stimabilul blogger… numai de bine. Sa ia legatura cu Emil Calinescu.

Lasă un răspuns